Povestea de dragoste dintre Liviu Vârciu și Ami Teiceanu, mama Carminei. Au avut o relație scurtă și s-au certat aprins după despărțire: „Pozează în tăticul ideal. Dacă vrea război...”

.

Cu peste două decenii în urmă, Liviu Vârciu a avut o scurtă relație cu Ramona Teiceanu, cunoscută drept Ami, din care a rezultat o fiică. După despărțire, Carmina a rămas în grija mamei, la Arad, unde a locuit până a început facultatea. De-a lungul timpului, foștii parteneri au fost implicați în dispute aprinse, inclusiv în perioada când prezentatorul TV era însurat cu Adelina Pestrițu.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE GRATIS, AICI


Liviu Vârciu și Ami Teiceanu s-au iubit pe vremea când erau foarte tineri. Din povestea lor de dragoste a rezultat o fiică, Carmina, rămasă în grija mamei după separare. Motivele rupturii nu au fost dezvăluite public, dar cert este că foștii parteneri au traversat perioade tensionate, adresându-și acuzații reciproc. Unele conflicte au ajuns în atenția presei, dar în ciuda tumultului, cei doi au reușit să prioritizeze binele fiicei lor.

Citește și: Povestea de dragoste dintre Lidia Buble și Răzvan Simion. Au fost împreună 5 ani și aveau planuri de căsătorie: „Nu mai era fericită lângă mine. Îi cer iertare pentru…’


Citește și: Povestea de dragoste dintre Andreea Bălan și Keo: au fost împreună 8 ani, și-au construit o vilă impunătoare și aveau planuri de căsătorie / Despărțirea s-a lăsat cu un scandal mediatic: „El mă înșela de un an. Am văzut pozele cu…’

Citește și: Val de mesaje după moartea lui Liam Payne. Ce omagii i-au adus mama lui Harry Styles și surorile lui Zayn Malik / Fanii au aprins lumânări în faţa hotelului în care artistul a murit

Citește și: Cum a reacționat Claudia Iosif, alias Babs, după ce a aflat că Dorian Popa are o nouă iubită: „Noi nu am rămas prieteni, dar…’


Povestea de dragoste dintre Liviu Vârciu și Ami Teiceanu, mama Carminei

Relația dintre Liviu Vârciu și Ami Teiceanu s-a înfiripat la începutul anilor 2000. Pe atunci, el făcea parte din trupa L.A și atrăgea atenția multor admiratoare, în timp ce ea era un celebru model în Arad. Povestea de dragoste a fost una pasională și s-a stins la fel de repede cum a început.

Liviu Vârciu a devenit tată pentru prima dată la vârsta de 21 de ani. După separarea părinților, Carmina a rămas în grija mamei ei, la Arad, unde a locuit până a devenit studentă. În perioada facultății, tânăra s-a stabilit în București, într-un apartament pus la dispoziție de tatăl ei. A vorbit în mai multe rânduri despre relația tensionată dintre ei.


„Celebritatea lui tata m-a urmărit și pe mine vrând, nevrând, dar niciodată nu am profitat de asta. Nu am vrut să fac asta! Chiar și în momentul de față îmi doresc să îmi creionez un nume al meu și vreau ca oamenii să mă recunoască pentru cine sunt eu și pentru munca mea, nu pentru numele lui tata’, a dezvăluit tânăra, în mai 2024, pentru VIVA!.

Liviu Vârciu și Ami Teiceanu, protagoniștii mai multor dispute

După despărțire, Liviu Vârciu și Ami Teiceanu au trecut prin mai multe momente tensionate. În perioada când celebrul prezentator era însurat cu Adelina Pestrițu, fosta lui parteneră l-a acuzat că își neglijează fiica și că își face publicitate pe spatele acesteia.


„Liviu să nu ne mai caute. Nu o să îl deranjăm și nu o să ne mai vadă dacă noi suntem pentru el un accident nefericit, cum a spus mama lui. Și, dacă vrea război cu mine, o să îl aibă. Da, ne-a invitat la aniversarea sa, dar nu am mers pentru că de-acum știu ce strategii are. Dar să nu se joace și să încerce să se promoveze pe spatele Carminei, pozând în tăticul ideal, că nu îi merge’, a declarat Ami Teiceanu, în 2011, pentru cancan.ro.

Liviu Vârciu s-a căsătorit cu Anda Călin și au doi copii


După divorțul de Adelina Pestrițu, Liviu Vârciu și-a găsit fericirea lângă Anda Călin, cea care i-a devenit soție vara aceasta, după 8 ani de relație. Cei doi au împreună doi copii, pe Anastasia și Matei, care le aduc mândrie și multe motive de bucurie.

Liviu Vârciu a recunoscut că a călcat strâmb la începutul relației cu actuala soție. Acela a fost momentul când și-a dat seama că nu poate trăi fără Anda Călin și a decis să lupte pentru ea.

„Am înșelat-o o singură dată. Aveam 1 an de zile împreună. Eram despărțiți. Ea stătea în altă parte, eu stăteam acasă și am avut un bufeu d-ăsta de nebunie. Mi-am dat seama că nu pot trăi fără ea.


Am zis că mor fără ea. Am sunat-o și i-am zis că dacă nu vine acasă eu o să mor. Eu nu am crezut că o să am lucrurile astea atât de puternice pentru o femeie. De atunci am 7 ani de zile în care nu știu altă femeie. Nu am înșelat-o nici măcar cu o femeie. Nu îmi trebuie’, a declarat Liviu Vârciu într-o apariție televizată.


Cu ce se ocupă Ami Teiceanu

Comparativ cu Liviu Vârciu, Ami Teiceanu își trăiește viața în discreție totală, la Arad. Într-un interviu exclusiv, Carmina ne-a vorbit despre relația cu mama ei, cele două având o legătură specială.

„Mama este… unică. Are o mulțime de calități și un singur defect, acela că a fost prea bună cu oamenii care nu au meritat. Zace prea multă bunătate în ea, lucru pe care l-am moștenit și eu, doar că pe jumătate. Mie nu îmi place să ofer oamenilor care nu merită bunătatea, timpul sau iubirea mea. Sunt foarte selectivă când vine vorba despre oameni. Revenind la ce am moștenit de la ea, din punct de vedere fizic, părul îl avem cam la fel, doar că eu între timp m-am tuns, cât despre ce am moștenit de la tata, suntem ca trași la indigo. Nu vi se pare?’, a spus Carmina despre mama ei, într-un interviu pentru VIVA!.

Sursa foto: Facebook