Pepe și Raluca Pastramă s-au întâlnit la festivitatea de final de an școlar a fiicei lor. Cum s-au comportat și ce poză și-au făcut: „Felicitări, iubirea mea”

.

Pepe și Raluca Pastramă au fost căsătoriți timp de 8 ani și au semnat actele de divorț în 2021. Cei doi au împreună două fiice, pe Maria și Rosa, care au rămas în grija mamei după separare. Ambii soți și-au refăcut viața sentimentală, însă au rămas în relații bune, de dragul copiilor pe care îi au împreună. Recent, Pepe și Raluca Pastramă s-au reîntâlnit la festivitatea de final a fiicei lor cea mare. Iată cum s-au fotografiat!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Pepe și Raluca Pastramă s-au căsătorit în anul 2012, în cadrul unei ceremonii restrânse. În toamna anului 2020, artistul anunța separarea de mama fiicelor sale, Maria și Rosa, apropiații celor doi susținând că nu a existat nicio cale pentru a-și salva căsnicia. După divorț, Pepe și-a refăcut viața alături de Yasmine Ody, cu care s-a căsătorit în secret și cu care are un băiețel. La rândul ei, Raluca Pastramă l-a cunoscut pe Ibrahim și s-au căsătorit în vara anului 2022, fiind părinții unei fetițe, pe nume Maryam.


Deși au trecut trei ani de când s-a pronunțat divorțul, Pepe și Raluca Pastramă au rămas în relații bune și fac eforturi comune pentru a-și crește cele două fetițe. Nu demult, fiica lor cea mare, Maria, a terminat clasa a IV-a, iar părinții ei i-au fost alături și s-au fotografiat împreună.

Citește și: Pepe, mesaj emoționant pentru soția lui, Yasmine, de ziua ei: „Sunt cel mai norocos om din lume că te am și…'

Citește și: Pepe, despre plecarea de la „Te cunosc de undeva': ' Viața și imaginea ta aparțin și altora. Timpul nu iartă' / EXCLUSIV

Citește și: Motivul pentru care Denise Rifai a renuțat la politică pentru show-ul „40 de întrebări': „Aceasta e marea mea realizare' / EXCLUSIV

Citește și: Cum reușește Anca Serea să se mențină în formă și să nu se îngrașe: ‘Nu am fumat niciodată, nu beau alcool…’. Are o rețetă de salată neașteptată


Pepe și Raluca Pastramă s-au reîntâlnit la festivitatea de final a fiicei lor

Pe contul de Instagram, Pepe și Raluca Pastramă au postat o imagine de la festivitatea de final de an a Mariei, fiica lor cea mare. Foștii soți s-au fotografiat împreună cu fetița lor și au scris câte un mesaj pe rețelele de socializare.

„Felicitări, iubirea mea’, a scris Pepe pe Instagram, în dreptul imaginii cu fiica sa, la fel cum a procedat și fosta lui soție: „La revedere clasa a IV-a. Felicitări, prințesa mea!’, este și mesajul Ralucăi Pastramă pentru fiica sa.


Internauții au transmis gânduri bune în secțiunea de comentarii: „Ce frumoasă ești! Felicitări fetelor!’, ‘Succes în anii următori, Maria’, ‘Baftă mai departe’, ‘Fete minunate’.

De ce s-au despărțit Pepe și Raluca Pastramă


După despărțire, Pepe a transmis un mesaj prin intermediul canalului său de Youtube. Artistul a precizat, la acea vreme, că separarea nu a avut la bază un „motiv real’, ci faptul că relația stagna și nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea căsniciei.

„Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge același drum, mai exact vom divorța în curând. Este o decizie asumată. A hotărât să pună punct relației. Nu mai locuim împreună de mai bine de două săptămâni. Vrem să avem o relație civilizată în continuare pentru copiii noștri, vom merge la notar, nu există niciun fel de proces, litigii și alte speculații. Nu există un motiv major, nu există un motiv real, dar dacă nu se mai poate, nu se mai poate. Am încercat, am făcut tot posibilul’, a anunțat el într-un video postat pe YouTube.

Sursa foto: Facebook