Dupa ce anul trecut productia regizata de Corneliu Porumboiu a castigat premiul FIPRESCI si Premiul Juriului pentru sectiunea Un Certain Regard la Cannes, anul acesta „Politist, adjectiv” intra intr-o noua competitie: Festivalul International de Film Independent de la Buenos Aires, care va avea loc intre 7 si 18 aprilie.
Alte filme care vor participa la competitie sunt: „Cea mai fericita fata din lume” (primul lungmetraj regizat de Radu Jude), „Oxygen” in regia Adinei Pintilie, documentarul „Constantin si Elena” de Andrei Dascalescu si lungmetrajul „Francesca” de Bobby Paunescu.