Prințesa Charlotte are o sosie! Cum arată micuța care îi seamănă leit

 Oana Pantazi
.

Fiica Ducilor de Cambridge are o sosie care îi seamănă atât de bine, încât lumea o confundă mai des cu ea decât este recunoscută Charlotte pe stradă… Iată cât de bine seamănă micuța Marcy cu Prințesa Charlotte!

Este foarte amuzant să descoperi că ai o sosie undeva în lumea largă, dar în momentul în care afli că geamănul tău este cineva cu sânge albastru lucrurile se schimbă. Asta s-a întâmplat cu micuța Marcy Culverwell, în vârstă de 5 ani, pentru care a devenit o rutină să fie oprită pe stradă și întrebată dacă nu cumva este fiica Ducilor de Cambridge, Kate Middleton și Prințul William. Iar asta pentru că cele două seamănă ca două picături de apă!

Seamănă cu Prințesa Charlotte mai mult decât originalul…

Mama micuței Marcy, Gemma Culverwell, a povestit pentru publicația The Sun că „oamenii se opresc, când trec pe lângă noi, și spun: Oh, seamănă atât de mult cu Prințesa Charlotte”. Marcy este „recunoscută” peste tot, de la magazinele cu haine pentru copii și până la aeroport, la ghișeul de control al pașapoartelor, iar mama ei spune, în glumă, că „seamănă cu Prințesa Charlotte mai mult chiar decât originalul”.

Aparent, Gemma nu a sesizat acest lucru de la început, mama fetiței dându-și seama de asemănare doar după ce a văzut pozele. În opinia mamei lui Marcy, cele două fetițe au în comun mai mult decât asemănarea fizică. „Este foarte flatant. Prințesa Charlotte este o fetiță adorabilă, extrem de amuzantă și care arată întotdeauna minunat, este o comparație foarte drăguță”, a completat Gemma.

Acum, dacă tot a devenit faimoasă în mediul online și nu numai, Marcy are toate șansele să devină, cândva, sosia oficială a Prințesei Charlotte…

Prințesa CharlottePrințesa Charlotte

Foto: Hepta, Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton