Rusia a atacat Ucraina în dimineața dinspre 23 spre 24 februarie 2022. Explozii puternice au fost auzite în mai multe părți din Ucraina, iar Vladimir Putin a avertizat alte țări că orice încercare de a înterveni va aduce consecințe grave. Acum s-a aflat că, cu doar câteva ore înainte de invadare, președintele Rusiei a avut o conversație telefonică cu o persoană străină. Iată despre cine este vorba.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
În noaptea dinspre 23 spre 24 februarie, în jurul orei 3 dimineața, s-au auzit primele focuri. Haosul s-a creat imediat, iar persoanele din Ucraina au început să-și strângă lucrurile și să se adăpostească din fața războiului. Atacul a continuat și joi toată ziua și președintele Rusiei nu dă semne că o să se oprească prea curând.
Cu doar câteva ore înainte de invadarea Ucrainei, Vladimir Putin a purtat o conversație telefonică cu o persoană străină și i-a spus că va avea loc prima lovitură. Iată despre cine este vorba, dar și care a fost mesajul lui.
Citește și: Mama lui Culiță Sterp, despre căsnicia artistului cu Carmen de la Sălciua: „Am fost dezamăgită foarte tare'
Pe cine a sunat Vladimir Putin înainte de invadarea Ucrainei
Vladimir Putin se pare că a luat legătura cu președintele belarus Aleksandr Lukașenko, cu doar câteva ore înainte de invadarea Ucrainei. Președintele Rusiei l-a informat pe colegul său cu privire la situația de la frontiera cu Ucraina și din Donbas.
„Către ora (locală) 5.00 (6.00, ora României), o conversaţie la telefon a avut loc între preşedinţii belarus şi rus. În cursul convorbirii, Vladimir Putin l-a informat pe colegul său belarus cu privire la situaţia de la frontiera cu Ucraina şi din Donbas', precizează preşedinţia belarusă.
După această discuție, în urmă cu o zi, Aleksandr Lukașenko a spus că ar putea participa la operațiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei.
Vladimir Putin, după ce a atacat Ucraina
În dimineața zilei de joi, președintele Vladimir Putin a ținut să le transmită un mesaj direct tuturor celor din afară care s-ar amesteca pentru a veni în ajutorul Ucrainei, după ce Rusia a lansat invazia.
„Acum câteva cuvinte importante, foarte importante pentru cei care ar putea fi tentaţi să intervină în evenimentele în desfăşurare. Oricine încearcă să ne împiedice, şi cu atât mai mult să creeze ameninţări pentru ţara noastră, pentru poporul nostru, trebuie să ştie că răspunsul Rusiei va fi imediat şi va atrage consecinţe pe care nu le-aţi experimentat niciodată în istoria voastră. Suntem pregătiţi pentru orice evoluţie a evenimentelor. Au fost luate toate deciziile necesare în acest sens. Sper că voi fi auzit’, a spus Putin la finalul discursului.
sursă foto- Profimedia