Adela Popescu și Dan Bordeianu au format unul dintre cele mai cunoscute și apreciate cupluri ale anilor 2000. S-au cunoscut pe platourile de filmare și au avut o logodnă secretă, ce părea să promită o călătorie lungă împreună. Relația s-a stins treptat, lăsând în urmă doar ecouri ale unei iubiri ce a fost. În presa tabloidă s-a scris că infidelitatea actorului ar fi provocat despărțirea, însă detaliile au rămas neclare.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
- 1 Cum s-au cunoscut Adela Popescu și Dan Bordeianu
- 2 De ce s-au despărțit Adela Popescu și Dan Bordeianu
- 3 Adela Popescu și Dan Bordeianu au negat zvonurile legate de infidelitate
- 4 Adela Popescu și-a întemeiat o familie cu Radu Vâlcan
- 5 Dan Bordeianu a divorțat în secret de soția sa, Teodora, în urmă cu trei ani. Au două fiice împreună
Adela Popescu și Dan Bordeianu au format, cândva, unul dintre cele mai emblematice cupluri din showbiz-ul autohton. Povestea lor a început pe platourile de filmare, la filmările pentru telenovela „Numai iubirea, și a durat aproximativ trei ani. Au făcut și logodna, însă relația nu a mai rezistat mult timp, încheindu-se în mod discret.
Cum s-au cunoscut Adela Popescu și Dan Bordeianu
Adela Popescu și Dan Bordeianu au început o relație pe platourile de filmare ale primei telenovele românești „Numai iubirea', care a debutat în 2004. Cei doi au făcut echipă atât în viața reală, cât și pe micile ecrane. Au urmat și alte producții în care au colaborat – „Lacrimi de iubire' și „Iubire ca în filme'.
Cei doi s-au logodit în secret și părea că sunt sortiți să rămână împreună. Ironia sorții a făcut ca Adela Popescu și Dan Bordeianu să joace o scenă de căsătorie în telenovela care i-a adus împreună. Scenaristul Eugen Patriche a relatat, cu ani în urmă, întâmplarea.
„Un loc aparte, în prima telenovelă românească, s-a acordat unor tradiții și ritualuri creștine care apăreau întâia oară pe ecran: rugăciuni, obiceiurile de Crăciun și Paște, slujba de logodnă… Logodna personajelor Dan – Adela, de exemplu, a fost reală, pentru că era dublată de logodna actorilor', a dezvăluit acesta.
De ce s-au despărțit Adela Popescu și Dan Bordeianu
În 2007, la scurt timp după logodnă, cei doi actori și-au spus adio. S-a zvonit atunci că infidelitatea lui Dan Bordeianu a fost motivul pentru care au pus punct relației. Actorul ar fi avut o aventură cu o tânără figurantă pe platourile de filmare ale telenovelei „Iubire ca în filme'. Niciunul nu a confirmat, însă, zvonurile.
„Pentru mine a fost primul bărbat, prima despărțire, prima dramă a lumii. O nenorocire. Era primul lucru rău prin care treceam, până atunci trăind o viață foarte frumoasă și senină. Ei, odată cu despărțirea de Dan a venit și sfârșitul lumii', declara Adela Popescu, mai târziu.
Adela Popescu și Dan Bordeianu au negat zvonurile legate de infidelitate
Ani mai târziu, și Dan Bordeianu a vorbit despre despărțirea de Adela Popescu. A negat zvonurile de infidelitate, precizând că drumurile lor s-au separat atât personal, cât și profesional.
„Sunt recunoscător pentru apariția în telenovele. Am învățat să nu mai bag în seamă ce vorbește lumea, acele păreri vin din frustrări. M-am despărțit de Adela Popescu pentru că s-a terminat, s-a dus, s-a consumat. Drumurile s-au despărțit, ea a rămas în sistemul ăla și eu am mers mai departe. Separarea joburilor a fost un factor. E un mediu în care trăiești și se consuma acea relație', povestea, la rândul lui actorul.
Adela Popescu și-a întemeiat o familie cu Radu Vâlcan
În prezent, Adela Popescu este căsătorită cu Radu Vâlcan și au împreună trei copii. Cei doi s-au cunoscut tot pe platourile de filmare, acum 15 ani, în serialul „Iubire și onoare'.
În 2022, Adela Popescu și Dan Bordeianu s-au reîntâlnit în emisiunea „Vorbește lumea', de la Pro TV. Discuția s-a desfășurat într-o atmosferă relaxantă și nu a fost loc de resentimente între cei doi.
„Dacă tot am fost invitat la tine în emisiune și am oportunitatea asta, nu pot rămâne nepăsător. E de datoria mea să amintesc de lucrurile care se întâmplă în jurul nostru și aici mă refer și la pandemia prin care am trecut și care ne-a pus într-o stare de asediu, ne-a ținut permanent într-o stare ca de război, iar mai nou ce se întâmplă în Ucraina.
Cred că una dintre datoriile noastre, în primul rând, dincolo de soluția mistică, este a nu uita să trăim. Pentru că războiul, pandemia, toate situațiile astea ne fac, într-un fel sau altul, să uităm să mai trăim și asta cred că este îngrozitor. Rămânem niște roboței care nu nu funcționăm decât așa, pe pilot automat și se duce toată povestea asta și în film. Adică, este extrem de ancorat în realitate', a spus actorul atunci.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/08/cover-alina-sorescu.jpg)
Dan Bordeianu a divorțat în secret de soția sa, Teodora, în urmă cu trei ani. Au două fiice împreună
Dan Bordeianu a divorțat în urmă cu trei ani de soția sa, Teodora Bordeianu, însă a dezvăluit abia recent acest aspect din viața persoală. Actorul nu a dezvăluit motivele acestei neașteptate separări, însă a menționat că îi poartă recunoștință fostei soții pentru faptul că a adus pe lume două fiice minuntate, de dragul cărora au rămas în relații civilizate.
„Nu e niciun secret, nu m-am ferit. Am divorțat deja de trei ani, dar continuăm să ne concentrăm pe creșterea copiilor și pe viața lor, fără a lăsa loc speculațiilor și titlurilor senzaționale’, a declarat Dan Bordeianu pentru click.ro.
Amintim că, în 2013, Dan Bordeianu se mutase cu familia la țară, în Brănești, într-o casă construită de tatăl său.
Sursa foto: Facebook