Prinţul George va merge la creşă de anul viitor

 Florentina Liutic
.

Începând din luna ianuarie, Prinţul George, fiul cel mare al Prinţului William şi al Ducesei de Cambridge, va frecventa o creşa Montessori aflată în apropierea reşedinţei familiei de la Anmer Hall, din comitatul Norfolk.

 

 

george

 

Prinţul George, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, va avea în luna ianuarie 2 ani şi jumătate.

 

„Suntem încântați să îi urăm bun venit lui George la creșa noastră unde va trăi aceeași experiență specială ca toți ceilalți copii ai noștri”, au declarat reprezentanţii creşei „Westacre Montessori Nursery”.

 

Aceasta se află la o distanţa mică de mers cu maşina de Anmer Hall, iar pentru o zi de creşă, Ducii de Cambridge vor plătii 33 de lire. Sistemul de educaţie Montessori a fost inventat la începutul secolului XX de medicul italian Maria Montessori şi pune în valoare autonomia şi încrederea, fiecare copil învăţând în ritmul său.

 

Prinţul William a mers la o creşă exclusivistă aflată în apropierea Palatului Kensington , iar înainte de căsătoria ei cu Prinţul George, şi Diana, mama lui, a lucrat într-o creşă.

 

 

kate si william

 

William şi Kate, împreună cu cei doi copii ai lor, George şi Charlotte, îşi petrec majoritatea timpului la Anmer Hall, un conac georgian primit în dar de nuntă de la Regina Elisabeta a II-a, şi aflat departe de agitaţia londoneză.

 

Vineri, Palatul Kensington a publicat o nouă fotografie cu Prinţul William şi familia lui, cei 4 dorindu-le tuturor Crăciun fericit. Este pentru prima dată când petrec Crăciunul în 4, după ce anul acesta în familia lor s-a născut Prinţesa Charlotte.

 

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton