„Eu am făcut această poză. Furtuna ne-a prins pe autostradă, în Sithonia. Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva şi sper să nu mai am vreodată parte. Drumurile au fost blocate de copaci căzuţi şi intervenţiile pompierilor au durat multe ore. Promit că data viitoare când plec, mă uit cu atenţie la avertizările meteo. Acum e senin şi sper să rămână aşa.', a scris Raluca Moianu pe Facebook.
Raluca Moianu a fost în zona Halkidiki, Grecia, când o furtună de o violenţă fără precedent a măturat totul în cale. Mai mulţi turişti au murit, inclusiv doi români – o femeie şi copilul ei. Raluca se numără printre norocoşii care au scăpat cu bine din urgia care a devastat nordul ţării. Vedeta a postat pe Facebook o fotografie care arată urmările dezastrului, dar asigură pe toată lumea că nu a păţit nimic.
Vedeta TV i-a liniştit pe cei care i-au dat mesaje: A fost horror. Mulţumim lui Dumnezeu că suntem bine!’.
Romaniţa Iovan, Ioana Blaj şi Mihai Bobonete au fost şi ei în zona în care s-a dezlănţuit furtuna şi s-au temut pentru viaţa lor, însă au scăpat cu bine.
Bobonete şi-a văzut moartea cu ochii
Mihai Bobonete, actorul din ‘Las Fierbinți, se afla cu familia în vacanță atunci când a început furtuna. Actorul a povestit cum și-a văzut moartea cu ochii, dar și cum au fost luați prin surprindere de furtuna din Halkidiki.
„Ce să vă mai spun?
Nenorocire, așa ceva am mai văzut cu ochii mei, la Făcăieni prin 2000 și puțin, când împreună cu finul meu, am fost luați pe sus de prima tornadă făcută publică de pe la noi.
Aici în Grecia am fost la un pas să o mierlim, pentru că tot insistam să stăm pe terăsuca aia și să vedem ce se aude ca un șuierat așa… În ultima secundă ne-am ridicat și ne-am adăpostit.
Horror a fost, vânt cu peste 120km/h, ploaie extremă, copacii căzuți, acoperișuri smulse, garduri căzute, mașini luate pe sus, plajă nici nu zici că a fost… Acum suntem bine, să sperăm că nu se întoarce. Continuăm…, a scris Mihai Bobonete pe una dintre rețelele de socializare.
Romanița Iovan, printre turiștii surprinși de furtună în Halkidiki
Printre turiștii surprinși de teribila dezlănțuire a naturii din Halkidiki s-a aflat și creatoarea d emodă Romanița Iovan, care ulterior a povestit prin ce a trecut în acele momente.
„Nu vă vine să credeţi ce e aici! Noi eram cu tortul şi şampania, dar apoi am fugit în hotel. Ne aşteptam la furtună, dar nu la o aşa intensitate, a declarat Romanița Iovan.
Vezi şi cum se formează fulgerul și câti volți sunt într-un fulger!