Cu mulți ani în urmă, Ioana Ginghină și Cove au avut o relație de iubire. Povestea nu a fost de lungă durată, iar cei doi s-au despărțit amiabil și în discreție. Totuși, lucrurile s-au complicat mai târziu, când au ajuns colegi la Teatrul „Ion Creangă', din București. Actrița și-a spus public nemulțumirile și a pus o serie de demisii pe seama managementului defectuos al șefului ei.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Printre cuplurile uitate din showbiz-ul românesc se numără și Ioana Ginghină și Cove. Au trăi o poveste de iubire care, deși a fost intensă, nu a rezistat în timp. După despărțire, drumurile lor au luat direcții diferite – ea a perseverat ca actriță, iar el s-a îndreptat spre televiziune, fără a-și neglija cariera în teatru. După mulți ani, destinul i-a adus într-o colaborare profesionale, fiind colegi la Teatrul „Ion Creangă’, din București.
Povestea de dragoste dintre Ioana Ginghină și Cove
Ioana Ginghină și Cove au avut o relație de iubire la începutul anilor 2000. Cei doi s-au cunoscut după despărțirea actriței de Dragoș Constantinescu, fiul fostului președinte Emil Constantinescu. Povestea de dragoste a durat un an și s-a încheiat discret, fără dispute sau conflicte publice.
Mai târziu, actrița a catalogat relația cu Cove ca fiind una „tampon’, deoarece aștepta ca Alexandru Papadopol să se despartă de partenera lui de viață pentru a fi împreună.
„Cove a apărut pentru că eu i-am zis lui Alexandru: „Ok, eu mi-am făcut curat, dar fă-ți și tu curat’. Și el nu-și făcea curat. Când a zis că e liber i-am zis lui Cove, gata.
Era colegul meu de la teatru. Relația a fost un an de zile. (…) Mi-am făcut bagajele și am plecat acasă. I-am zis că nu merge. Nu stăteam în aceeași casă, dar na, mai aveam câteva lucruri pe la el, a povestit Ioana Ginghină.
Eu cu Cove nu m-am certat niciodată. Ne-am înțeles foarte bine. Ne-am dus împreună la toate mânăstirile din Moldova. Cred ca, de fapt, amândoi căutam altceva. A fost o relație tampon foarte bună. Nu ne-am certat niciodată. A fost o înțelegere 100%. Nu ne-am certat nici la final, i-am spus omului, a înțeles. Chiar a fost ok’, a povestit actrița în podcastul lui Cătălin Măruță.
Ioana Ginghină și-a refăcut viața alături de Alexandru Papadopol
În 2006, după despărțirea de Cove, Ioana Ginghină a început o relație cu Alexandru Papadopol. Cei doi s-au cunoscut și îndrăgostit pe platourile de filmare ale primei telenovele românești, „Numai iubirea’. S-au căsătorit imediat, iar din rodul iubirii lor a rezultat o fiică, Ruxandra, acum în vârstă de 16 ani.
Din nefericire, în 2019, Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat. Actrița s-a recăsătorit cu Cristi Pitulice, cel care îi este partener de aproximativ trei ani.
Cove are o căsnicie de un deceniu și doi băieți
Din 2013, Cove este căsătorit cu soția sa, Florentina Ene, medic ginecolog de profesie. Au împreună un băiat, Mihai Răzvan, și evită expunerea mediatică. Actorul mai are însă un fiu, Matei Bogdan, provenit din mariajul cu Maria Movileanu.
„Bogdan, băiatul meu cel mare se apropie de 14 ani, deci suntem, așa, într-o etapă nouă, de buletin. Eu tot îi spun preadolescență, dar ei bat în adolescență bine. Și mă rog, o să ne luptăm cu provocările acestei perioade. Deocamdată, reușim să avem un dialog, să ne înțelegem. Să sperăm că viitorul va fi unul bun. Iar băiatul cel mic este pasionat de sport și îmi place lucrul acesta, de fotbal. Merge la fotbal.
Nu mă interesează neapărat să facă o carieră, o profesie din asta, dar faptul că aleargă pe un teren de trei ori pe săptămână, eu zic că este benefic pentru el. Plus că sportul, și în special sportul de echipă clădește altfel un caracter. Înveți să te integrezi într-un colectiv, să te evidențiezi într-un colectiv… Sunt mai multe provocări pe care le poți depăși într-un astfel de context, care este unul plăcut până la urmă. Joci un sport care îți place’, a povestit actorul, în 2022, într-un interviu pentru VIVA!.
Cove și Ioana Ginghină, în conflict la teatru
Ani mai târziu, destinul i-a adus pe Ioana Ginghină și Cove într-o colaborare profesională, la Teatrul „Ion Creangă’ din București. Ea este angajată ca actriță, iar el este director al instituției. Relația lor s-a tensionat atunci când actrița a criticat public deciziile de conducere.
„Cove este director de patru ani. Că e Cove sau altcineva, ideea e că în acest moment nu există empatie față de tineri, în primul rând, dar nici față de ceilalți mai vechi. De ceva timp mai mult sunt amenințări – dacă vrei, dă-ți demisia – am auzit aceste vorbe mai mult ca niciodată în ultimul timp. Contractele noastre sunt foarte greu de rupt și atunci se mizează pe cine are orgoliu, pleacă singur de nervi.
Managerul spune – nu te las să faci proiectul ăla pentru că trebuie să vii la aceste repetiții. Și la un moment dat toți renunță că nu au încotro’, a spus Ioana Ginghină pentru fanatik.ro.
„Eu nu m-am certat cu doamna Ginghină’
Ulterior, Cove a răspuns acuzațiilor din partea Ioanei Ginghină. De dragul profesiei pe care o practică, cei doi au renunțat la certuri și au făcut pace.
„Eu nu m-am certat cu doamna Ginghină, asta trebuie menționat! Eu nu m-am certat cu ea! Are niște nemulțumiri, este angajata Teatrului Ion Creangă, acolo unde eu sunt manager al teatrului. Și se întâmplă următorul lucru, pe care, din păcate, nu decât ea, mai mulți colegi actori, nu vor să-l înțeleagă!’, a precizat actorul la FRESH by UNICA.
Sursa foto: Facebook