Este primul an în care Adriana Iliescu nu și-a însoțit fiica la școală. Vecinii spun ca n-au mai văzut-o pe cea numită „cea mai bătrână mamă din România” de trei săptămâni și bănuiesc că este foarte bolnavă, având în vedere că Eliza a ieșit numai singură. Inclusiv în prima zi de școală.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Eliza a mers singură în prima zi de școală, pentru prima dată, însă chiar și așa nu a renunțat să-și revadă colegii, aceasta fiind dorința arzătoare a mamei sale. Chiar dacă nu a putut să fie alături de fiica ei, care începe astăzi clasa a XI-a, Adriana Iliescu și-a dorit din tot sufletul ca Eliza să meargă la școală, deși avea opțiunea de a învăța de acasă.
Conform Ministrului Sănătății, copiii care au părinți cu comorbidități nu sunt obligați să vină la școală, ei având posibilitatea să facă orele online.
Motivul? Tocmai pentru ca aceștia să nu își expună familia la un risc mult mai mare. În ciuda vârstei înaintate (83 de ani) și a faptului că nu se simte deloc bine, Adriana Iliescu a decis că cel mai bine pentru fiica sa este să meargă la liceu și să își reia cursurile precum orice alt elev, potrivit playtech.ro.
Reporterii impact.ro au încercat să ia legătura cu fosta profesoară de limba română, ba chiar au mers la blocul din Drumul Taberei în care aceasta locuiește, în speranța că vor afla vești noi despre aceasta.
„Nu știm ce se întâmplă cu dânsa. Am înțeles că ar avea telefoanele tăiate pentru neplată, așa zicea o vecină zilele trecute. Pe afară nu am mai văzut-o de 2-3 săptămâni, deși dânsa iese la magazin. Poate se simte rău, cine știe. Pe fată am mai văzut-o. Dacă se întâmpla ceva grav, sigur ne spunea Eliza. O să ne interesăm', a spus o vecină a Adrianei Iliescu.
Înainte, femeia era foarte activă, fiind văzută când mergea la cumpărături, la școala fiicei sale sau vorbind cu alți vecini. De trei săptămâni însă, a fost văzută doar fiica sa, Eliza, dar nu și mama ei.
Citește și:
Adriana Iliescu a devenit mamă la vârsta de 66 de ani și 320 zile
Povestea celei mai bătrâne mame din România a început în 2004, când Adriana Iliescu a născut o fetiță sănătoasă, pe care a numit-o Eliza.
Eliza Maria Bogdana s-a născut pe data de 16 ianuarie 2005, la Maternitatea Giulești din București. Eliza Maria a primit și prenumele Bogdana, pe care ar fi trebuit s-l poarte sora sale geamănă, care nu a reușit să supraviețuiască sarcinii.
Deși a fost criticată pentru gestul său, fosta profesoară de limba română a decis să își crească singură fiica și să se bucure de statutul de mamă. Ea s-a ocupat de Eliza, i-a oferit tot ceea ce a putut mai bine și s-a îngrijit de educația sa.
Citește și:
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu, mama eroină care a născut la 67 de ani