Pepe și-a mutat fiicele la o altă școală privată din București. Artistul le-a înscris pe Rosa și Maria la o altă instituție de învățământ, iar astăzi, 9 septembrie, fetele sale au început școala. Așa cum era de așteptat, cântărețul le-a fost alături în prima zi și au făcut împreună câteva fotografii de colecție. Din imagini nu a lipsit nici Yasmine Ody, actuala parteneră a solistului!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
După ce a divorțat de Raluca Pastramă, Pepe s-a căsătorit cu actuala lui parteneră, Yasmine Ody. În urma despărțirii de fosta soție, cântărețul a luptat ca fiicele sale, Rosa și Maria, să locuiască cu el, lucru care s-a și întâmplat. De curând, el a decis să le mute pe cele două fete la o altă școală privată din București, unde învață și alți copii de vedetă.
Astăzi, 9 septembrie, Pepe a anunțat că și-a mutat fetele la o altă școală privată din București. Cântărețul le-a fost alături celor două în prima zi, dar și Yasmine Ody a venit să le susțină. Dovadă stau pozele postate de artist pe rețelele de socializare.
Pepe și-a mutat fiicele la o altă școală privată din București
În dreptul imaginilor, Pepe a dezvăluit cât de mândru e de fiicele lui. Acesta a povestit că Rosa și Maria au trecut cu brio examenele de admitere la noua școala la care învață acum.
„Sunt mândru pentru dorința voastră de evoluție și curajul de care ați dat dovadă când ați ales mutarea la Olga Gudynn International School. Examenele de admitere au fost luate cu succes și argumentele voastre legate de timpul pierdut în trafic până acum plus luptele și răbdarea de a primi o semnătură timp de un an și jumătate sunt dovada faptului că sunteți deja mari și știți ce vreți de la viață. Ați reușit, felicitări și mult succes la învățătură!!! Vă iubește tati!!!', a scris Pepe pe rețelele de socializare.
Potrivit Libertatea, pentru școala fiicelor, Pepe plătește pe lună 1.130 de euro, aceasta fiind taxa lunară pentru ciclul gimnazial. Așadar, anual, suma ajunge la 13.560 de euro pentru fiecare dintre ele.
Fiicele lui Pepe locuiesc cu el și Yasmine Ody
Pepe și Yasmine Ody trăiesc o frumoasă poveste de dragoste din anul 2022. Aceștia au împreună un băiat. Înainte de mariajul actual, artistul a fost însurat din anul 2012 până în 2021 cu Raluca Pastramă, cu care are două fetițe. Acum trei ani, după ce au divorțat, Rosa și Maria au rămas să locuiască alături de mama lor, dar, de ceva timp, locuiesc cu artistul.
„Fetele nu vin în vizită, fetele locuiesc cu mine, noi suntem o familie formată din Yasi, Pepe jr, Maria și Rosa. Eu am grijă de fete, le duc la școală, la diverse activități, mă ocup de creșterea lor și sunt zilnic prezent în viața lor. Ele merg la mama lor doar în vizită, sigur că ea le poate vizita oricând, așa cum este normal, dar nu vreau să intru mai mult în acest subiect', ne-a spus Pepe, acum ceva timp.
Sursă foto: Instagram