Ramona Olaru, mesaj cu subînțeles după ce s-a despărțit, din nou, de Cuza: "Am tot trecut cu vederea lipsa respectului!"

 Dumba Gabriela
.

Ramona de la Neatza și Cuza de la Noaptea Târziu s-au despărțit din nou, iar recordul certurilor și împăcărilor dintre ei este întrecut doar de cuplul Bianca Drăgușanu – Alex Bodi. După cea mai recentă despărțire a lor, Ramona Olaru a postat un mesaj cu subînțeles, iar fanii s-au gândit imediat că îi este adresat fostului, deocamdată, iubit.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Relație cu asemenea peripeții nu s-a mai văzut în showbiz decât la Bianca și Alex Bodi, iar pe vremuri la Bahmu și Prigoană!

Ramona Olaru și Cuza se despart atât de des, încât fanii nici nu știu când sunt împreună și când nu. Imediat ce nu se mai urmăresc pe rețelele de socializare, adică săptămânal, fanii lor de pe Instagram își dau seama că iarăși s-au despărțit.

Zilele acestea, cei doi sunt din nou certați, iar mesajele cu subînțeles ale blondei de la Neatza confirmă despărțirea. 'Ar trebui să încetez să fiu atât de înțelegătoare, pentru că am tot trecut cu vederea lipsa respectului', a fost mesajul postat de Ramona Olaru pe Instagram.

În martie, după o altă ceartă, Ramona l-a numit pe Cuza „bărbat de nimic”, iar într-un cerc de prieteni ar fi spus că e „nebun, gelos și posesiv”, după ce anterior el o ceruse de nevasta și ea acceptase.

Ramona Olaru și Cuza s-au împăcatRamona Olaru și Cuza s-au împăcat

'Am făcut o pasiune pentru 'bărbații' de nimic și o viață plictisitoare', a spus asistenta TV pe InstaStory în urmă cu câteva luni. În foarte scurt timp, însă, a revenit la sentimente mai bune și l-a reevaluat pe tânărul Cuza, primindu-l din nou în viața. Pentru trei luni, însă, pentru că ulterior s-au despărțit din nou.

Citește și:

Cum arăta Ramona Olaru înainte să devină faimoasă: era brunetă și avea alt stil vestimentar. Transformarea este incredibilă

Cuza de la 'Noaptea Târziu', primele declarații despre relația cu Ramona Olaru de la 'Neatza'. Artistul este îndrăgostit până peste cap de bomba sexy

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton