La începutul anilor 2000, Răzvan Fodor și Catrinel Menghia au format un cuplu. Erau tineri și frumoși, iar imaginile de atunci sunt dovada unei frumoase povești de dragoste. S-au iubit cu patos timp de doi ani, însă, când s-a pus în discuție posibilitatea unei căsătorii, idila s-a terminat.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Răzvan Fodor și Catrinel Menghia au format unul dintre cuplurile emblematice ale showbiz-ului autohton. Povestea lor, marcată de un farmec aparte și exuberanța tinereții, a durat mai bine de doi ani. Drumurile lor s-au separat, într-un final, lăsând în urmă doar ecoul unei iubiri trecute.
Citește și: Cum arăta Răzvan Fodor la începutul carierei. Avea un look rebel și se iubea cu modelul Catrinel Menghia
Povestea de dragoste dintre Răzvan Fodor și Catrinel Menghia
Relația dintre Răzvan Fodor și Catrinel Menghia s-a înfiripat la începutul anilor 2000. Pe atunci, ea avea doar 16 ani și era model în orașul natal. Înzestrată cu o frumusețe răpitoare și o siluetă trasă prin inel, aceasta părea predestinată să cucerească podiumurile din România.
El, în schimb, era un cântăreț în mare vogă și scotea hit după hit alături de formația Krypton. Avea 26 de ani și era cunoscut ca un veritabil cuceritor, făcând furori printre femeile frumoase din showbiz.
Catrinel Menghia și Răzvan Fodor s-au cunoscut la un casting pentru un videoclip al trupei. El a fost hipnotizat de frumusețea ei și a selectat-o ca protagonistă în piesa „Cerceii tăi'. Nu a mai durat mult până au anunțat că formează un cuplu.
Răzvan Fodor și Catrinel Menghia au locuit împreună
Cuprinși de pasiune și sentimentele puternice, cei doi s-au mutat împreună într-un apartament din București. Au locuit împreună timp de doi ani, iar când toată lumea aștepta anunțul logodnei, Răzvan Fodor și Catrinel Menghia și-au separat drumurile. Anul 2002 marchează despărțirea celebrului cuplu. Decizia ei de a face carieră în străinătate ar fi produs ruptura neașteptată.
„La şcoală am fost un copil exemplu, nu aveam probleme, în afară de faptul că eram cu Răzvan, nu eram machiată, nu veneam vopsită, eram cea mai neutră fată din toată şcoală. Ne-am despărţit de comun acord, am stat doi ani jumătate. Răzvan nu era gelos, e un super bărbat şi ştiu că are o familie frumoasă acum. Din când în când vorbesc şi cu nevasta lui. Ţinem legătura', declara Catrinel Menghia pentru emisiunea „Refresh', de la Antena Stars, acum câțiva ani.
Catrinel Menghia s-a mutat în Italia
După despărțire, Catrinel Menghia a prins câteva contracte în Italia și s-a mutat acolo. A reușit să-și clădească o carieră internațională de succes, iar astăzi este o mamă împlinită. Timp de șapte ani a fost căsătorită cu Massimo Brambati, de care a divorțat oficial în 2011.
De mai bine de un deceniu, Catrinel Menghia trăiește o poveste de dragoste cu producătorul de film Massimiliano Di Lodovico. Din relația lor au rezultat doi copii – Caroline (născută în februarie 2019) și mezinul Léon (născut în martie 2024).
Răzvan și Irina Fodor sunt căsătoriți de 13 ani
Și Răzvan Fodor și-a refăcut viața. De 13 ani, prezentatorul TV este căsătorit cu soția lui, Irina, și au împreună o fiică. Pe Diana au întâmpinat-o pe 24 martie 2011.
„Se râde mult în familia noastră, se râde chiar și când poate nu e neapărat de râs, dar așa ne-am învățat noi să trecem peste momente mai dificile. Normal că nu suntem tot timpul de acord, că mai apar mici conflicte, doar că ce ne face să găsim o cale de mijloc, întotdeauna, este faptul că niciunuia dintre noi nu îi pică bine să îl vadă pe celălalt supărat sau îmbufnat, iar asta tot din iubire vine și din faptul că ne pasă de partener. E drept însă că o ceartă cu adevărat serioasă nu a existat până acum. Sau poate nu am făcut-o noi serioasă', a declarat Irina Fodor într-un interviu pentru VIVA!.
Sursa foto: Facebook