Odată cu relansarea în forță a carierei, Andreea Antonescu și-a dat reset și la inimă, ea și soțul ei, Traian, decizând că este mai bine să se despartă. Au rămas însă în relații bune, iar Andreea își amintește cu plăcere și acum de momentul în care s-au cunoscut.
Andreea Antonescu datorează cea mai frumoasă poveste de dragoste a vieții ei de până acum pasiunii unei puștoaice pentru trupa André! Dacă sora lui Traian, cel care i-a devenit soț ulterior, nu ar fi fost fan al trupei, acesta nu s-ar fi oprit cu siguranță să-i ceară un autograf…
„Mereu stăteam și mă gândeam cum îi voi explica fetiței mele faptul că l-am cunoscut pe tatăl ei la semafor, în momentul în care-mi cerea un autograf. Ce-i drept, m-a durut un pic, pentru că autograful nu era pentru el, era pentru sora lui mai mică. Bine, el mi-a zis că i-am atras atenția cu pictorialul – singurul pictorial pe care l-am făcut în revista Playboy, la care n-am avut nevoie de stilist neapărat.'
„Abia ieșisem dintr-o altă relație'
„Eu atunci i-am atras lui atenția, el nu a fost un fan al trupei André, nu i-a plăcut neapărat de noi două, dar, odată cu lansarea videoclipului Reset la inimă, a zis că, dacă până în 2002 nu-i plăcea André, îmi promite că voi găsi toată casa tapetată cu postere André, cu prima ocazie când voi ajunge în State. Partea bună e că măcar am mai câștigat un fan', a povestit Andreea amuzată.
Când l-a cunoscut pe Traian, artista tocmai ieșise dintr-o relație de lungă durată, prima, de altfel, și nu era în apele ei. „Abia ieșisem dintr-o altă relație, de 5 ani și ceva, singura relație pe care o avusesem până în momentul ăla. Eram tristă, eram răvășită, eram alături de două prietene într-un turneu la mare. Voiam, nu voiam, la mare trebuia să fiu. Îmi amintesc că atunci nu ieșeam, nu făceam plajă, eram așa, la finalul unei relații lungi'…
I-a dat numărul ei de telefon din prima clipă!
Întâmplarea a făcut să fie oprită de poliție și legitimată în trafic, iar atunci a observat o mașină care staționa în spatele ei. Ulterior, prietenele i-au zis că băiatul acela le urmărește. La semafor, el a strigat-o pe Andreea, care avea mașina decapotabilă, pentru a-i cere un autograf…
„Practic, așa a început relația noastră. I-am dat autograful, am plecat mai departe. Am continuat drumul, dar la următorul semafor m-a prins din nou. Atunci mi-a zis că nu vrea să îndrăznească, dar îndrăznește – mai era cu un prieten în dreapta, cred că de acolo îi venea curajul, el nefiind un tip cu foarte mult tupeu -, dacă nu vreau să mă mai deranjeze vreodată n-o va mai face, dar dacă pot, să-i las numărul meu de telefon.
Îți jur că n-a fost nici prima și nici ultima dată când cineva m-a oprit la semafor și mi-a cerut numărul de telefon sau am primit și flori. Aveam o replică pe care o dădusem tuturor: <>. Replica o aveam în cap, iar pe gură terminasem de dat numărul de telefon…' și-a încheiat Andreea istorisirea, care nouă ni s-a părut extrem de romantică.