Ovidiu Lipan Țăndărică nu e convins că se va alătura proiectului formației Phoenix, care sărbătorește 60 de ani și a fost inițiat de Nicu Covaci. Acum că Mircea Baniciu și Nicu Covaci s-au împăcat, Phoenix pregătește un concert aniversar, dar Țăndărică este încă rezervat și vrea să afle ce presupune implicarea sa în noul proiect.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Aniversarea de 60 de ani a trupei Phoenix a fost anunțată, în urmă cu câteva zile, ca fiind și momentul în care membrii ‘formulei de aur’ vor concerta împreună pe scenă, respectiv Mircea Baniciu și Nicu Covaci. Fanii trupei s-au gândit imediat și la Ovidiu Lipan Țăndărică, doar că toboșarul nu s-a hotărât încă dacă se implică sau nu în proiectul Phoenix.
‘Dacă este vorba de Phoenix nu am niciun răspuns. Nu știu unde este Covaci, nu am nimic, habar nu am ce se întâmplă’, a spus Ovidiu Lipan Țăndărică, pentru fanatik.ro.
Iar asta în ciuda faptului că, oficial, Ovidiu Lipan Țăndărică fusese anunțat ca parte a reunirii trupei.
Citește și: Cu ce se ocupă Daniela Crudu acum, după ce s-a retras din televiziune:„Nu mă plâng
De ce este sceptic Ovidiu Lipan Țăndărică în privința colabororii cu Phoenix
Chiar dacă a fost anunțat ca participând la evenimentul care aniversează 60 de ani de existență a trupei Phoenix, Ovidiu Lipan Țăndărică nu a confirmat că va face parte din proiect, explicând că ar fi multe lucruri de pus la punct înainte.
‘Nu sunt în nicio legătură cu ei, a rămas să vedem. Nu știu dacă mă voi alătura proiectului, o să vedem. Să vedem ce pretenții sunt, ce negociem, ce se va întâmpla’, a mai spus toboșarul pentru aceeași sursă.
Și Ovidiu Lipan Țăndărică a fost în scandal cu Nicu Covaci
Comportamentul lui Ovidiu Lipan Țăndărică este însă ușor de explicat având în vedere scandalurile în care a fost implicat cu Nicu Covaci, de-a lungul timpului, liderul trupei Phoenix povestind, la un moment dat, că ar fi fost la un pas să îl omoare.
„La Phoenix, când ne-am certat între noi… Eu nu m-am certat cu Nicu niciodată, eu și acum am numai vorbe frumoase, că este un manager, și un instrumentist, și un creator, care a creat o muzică rock românească absolut senzațională, niște piese formidabile, și text…
Am cântat atâta timp împreună, am mâncat din aceeași farfurie. Cum adică eu să fiu nervos pe mine? (…) Ne-am despărțit, mi-am ales drumul meu, el dacă a înțeles altcumva, înseamnă că a avut niște planuri, că altfel nu ar fi așa de nervos și supărat.
Hai că vă divulg o chestie: Îl strâng cizmele, domne! Îl strâng cizmele, are număr mic la cizmă și abia și le scoate din picioare, îl strâng atât de tare încât el dă senzația că e supărat tot timpul. (…) Eu sunt împăcat cu el, dar nu știu dacă el cu mine. (…) N-am cum să mă cert!’ a declarat Ovidiu Lipan Țăndărică despre Nicu Covaci pentru Fanatik.ro, într-un interviu din ianuarie 2022.
Nicu Covaci, despre Mircea Baniciu și Kappl: ‘Nu suport trădarea’
De altfel, la sfârșitul anului trecut, Nicu Covaci îi desființa pe Mircea Baniciu și pe Josef Kappl, numindu-i trădători.
‘Fiindcă anul viitor împlinim 60 de ani pregătim mai multe evenimente speciale. Nu voi invita la aceste eveniment pe cei care ne-au trădat. Eu nu suport trădarea și sunt de părere că un rău făcut voit trebuie pedepsit’, anunța Nicu Covaci, citat de pressalert.
Replicile lui Kappl și ale lui Baniciu, usturătoare de altfel, nu au întârziat, aceștia acuzându-l pe Nicu Covaci de minciună.
‘Noi nu am trădat pe nimeni ci ne-am despărțit la timp de cel care, după evadarea din țară, ne-a tratat ca pe sclavi, ne-a mințit și ne-a amenințat după ce i-am atras atenția asupra situației grave în care ajunsesem prin datoriile pe care le-am cauzat prin neachitarea chiriei și a facturilor pentru telefon, electricitate și multe altele, prin lipsa banilor’, spunea Josef Kappl.
‘Vine un… d-ăsta de Kappl să mă acuze pe mine, care mi-am riscat viața ca să îi fac oameni liberi. Dar îmi stric pofta de mâncare cu ei…’, a replicat, pentru FANATIK, la acea vreme, Nicu Covaci.