Paula Chirilă, eliminată din ”Ultimul Trib”: ”Au existat niște trădări foarte urâte”

 Alina Dan
.

Paula Chirilă a fost eliminată, aseară, din 'Ultimul Trib', în urma duelului împotriva cameleonului Cosmin Pădureanu. 'E foarte interesant să vezi cum se transformă omul când își dorește ceva, lasă toate principiile deoparte și face niște lucruri pe care în mod normal, în alte condiții, nu le-ar fi făcut niciodată', a spus aceasta la final.

[gallery ids="2444950,2444951,2444952,2444953"]

Ziua a început cu emoții pentru ambii dueliști, iar dacă pentru Cameleoni presiunea era majoră pentru că riscau să rămână în trei oameni, pentru Paula dezamăgirea a venit în urma unor declarații ale colegilor Lemuri care i-au reproșat că nu a dat totul la probe. 'Cred că Paula s-a resemnat, simțea presiunea asta, că vor să o elimine din grupul vesel', a spus Daniela Crudu, cea care s-a apropiat cel mai mult de Paula.

În proba de Eliminare, Paula și Cosmin au avut de parcurs un traseu pentru a ridica un coș în care apoi, de la distanță, să arunge saci de nisip, ca la un meci de baschet. Paula Chirilă a reușit să se păstreze aproape de adversarul său în prima parte a traseului, în ciuda faptului că a mărturisit că se simte dezavantajată în fața înălțimii lui, dar și a echilibrului dobândit în cariera de cascador. Din păcate, la jumătatea traseului, actrița s-a blocat la o trecere la care trebuia să înainteze agățată doar în mâini de o bârnă, astfel că Pădureanu a câștigat proba, iar Cameleonii au rămas în formula de patru oameni.

'Cred că Sorana e următoarea, e cel mai puțin pregătită pentru competiție din cei rămași. Sorin este unul dintre puținii oameni coerenți, un om cu suflet cald, care a avut o vorbă bună mereu. Pe el și pe Ioana i-am simțit extrem de onești și am simțit că și ei văd ce se întâmplă în jur, că aici totul este de fațadă, nu cred că simte vreunul că și-a făcut un prieten pe viață aici. Mi-a părut rău că am lăsat-o pe Daniela acolo singură și accidentată. Ioana e o tipă echilibrată, bine dotată fizic, o să ajungă departe. Ionuț, care e foarte puternic, e cel mai capabil să ajungă cât mai departe și nu are nevoie decât de el. Restul s-au agățat de el câștigând simpatia, oferind niște favoruri, e foarte interesantă emisiunea aceasta și să vezi cum se transformă omul când își dorește ceva, lasă toate principiile deoparte și face niște lucruri pe care în mod normal, în alte condiții, nu le-ar fi făcut niciodată. Dima este un lup tânăr care își dorește să fie considerat puternic, dar Ionuț nu își dorește, el este, fără să facă prea mare efort. Dar Dima îi suflă în ceafă și îl mai ia amețeala când i se spune Căpitan, îl vezi cum se simte bine. Din câte am înteles eu, au existat niște trădări foarte urâte și dacă un om face lucrul acesta o dată, o va face și a doua oară. Pentru Dima ar fi bine să fie puțin mai conștient de ceea ce se întâmplă cu el și de ceea ce face, să nu se mai arunce cu capul înainte', a spus Paula.

În acest timp, la vilă, Lemurii au găsit caietul pe care Crocodilii făceau pariurile referitoare la dueluri, iar Ioana și-a dat seama cu regret că aceștia nu au trimis-o la duel pentru că era puternică, așa cum au justificat ei, ci mai degrabă pentru că nu o mai voiau în echipă. Reacția Lemurilor a fost însă cel mai bun antidot, iar Daniela Crudu, în ciuda faptului că a fost nevoită să își pună mâna în ghips după accidentarea de la ultima probă de Teritoriu, și-a petrecut ziua cu Ioana la piscină. 'Mă simt foarte prost, n-am mai fost niciodată în postura asta, să nu pot să ajut sau să mă descurc singură', a spus Daniela.

