Piero Ferrari, afaceristul căsătorit cu românca Romina Gingașu, e pe locul patru în topul miliardarilor din Italia. Faimosul om de afaceri deține 10% din activele companiei auto Ferrari și apare în cel mai nou clasament făcut de revista Forbes, al celor mai bogați oameni din Italia. Iată cine se află pe prima poziție!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Miliardarul Piero Ferrari, cunoscut drept deținătorul a 10% din activele companiei auto Ferrari, ocupă locul patru în topul celor mai bogați oameni din Italia. În fruntea clasamentului se află antreprenorul Giovanni Ferrero, potrivit revistei Forbes.
Piero Ferrari, afaceristul căsătorit cu românca Romina Gingașu, e pe locul patru în topul miliardarilor din Italia
Giovanni Ferrero este un celebru om de afaceri, din sectorul dulciurilor. Acesta e cunoscut mai ales în regiunea italiană Piemonte. Și anul acesta, în 2024, el se clasează pe primul loc în topul celor mai bogați oameni din Italia, lăudându-se un patrimoniu de 42 de miliarde de dolari (40 miliarde de euro), cu 2,9 miliarde de dolari în plus față de anul 2023, însă în scădere cu 1,8 miliarde comparativ cu luna aprilie a acestui an, când Forbes a publicat datele anuale ale miliardarilor din întreaga lume. În comparație cu situația de acum opt luni, Giovanni Ferrero a pierdut poziții în clasamentul global. În prezent, el se află pe locul 26.
Pe locul doi în clasamentul Forbes se află Andrea Pignataro, fondatorul companiei financiare și tehnologice ION Group. Andrea Pignataro deține active estimate la 26,3 miliarde de dolari (25,1 miliarde de euro), în scădere de la 27,5 miliarde de dolari (26,3 miliarde de euro).
„Scăderea ușoară a averilor lui Ferrero și Pignataro reflectă o tendință comună a miliardarilor italieni. Față de situația din primăvară, numărul acestora a scăzut de la 73 la 71, prin ieșirea din clasament a antreprenorului Luigi Cremonini, din industria procesării cărnii, și a lui Federico De Nora, din domeniul electrochimiei. Totalul activelor miliardarilor italieni a scăzut de la 301,7 miliarde de dolari (288,77 mld de euro) la 292,4 miliarde de dolari (279,8 mld euro)', scrie publicația străină, citată de Adevărul.
Averea lui Piero Ferrari e în creștere
Pe locul trei în clasament îl găsim pe Giorgio Armani, proprietarul grupului de modă de lux Armani. Patrimoniul său a înregistrat o creștere, de la 11,3 la 12,3 miliarde de dolari (11,77 miliarde de euro).
Piero Ferrari, cel care deține peste 10% din pachetul de acțiuni al grupului automobilistic Ferrari, fondat de tatăl său Enzo, e pe locul patru în clasament. Afaceristul e căsătorit cu românca Romina Gingașu, fondatoarea Red Women Foundation. Piero Ferrari deține un patrimoniu estimat la 9,2 miliarde de dolari (8,8 mld euro), ce e în creștere de la 8,6 miliarde de dolari (8,23 mld euro).
Pe același loc este și Giancarlo Devasini, acționarul principal al firmei de criptomonede Tether.
Locul șase în clasament e ocupat de Massimiliana Landini Aleotti – 6,9 miliarde de dolari (6,6 mld euro), locul șapte de Patrizio Bertelli – 6,2 miliarde de dolari (5,93 mld euro), locul opt de Miuccia Prada – 6,2 miliarde de dolari (5,93 mld euro), locul nouă de Sergio Stevanato și familia – 5,7 miliarde de dolari (5,45 mld euro), iar pe locul 10 îl găsim pe Francesco Gaetano Caltagirone – 5,6 miliarde de dolari (5,35 miliarde de euro).
Foto: Arhivă VIVA!