Cum a fost copilăria Ozanei Barabancea și ce sacrificii a făcut pentru a deveni artistă: „În ziua de azi, oamenii mor pentru bani. Este o boală cronică” / EXCLUSIV

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Pentru cei care, poate, te cunosc doar din postura de jurat la „Te cunosc de undeva', aș vrea să facem o călătorie în timp și să aflăm mai multe despre omul și artistul Ozana Barabancea. Așadar, când a început pasiunea ta pentru muzică și cine ți-a descoperit și încurajat talentul?

Pasiunea pentru muzică? De când m-am născut. Am avut ceva de spus. E nativ, normal. Și faptul că mă exprim, că am ceva de spus… e mai mult decât muzică aici. Eu sunt un om de teatru, sunt un om de scenă. Sunt un om care, pe scurt, am multe de spus. Cât oi mai avea. Eu știu?

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Scandalurile dintre Bianca Drăgușanu și iubiții ei. A divorțat de Alex Bodi după câteva luni, l-a trădat pe Victor Slav cu Adrian Cristea și a îndurat bătăi crunte de la Coco Păun: „Mi-a rupt picioarele și m-a lovit în...”

Vezi galeria foto

Citește și: Met Gala 2023 – cele mai spectaculoase ținute. Jennifer Lopez și Kim Kardashian au atras toate privirile

Citește și: Zarug despre Ana Morodan, după ce a fost prinsă la volan sub influența alcoolului: „Îmi este prietenă. Am sunat-o și…”

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

De ce nu au avut niciodată o relație apropiată Honorius Prigoană și Adriana Bahmuțeanu: „Nu era necesar. Am încercat, pe cât posibil, cu partenerele tatălui meu, să...”

Citește și: Ce concurenți au surprins-o cel mai mult pe Ozana Barabancea la Te cunosc de undeva, sezonul 18: „Sunt profesioniști. M-au cucerit definitiv' / EXCLUSIV

Citește și: Ce spune Ozana Barabancea despre operațiile estetice și ce trucuri de frumusețe are: „Fiecare își face ce consideră pentru a arăta bine'. De ce poartă mereu pălării și cruci / EXCLUSIV

Cum a arătat copilăria Ozanei Barabancea și ce sacrificii a făcut pentru a deveni artistă

Cum a fost copilăria ta? Față de cea a copiilor din ziua de azi…

Astăzi, cred că sunt mult mai diferiți de noi. Eu am avut o copilărie frumoasă. Am avut o copilărie cu doi părinți care s-au iubit foarte mult. Am fost crescută de o bunică extraordinar de grijulie, cu o soră mai mare și foarte deșteaptă. Mergeam cu sora mea la teatru. Ne îmbrăcam amândouă în rochițe albe din pânză topită, aveam pălărioară la noi și mergeam „ca două floricele la Teatrul Național și vedeam spectacole de teatru.

Deci noi am fost crescute în sensul acesta, în sensul estetic, al frumosului. Acum se promovează estetica urâtului. Am fost educate pentru iubirea de țară, de patrie, de neam, de părinți, de bunici, de sângele nostru… Copilăria mea a fost o copilărie după care tânjesc. M-aș întoarce în timp, să știi. M-aș întoarce în timp să îmi revăd părinții, să-mi revăd bunica. M-aș întoarce în timp. Adică mi-e dor de copilăria mea. Eu nu-i blamez pe copiii din ziua de azi. Copiii din ziua de astăzi, dacă sunt atât de diferiți, ni se datorează nouă. Noi suntem vinovați.

„Societatea dorește să dezbine familia. O să ne fure copiii'

E și vina societății… nu-i așa?

Societatea dorește să dezbine familia. O să ne fure copiii. Comunitatea ar fi mult mai aproape de familie, dar nu se dorește păstrarea unei familii ca celulă de bază a societății. Știi că unde-s trei puterea crește. Nu se dorește să fim uniți. Acesta este un pericol. Și fiecare părinte în parte trebuie să își țină aproape odrasla, pentru că, altfel, o să ajungem un sat fără câini

Cum au reacționat părinții tăi când le-ai spus că vrei să devii artistă?

Mama mi-a cumpărat un pian cu coadă.

