După ce au avut o nuntă ca în povești, Pippa Middleton și James Matthews au plecat în luna de miere la scurt timp după petrecerea de nuntă. Cei doi au ales o destinație exotică: o insulă din Polinezia Franceză.
Oficial, Pippa și James sunt soț și soție încă de sâmbătă, așa că după ce s-au distrat alături de familie și prieteni la nunta lor, aceștia și-au făcut bagajele și au plecat imediat în luna de miere. Cei doi se vor relaxa pe insula privată Tetiaroa din Polinezia Franceză, insulă deținută cândva de actorul Marlon Brando.
Cuplul a fost surprins de paparazzi, în Los Angeles, în timpul unei escale către Tetiaroa, iar oboseala se putea citi pe chipul lor.
Insula unde proaspeții căsătoriți își vor petrece luna de miere a fost descoperită de către actorul Marlon Brando în anii `60 în timpul filmărilor pentru „Mutiny on the Bounty'. Acesta a cumpărat insula pentru 15.000 de lire împreună cu soția sa, care era localnică, iar după decesul lor din anul 2004, acolo s-a construit un resort de lux.
Pippa și James vor plăti pentru o singură noapte de cazare peste 3.000 de lire și se vor scălda în apele turcoaz care înconjoară insula și se vor bucura de peisajele verzi. Complexul are 35 de vile, fiecare dotată cu o baie în natură, o piscină de lux, dar și tot ce este nevoie pentru un sejur de lux.
Alexandra Popescu
Foto: Hepta, Shutterstock
Citește și:
Pippa Middleton s-a căsătorit – Primele fotografii de la nuntă