În așteptarea jocului Căpitanilor, Crocodilii s-au luptat cu nucile de cocos de pe insula pustie și au început să observe probleme din interiorul echipei. 'Nu prea avem o legătură frumoasă, nu știm ce ne așteaptă în viitor', a mărturisit Lola Crudu.

Pentru jocul Capitanilor, Crocodilii au aflat cu dezamăgire că trebuie să își schimbe căpitanul, iar Daniel Chiru a fost desemnat să îi țină locul lui Alex Filip doar pentru această probă. Sorin Brotnei a fost trimis să reprezinte Lemurii în condițiile în care Ionuț Iftimoaie și Dima Trofim sunt accidentați. 'Am fost nominalizat căpitan prin eliminare!', a glumit Sorin. Tot prin eliminare și-au ales și Cameleonii un lider – cu o fată în echipă, cu Silviu Mircescu accidentat și Cosmin Pădureanu la duel, Silviu Geandră a fost ales pentru jocul Căpitanilor.

'Mi-aș dori foarte tare să câștig proba și să avem voie să sunăm acasă. Mi-aș dori foarte tare să sun acasă și să îmi aud copiii', a povestit Daniel Chiriță, în timp ce Silviu Geandră și Sorin Brotnei au mărturisit că orice victorie ar fi importantă pentru moralul echipelor lor, iar o legătură cu cei dragi de acasă ar fi 'hrană pentru suflet'.

Recompensa a fost o cină într-un restaurant, iar cel care a reușit să își scoată echipa în oraș a fost noul căpitan Daniel Chiriță, după o probă de echilibru incredibil de dificilă. Mai mult, la jumătatea traseului, cei trei au aflat că efortul lor va fi răsplătit și cu un bonus mult dorit: un telefon acasă pentru fiecare dintre membrii echipei câștigătoare. 'Am simțit ca îmi e adresat bonusul acesta… Nu e deloc plăcut sentimentul acesta, de a fi departe când soția mea e însărcinată, mai ales că e primul copil', a mărturisit Sorin Brotnei. Silviu Geandră a fost și el la fel de afectat de ratarea șansei de a-I auzi pe cei dragi. 'Aș fi sunat-o pe Gabi să îi spun că am să continui lupta pe care am început-o în doi', a spus Silviu.

La aflarea veștii că Paula a pierdut duelul, Lemurii au recunoscut că surpriza, pentru ei, ar fi fost ca ea să se întoarcă. În plus, Sorana a mărturisit chiar că în acest duel a fost de partea lui Cosmin. 'Pentru mine, Cosmin are o altă însemnătate. Mi-a fost tour-manager, am lucrat ani de zile cu el, e un om care pentru mine înseamnă foarte mult, n-am ce face, Cosmin e un om la care țin', a spus Sorana.

Și în sat a fost o adevărată sărbătoare la întoarcerea lui Cosmin. 'Are un farmec aparte, iar femeile de aici îl adoră și reușește să obțină mai ușor mâncare de la ele', a spus Oana Dedeu.

De partea cealaltă, Crocodilii au plecat de pe insula pustie la restaurant, unde au avut parte nu doar de o masă îmbelșugată, ci și de un dansuri tradiționale și cântece. 'De la orez cu orez să ai parte de o degustare care îți dă peste cap toate simțurile, a fost Paradis!', a spus Mircea Zamfir.

Momentul cel mai așteptat, cel în care Crocodilii au putut să sune acasă, a fost însă și cel mai dureros al serii, iar pe măsură ce și-au auzit rudele, au fost cu toții cuprinși de lacrimi. 'Toată lumea știa pe cine vrea să sune, frați, copii, atunci mi-am dat seama că era o singură persoană cu care aș fi vrut să vorbesc și nu mai am cum – mama mea. E atât de greu încât nu pot să descriu', a spus Cornelia Condeescu, cea care a aflat că mama sa a pierdut lupta cu boala chiar în ziua în care a ajuns în Madagascar.

Dacă vor fi destabilizați Crocodilii de aceste emoții sau dacă și-au tras și mai multă putere din mesajele celor de acasă, telespectatorii pot vedea joia viitoare, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție 'Ultimul Trib'. 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton