Povestea Lăcrămioarei Perijoc, singura pugilistă a României la Jocurile Olimpice. Are 7 frați, iar amintirile din copilărie sunt legate de treburile la câmp, televizorul alb-negru și pasiunea pentru fotbal: "Am început destul de târziu boxul, a apărut într-un moment decisiv...”

.

Lăcrămioara Perijoc are 30 de ani și va reprezenta reprezenta România, în acestă vară, la Jocurile Olimpice de la Paris. Are ca obiectiv o clasare pe podiumul olimpic și să se întoarcă acasă cu o medalie cât mai strălucitoare. Într-un amplu interviu, sportiva a povestit cum a debutat cariera sa și care sunt prejudecățile de care s-a izbit de-a lungul timpului.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI


Lăcrămioara Perijoc, o pugilistă de renume din România, a reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris, marcând un moment semnificativ în cariera sa sportivă. A muncit din greu pentru a ajunge la acest nivel, trecând prin numeroase competiții și antrenamente riguroase, iar apariția sa pe scena olimpică reprezintă încununarea eforturilor din anii de carieră.

Citește și: Adrian Minune a cântat la nunta fiicei sale, Adriana: „E cea mai fericită'. Karmen, sora ei, a plâns la eveniment, pe scenă, în timp ce interpreta valsul mirilor


Citește și: Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău, din nou împreună după ce și-au aruncat cuvinte grele. Cum au fost surprinși de paparazzi la o lună de la despărțirea cu scandal

Citește și: Adriana Bahmuțeanu vrea să se împace cu Silviu Prigoană, de dragul celor doi copii ai lor: „El refuză de 10 ani să vorbească cu mine, deși mă rog de el cu cerul și cu pământul să…'

Citește și: Irina Columbeanu, amintiri emoționante despre vila din Izvorani, unde a copilărit: „Era cea mai frumoasă casă din lume, sunt foarte recunoscătoare că am avut ocazia să locuiesc în ea'. Ce spune despre tatăl ei, Irinel Columbeanu


Povestea Lăcrămioarei Perijoc, singura pugilistă a României la Jocurile Olimpice

Lăcrămioara Perijoc a povestit, într-un amplu interviu, cum a debutat în lumea boxului. Avea 17 ani când și-a început cariera, inspirată fiind de sportivii de renume și de performanțele lor.

„Eu am început destul de târziu boxul, l-am început la 17 ani, nu a fost în copilărie… Eu mi-am trăit copilăria ca orice copil, am făcut sport și în copilărie, am fost foarte pasionată de fotbal, am jucat handbal, am fost un copil energic și sportiv încă de mică.


Boxul a apărut într-un moment decisiv, fiindcă îmi doream foarte mult să fac performanță, să fiu la un nivel mai înalt. Îmi plăcea să urmăresc sportivii de top și nu îmi găseam ramura sportivă în care aș putea să ajung acolo.

În momentul în care am început boxul, am simțit că este un loc în care pot să evoluez, să muncesc, să lupt cu mine și cu ceea ce eu sunt și să ajung printre cei mai buni.

Am jucat handbal în clasele 5-8, foarte puțin în liceu. Mi-a plăcut foarte mult, am și dat la Liceul Sportiv pe handbal când am terminat clasa a opta, dar am căzut la o probă sportivă, la săritura în lungime mai exact. Așa că nu am mai mers la un liceu sportiv, am mers la un liceu de informatică. Dar sunt foarte recunoscătoare, pentru că la liceul pe care l-am urmat am învățat foarte multe lucruri și chiar m-a ajutat’, a povestit pugilista pentru gsp.ro.


Lăcrămioara Perijoc: „Am șapte frați’

Pugilista a rememorat perioada copilăriei, provenind dintr-o familie numeroasă și cu posibilități modeste.

„Am prins generația care nu avea telefoane, nu aveam nici măcar televizor color. Ai mei, cel puțin, nu aveau… Aveam un televizor alb-negru, ne uitam doar la meciurile naționalei, meciurile care se televizau pe TVR 1 sau Jocurile Olimpice.

În rest, îmi petreceam timpul afară, cu copiii la fotbal, la tot felul de jocuri, la treburi, la câmp, ce aveam de făcut.


Pot spune că am avut o copilărie frumoasă, care m-a dezvoltat cel puțin pe partea aceasta fizică, de a fi conectat cu ce este în jurul tău, chiar m-a ajutat foarte mult.

Am șapte frați, da, eu fiind al treilea copil și prima dintre fete. E minunat, fiindcă noi puteam să ne jucăm între noi, să facem tot felul de jocuri. Trebuia să se poarte frumos cu noi ceilalți copii fiindcă dacă ei se supărau, noi puteam să ne jucăm între noi, dar ei…

Principalul nostru obiect de joacă a fost mingea. Toți am jucat fotbal. Tatăl meu a fost pasionat de fotbal, el a și jucat în tinerețe’, a mai povestit ea pentru sursa citată anterior.


Lăcrămioara Perijoc: „Femeile au schimbat mentalități’

Pentru că s-a izbit de prejudecăți de-a lungul carierei, Lăcrămioara Perijoc afirmă că femeile au schimbat mentalități și pot realiza lucruri remarcabile în sport.

„Prejudecăți? Încă sunt persoane care au această părere (n.r. că boxul ar fi un sport al bărbaților, prea dur pentru femei). Cumva, este normal și nu pot eu să-i judec, fiecare vede atât cât își dă voie să vadă. Cred că s-au schimbat mentalități prin ceea ce au făcut fetele în ultima perioadă, iar oamenii, ușor, ușor, încep să-și schimbe părerea și să vadă că femeile pot face mai mult decât cred ei că se poate face.


În ultimii ani, putem compara medaliile fetelor cu medaliile băieților și, dacă facem o balanță, noi (n.r. boxul feminin) am crescut foarte mult. Probabil că suntem mai serioase, ne dedicăm mai mult, iar asta se vede în rezultate’, a mai povestit sportiva de renume.


Lăcrămioara Perijoc, înaintea Jocurilor Olimpice: „Mi-am propus ceva măreț’

Lăcrămioara Perijoc, vicecampionă mondială în 2022, așteaptă cu nerăbdare să urce pe ringul olimpic de la Paris, obiectivul ei fiind acela de a obține o medalie cât mai strălucitoare.

„Mi-am propus ceva măreț, dar nu pun presiune pe mine. Eu îmi fac treaba în fiecare zi, mă aflu în această sală zilnic și muncesc pentru asta. Îmi doresc să trăiesc acest sentiment la Jocuri și am încredere că se poate, de ce nu? Nu am nicio îndoială, nu cred că ar fi ceva imposibil’, a spus ea în legătură cu participarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

Sursa foto: Facebook