Motivul pentru care Raluca Bădulescu poartă peruci: „Mă vopsesc de la 14 ani, pun extensii de când au apărut și…”. Ce crede despre stilul vestimentar al Antoniei și al Deliei / EXCLUSIV

.

În urmă cu ceva timp, Raluca Bădulescu a fost protagonista unui interviu de colecție pentru revista VIVA! La acea vreme, jurata de la „Bravo, ai stil!' ne dezvăluia, printre altele, motivul real pentru care poartă peruci, cât de mare este dressing-ul ei, dar și ce sfaturi stilistice are pentru femei. De asemenea, am aflat și ce crede despre stilul vestimentar al Antoniei și al Deliei! Iată răspunsurile vedetei!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!


Puțini știu că tu ești prima prima persoană din România care a realizat rubrica ,,Bine/Prost îmbrăcat, așa că, de-a lungul timpului, aproape nimeni nu a scăpat din vizorul tău. Care sunt vedetele care te-au impresionat încă de la început și cine a evoluat spectaculos în această privință? Ai supărat pe cineva?

Vă mulțumesc pentru că vă amintiți acest lucru! Am avut onoarea să semnez această rubrică atunci când a apărut, sunt deja foarte mulți ani de atunci. Am urmărit evoluția tuturor vedetelor din România de-a lungul a mai bine de 15 ani. De supărat nu am supărat pe nimeni, la început se mai supărau, dar sunt mulți ani de atunci.


Nu am jignit niciodată pe nimeni, am comentat cu obiectivitate ținutele, m-am străduit să ofer un sfat sau o critică obiectivă. Nu sunt adepta bullying-ului, a jignirilor. M-am referit la ținute și m-am străduit să explic cum ar putea îmbunătăți aspectele stilistice. Vedetele pe care le-am urmărit și îmi plac foarte mult sunt Delia, Inna, Antonia, Corina.

Citește și: Cum se înțeleg Raluca Bădulescu și sora ei mai mică, Ioana: „Ca orice om, am probleme, întrebări. Ea mă ajută enorm’. Ce job-uri a avut vedeta Kanal D în tinerețe / EXCLUSIV

Citește și: Ce dietă ține Raluca Bădulescu și cum gestionează bullying-ul, după ce a slăbit: „Fac sacrificii din punct de vedere culinar. Mănânc…’ / EXCLUSIV

Citește și: George Burcea, mesaj cu subînțeles, la trei săptămâni de la despărțirea de Viviana Sposub: „Lasă să doară, până nu mai poate să doară'


Citește și: Cum au fost surprinși Denise Rifai și Dan Bittman, împreună, la plajă, pe litoralul românesc. Relația dintre cei doi este foarte apropiată

Motivul pentru care Raluca Bădulescu poartă peruci

O să abordez acum un subiect extrem de delicat… dressingul tău. Să te întreb câte genți, câte perechi de pantofi și câte accesorii ai? Cum reușești să gestionezi tot fluxul de haine care îți intră și îți ies din garderobă?

Dressingul meu a depășit granițele unui dressing normal, s-a extins în toată casa. Practic, locuiesc într-un dressing, pentru că am standere cu haine și în living, și în bucătărie. Fac cadou foarte des o bună parte dintre ținutele mele, fac retail, înlocuiesc hainele, tot timpul vin altele să le înlocuiască. Este pasiunea mea, iubesc hainele, le divinizez și am mare grijă de ele. Cele mai mari slăbiciuni sunt pantofii și jachetele din piele. Este casa plină de haine.


Dat fiind că arăți atât de bine, îmi permit să dezvălui aici că ai 48 de ani, cu toate că nu ai făcut niciodată un secret din asta… Aș vrea să-mi spui dacă te sperie trecerea anilor. Ai trecut vreodată prin criza femeii de 30, de 40 de ani? Nu știu de ce, dar fix când te întrebam asta mi-a trecut prin fața ochilor imaginea lui Iris Apfel… Tu cum te vezi peste ani?

O ador pe Iris Apfel. Am văzut pe Instagram ținuta cu care și-a sărbătorit cei 100 de ani și mi-aș dori din tot sufletul să se întâmple acest lucru și în cazul meu. Cred că așa va fi. Nu mă sperie trecerea anilor, mi se pare că am 27 de ani. Trăiesc înconjurată de familie, prieteni, oameni cu o energie fantastică pe care mi-o transmit și mie, am un job care mă face fericită. Mă simt permanent tânără, conectată la tot ce este nou, că vreau să fac ceva nou. Nu mi s-a întâmplat să trec printr-o criză existențială la nicio vârstă.


„Sunt pasionată de peruci, sunt prima care a început să le poarte în mod constant în showbiz-ul autohon’

De unde pasiunea asta pentru peruci? De la ce a pornit? Nu erai mulțumită de părul tău sau sunt doar un alt accesoriu de care ai devenit dependentă?

Sunt pasionată de peruci, sunt prima care a început să le poarte în mod constant în showbiz-ul autohon. Le găsesc absolut divine. Așa cum în exces îmi place să cumpăr haine, accesorii și să mănânc dulciuri, tot la fel de mult mi-a plăcut să mă vopsesc, chiar în exces. Mă vopsesc de la 14 ani, pun extensii de când au apărut și, deși părul meu arată foarte bine, perucile îmi permit schimbări de look foarte, foarte dese. Pot schimba rapid culoarea părului, lungimea lui, coafurile, ceea ce n-ar fi posibil cu părul meu natural. Perucile au, însă, un rol integrant în styling-urile pe care le fac.


Ce sfaturi stilistice are Raluca Bădulescu pentru femei

Dacă ar fi să le dai un sfat stilistic cititoarelor VIVA!, care ar fi acela? Ce nu trebuie să lipsească din garderoba niciunei femei?

Să țină întotdeauna cont de personalitatea lor și de ceea ce le place să poarte. Să nu se ia după trenduri, după propunerile designerilor. Să urmărească ceea ce se întâmplă la nivel internațional din punct de vedere al fenomenului fashion, dar să preia din modă ceea ce simt că le-ar pune în valoare, că ar purta cu plăcere și le-ar aduce un plus de imagine. Să nu cadă pradă trendurilor trecătoare.


Să aibă în garderobă piesele esențiale care definesc stilul unei femei: o pereche de stiletto negri, little black dress, o cămașă albă de calitate, din poplin, o pereche de jeans care să flateze silueta, o haină de blană sau un palton de cașmir, t-shirts albe de calitate, o rochie-furou, o pereche de sandale perfecte, un clutch de seară, o geantă de zi. Sunt câteva piese esențiale care sunt baza unei garderobe și de la această bază pot jongla cu anumite trenduri. Pot adăuga jachete, pulovere în trend. Dar să ținem cont de personalitate.

Sursă foto: Instagram