Zilele trecute, Radu Vâlcan a postat câteva imagini de-a dreptul emoționante cu bunica lui, care a împlinit 90 de ani. În mediul online, acesta i-a făcut o confesiune de suflet, exprimându-și recunoștința profundă pentru impactul pe care l-a avut asupra vieții sale. Cuprins de nostalgie, prezentatorul TV a scos din arhivă poze de când era doar un copil.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Radu Vâlcan are o relație deosebită cu bunica lui, fiind cea care l-a crescut. An de an, o felicită public cu ocazia aniversării și nu a făcut excepție nici de această dată. Bunica Ilonka a împlinit 90 de anotimpuri, după cum s-a exprimat prezentatorul TV, iar imaginile postate în mediul online reflectă cât de apropiați sunt.
Radu Vâlcan, mesaj emoționant pentru bunica lui, care a împlinit 90 de ani
Așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți, Radu Vâlcan a felicitat-o pe bunica sa, Ilonka, cu prilejul aniversării de 90 de ani. O imagine îi surprinde împreună în casa sărbătoritei, stând de vorbă și bucurându-se de momentele speciale. Într-o altă fotografie, ea apare cu unul dintre nepoți, îmbrățișându-l cu afecțiune. Internauții au avut parte și de o surpriză neașteptată, deoarece prezentatorul TV a scos din arhivă poze de când era doar un copil.
„De azi, bunică-mea, Ilonka, merge pe 90 de anotimpuri, veri. Nu mai este ca înainte, dar este prezentă și gândește în viitor. Pentru ea, prezentul sunt eu, viitorul sunt ai mei.
Îmi zicea că viața este crudă, dar frumoasă. Să ne iubim. Să iertăm tot din jurul nostru.
Am revăzut poze cu ea din tinerețe. Tânără, frumoasă.
Da, viața este așa. Frumoasă!
La multi ani, mamaie!', este mesajul postat de prezentator pe rețelele de socializare.
Radu Vâlcan, despre viața cu trei copii
Într-un interviu pe care ni l-a acordat la începutul lunii iunie, Radu Vâlcan a vorbit despre viața cu trei copii. A recunoscut că nu este deloc ușor, însă, din fericire, prezentatorului TV îi plac provocările și păstrează în suflet amintirile frumoase.
„Fiecare zi este o provocare. Fiecare zi este altfel. Sunt dimineți perfecte, altele mai puțin. Cum dormim peste noapte, eu și ei, așa decurge ziua. Ușor? Nu, Doamne ajută! Provocarea este asta, să fie liniște în casă. Însă îmi plac provocările. Și… am parte de ele. Din plin.
Îți zic doar atât: da, răspicat, părinții de trei sunt depășiți de multe ori. Crede-mă, negru pe alb. Dar e atât de frumos, încât uiţi repede părţile mai puţin plăcute.
Se bat, se împacă, se iubesc. Sunt dependenți unul de celălalt. Problema este că și eu sunt în echipa lor. Suntem patru pentru atenția Adelei', a declarat prezentatorul TV pentru VIVA!.
Sursa foto: Instagram