Prințul Harry, în culmea fericirii! Proaspătul tătic a dormit doar două ore de când s-a născut bebelușul

 Oana Pantazi
.

Pe 6 mai, la ora 5 și 26 de minute, dimineața, Meghan Markle l-a făcut pe Prințul Harry cel mai fericit bărbat din lume. Iată ce spune proaspătul tătic despre bebelușul Sussex și cum se simte în noua postură!

În momentul în care a ajuns în fața camerelor, Prințul Harry radia literalmente de fericire! Și dacă n-ar fi spus niciun cuvânt, limbajul mimico-gestual l-ar fi dat de gol, zâmbetul larg și emoția întipărită pe fața lui ar fi dat de veste că fericitul moment s-a produs. Bebelușul Sussex (micuțul nu a primit încă un nume), cu o greutate de 3,2 kg, s-a născut dimineața devreme și a primit nota zece de la medici, atât el, cât și mama lui, Meghan Markle, fiind într-o stare perfectă de sănătate.

Deși micuțul venise pe lume doar de câteva ore, Prințul Harry le-a dezvăluit reporterilor că deja programul lui de somn a fost dat peste cap – problemă pe care o au toți proaspeții părinți -, dar nu părea deloc deranjat de asta. Am dormit în jur de două ore', le-a spus el zâmbind reporterilor, după ce a făcut anunțul nașterii primului său copil.

Mama și bebelușul se simt excelent'

Sunt foarte încântat să vă anunț că eu și Meghan avem un băiețel de azi-dimineață, un băiețel foarte sănătos. Mama și bebelușul se simt excelent', a spus Harry, cu un zâmbet imens pe față. A fost cea mai grozavă experiență pe care mi-o puteam imagina. Cum reușesc femeile să facă acest lucru este peste puterea mea de înțelegere. Suntem amândoi fericiți și atât de recunoscători pentru toată dragostea și tot sprijinul pe care l-am primit de la toată lumea. A fost extraordinar, așa că am vrut să împărtășim asta cu toată lumea', a încheiat Prințul Harry.

Ducele de Sussex a spus că el și Meghan își vor prezenta bebelușul lumii cât de curând, ocazie cu care, probabil, vom afla și ce nume va primi micuțul, al cărui sex nu l-au știut, până în ziua nașterii nici măcar părinții…

Foto: Hepta 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton