Dorian Popa a fost primul iubit al Alexandrei Stan. Ambii originari din Constanța, s-au cunoscut când erau la liceu și au avut o relație adolescentină, cu emoțiile specifice vârstei. Pentru artistă, povestea s-a încheiat o dezamăgire, deoarece tot atunci a învățat ce înseamnă trădarea în dragoste.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Dorian Popa, astăzi unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România, intra în atenția publică odată cu apariția sa în serialul „Pariu cu Viața’. Succesul i-a surâs de atunci, astfel că, pe lângă muzică și actorie, și-a construit un brand personal puternic, devenind unul dintre cei mai influenți creatori de conținut din România. Deși a fost asociat cu câteva nume celebre din showbiz, printre care și Alina Eremia, artistul a preferat să nu-și expună prea mult viața sentimentală.
Povestea de dragoste dintre Dorian Popa și Alexandra Stan
Dorian Popa și Alexandra Stan au avut o relație în perioada liceului, ambii fiind născuți în Constanța. Încă de atunci, artistul avea aspirații mari și își dorea să își construiască un viitor de succes. Povestea s-a încheiat când el a cunoscut o altă fată, iar ea a simțit pentru prima oară gustul amar al trădării.
„E normal să-l apreciez, să-l admir, mai ales că e un tip inteligent. Dorian era talentat de mic, cel mai frumos din gașca lui. Stătea mai mult decât mine în fața oglinzii. Am avut o discuție cu el, ulterior: „Măi Alexandra, eu știu că nu sunt cel mai talentat, cel mai mare cântăreț, trag de mine cât pot acum, cât sunt tânăr, bag sală, vreau să-mi iau casă, să-mi iau mașină’. Și-l respect. A fost primul meu iubit, prima relație, în liceu. Ne pupam, mergeam de mână. Dar chiar m-a înșelat cu o fată din Constanța, care avea super mulți bani. L-am prins cu ea. A fost pe interes! El acum nu mai recunoaște. Bine, și eu aveam un crush, îmi plăcea de altcineva, pentru un băiat mai mare cu 4-5 ani, dar era golan și sora mea îmi zicea să nu umblu cu el. Dar crezi că eu o ascultam pe sora mea?’, s-a confesat Alexandra Stan.
„Nu e genul meu de băiat’
Alexandra Stan recunoaște, totuși, că Dorian Popa, un romantic desăvârșit pe atunci, nu se potrivea cu tipul de partener pe care îl căuta.
„Era super-romantic. Cânta, îmi trimitea versurile de la piese. Ne ziceam „My boo’, poate și acum vorbește la fel, cu celelalte. Dar e un băiat extraordinar, însă nu mai e genul meu de bărbat, cu toate că apreciez ceea ce face. A dat grav peste nas unora din Constanța care râdeau de el’, a povestit artista.
Dorian Popa a negat că a avut o relație cu Alina Eremia
S-a zvonit mult timp faptul că artistul ar fi avut o relație amoroasă cu Alina Eremia, colega lui din serialul „Pariu cu viața’. Dorian Popa a negat întotdeauna acest lucru, ba chiar s-a arătat deranjat de faptul că oamenii nu îl cred.
„Nu, frate. Nimeni nu crede asta. Nu am avut niciodată o treabă cu ea și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru treaba asta. A nu se înțelege greșit, noi, încă de când a început proiectul, în fază inițială, că pot să vorbesc acum foarte deschis, am fost sfătuiți să nu încurcăm viața personală cu viața bussiness. Cuplurile care au fost cupluri pe bune în serial confirmă chestia asta. Am făcut un calcul rapid. Nici un cuplu din Lala Band nu a rămas împreună. Cel mai longeviv a fost Cris și Vlad și ei, într-un final, au ajuns la capăt. La Sore și Rafa era un circ când se certau, deci regizorul era terminat pe platou.
Nu puteau să treacă. Ei spuneau „te iubesc’ și în ochii lor era scuipăciune. Și atunci când ăia din Pro TV au spus „nu vă combinați’, nu ne combinăm. Am zis că și dacă e piuliță (aventură n.r), e azi și mâine „salut, pa pa’. Dar nu a fost nici piuliță. La Cris și Vlad nu se mai întreabă nimeni nimic, nu? La Sore și Rafa la fel. Și la nici unii alții care au fost prin serialul ăla și s-au și certat și s-au despărțit, nu se mai întreabă nimeni nimic. La noi, până când eu nu voi mai fi pe planeta asta, sau Alina nu va mai fi pe planeta asta, lumea tot o să creadă că. Pentru că și după tot ce am zis, oamenii o să zică: „eh, vrăjeală’, a spus Dorian Popa, în cadrul podcastului „Pe Șantier’.
Sursa foto: Facebook