Ozana Barabancea: „Niciodată nu am căutat succesul'

Deci de micuță ai luat lecțiile de pian… Ai muzica în sânge.

Și niciodată nu am căutat succesul, să știi. Nu am avut în sânge goana după succes. Goana după trofeu. Dar a venit la pachet în urma muncii mele și dăruirii, și profesionalismului. A venit succesul la pachet. Dar nu la asta am tânjit eu. Asta nu a fost educația mea, să tânjesc să iau premiul cel mare. Dar premiul cel mare oricum a venit în timp. Mie mi-a plăcut procesul ăsta al muncii, în artă. Eu stăteam la repetiții patru-cinci ore dimineața. Seara, când se puneau premiere la operă, de exemplu, nu mă plictiseam niciodată. Nu aveam telefoane care să bruieze concentrarea de la opera respectivă. Stăteam acolo în sală, îi ascultam pe colegii noștri.

Îi vedeam pe cei de la balet, le admiram munca. Exista permanent un respect al nostru către ei, și de la ei către noi. Adică nu eram separați. Vedeam cum crește rolul, cum se conturează, cum se construiește o operă, dacă vrei. Fiecare cum își pune umărul. Fiecare avea un rol. Cum spun eu la „Te cunosc de undeva!: „Hai să vedem care este poziția ta sau rolul tău în lanțul trofic. Așa, fiecare avea un rol. Mă refer nu numai la cei care erau pe scenă, ci și la echipa din spate, echipa tehnică, la oamenii care se ocupau de costume, de decoruri, de lumini. Era o muncă de echipă extraordinar de frumoasă și fără orgolii.

Și încă ceva, biblia noastră era partitura. Nu exista să o iei pe laterală, pe lângă drum, pe lângă gard și să te abați de la buchea cărții. Nu exista așa ceva! Nu exista să respiri la jumătatea cuvântului, nu exista să respiri după două măsuri. Conștientizai limba în care cânți. Dacă era în rusă, dacă era în germană, dacă era în italiană, în franceză, în română… Existau niște reguli pe care noi, dacă nu le respectam, șeful nostru, cum să spun, „dădea milităria jos din pod.

„Dacă eu spun ceva urât despre un act artistic, care nu îmi convine, risc să fiu linșată pe Facebook'

Nu aveai cum să nu cânți bine. Pentru că ți se insufla respectul față de muzică, nu respectul față de public. Atenție, publicul era educat de noi! Nu ne educa el pe noi. Înțelegeți unde s-a ajuns acum? La o răsturnare de situații și de valori, și de tot. Dacă eu spun ceva urât despre un act artistic, care nu îmi convine, risc să fiu linșată pe Facebook sau pe alte rețele de socializare, dacă ăla are mai mulți fani. Eu nici nu mai am Facebook. Valorile mele nu sunt acestea.

Hai să spunem că atât de puternic a fost implementată această educație a mea bazată pe respectul față de muncă și actul artistic în sine. Munca într-un teatru de operă nu este o spoială, un divertisment. Este o trăire… este un consum, dacă vrei și sufletesc. Te implici. Toată lumea se implică, de la recuziter la dirijor. De la costumier la scenograf. Pe toate departamentele există o trăire, o dedicare, un consum. Nu există superficialitate. Sau, cel puțin, nu exista pe vremea mea „lasă, mă, că merge și așa!.

Ce părere are artista despre societatea actuală

Cât de greu ți-a fost până ai reușit să-ți urmezi visul?

Visul meu a fost să-mi fac o meserie. Că visul meu m-a ridicat la o poziție, să spunem, mai aproape de public, e altceva. Dar visul meu este în continuare să pot să fiu utilă semenilor mei care fac același lucru cu mine. Acesta e visul meu, să fiu utilă. Dacă nu am ce să spun cu vocea mea, mai bine tac din gură. Nu mai există oameni care să moară pentru o idee. În ziua de azi, oamenii mor pentru bani. Este o boală cronică. Sunt disperați oamenii să facă bani din orice și cu orice preț. Există un miraj atât de fals al obținerii ușor a banului, care te amețește și unora le ia mințile. Iubim mai mult o mașină decât oamenii de lângă noi. Noi trebuie să reînvățăm să iubim oamenii, sufletul.

Sursă foto: Instagram, PR

Cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News