Raoul și Mirabela Dauer au fost certați opt ani, dar acum au revenit la sentimente mai bune. Cei doi sunt din nou prieteni și colaborează și pe plan profesional. Artiștii se pregătesc acum pentru un turneu special, iar protagonistul nostru va lansa și o carte dedicată îndrăgitei soliste.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Raoul și Mirabela Dauer au colaborat ani buni, dar la un moment dat s-au certat. Ambii au refuzat să vorbească despre motivele disensiunilor preferând să evite întrebările jurnaliștilor. De ceva timp însă, cei doi se înțeleg din nou foarte bine, sunt prieteni, ba chiar se pregătesc și pentru un turneu prin țară. Artistul ne-a oferit detalii, într-un interviu pentru Viva.ro, despre evenimentele care urmează.
Ce spune Raoul despre colaborarea cu Mirabela Dauer
Ce faci, Raoul? Ne-am bucurat că te-am văzut în acest spectacol…
În spectacolul acesta, Balkanika, ideea era să fie și Neda Ukraden, dar ea este ocupată cu un alt eveniment. De aceea, spectacolul acesta este fără ea, dar sunt convins că organizatorii vor mai face acest gen de spectacol, pentru că s-a bucurat de succes. Ideea de a fi organizat la circ e una bună.
Am fost la circ în orașul meu, venea circul o dată la doi-trei ani. Pe vremea când m-am născut eu nu erau prea multe oportunități sau mai bine zis opțiuni de divertisment. Așa că mergeam la circ ca la circ. Era frumos, pe vremea aceea încă mai erau animale: elefanți, zebre, era frumos.
Și la cinema mai mergeam…
Țin minte că am văzut filmele cu Louis de Funès, cred că de 7-8 ori unul. Și ce producții mai erau pe atunci.
Filme cu Florin Piersic...
Pe toate le-am văzut!
Raoul: 'O să am o iarnă bogată!'
Ce urmează?
O să am o iarnă bogată. Pentru cei care nu știu, o să merg într-un turneu cu Mirabela Dauer, în 15 orașe din România. Turneul se numește 'Te am pe tine'. Pe rețelele noastre de socializare găsiți detalii. Vom merge cu melodii frumoase, dar și cu două cărți, care vor fi acum lansate. 'Mirabela-Prin ochii sufletului', scrisă de mine și cel mai nou volum al meu intitulat 'Trăiește frumos'. Așadar, muzică și carte într-un turneu frumos. Sperăm să plecați din sălile de spectacole mai frumoși și mai mai bogați sufletește…
Și iată că mergeți într-un turneu în țară, după o colaborare care a împlinit anul acesta 20 de ani.
Un duet care a rezistat intemperiilor, zvonurilor și așa mai departe. Ceea ce este bun durează!
Raoul: 'Unde nu am fost noi?'
Ați avut foarte multe turnee peste hotare, de-a lungul timpului. Nu-i așa?
Cred că cele mai multe turnee ale noastre au fost în Diaspora din Europa, dar și din SUA. Unde nu am fost noi? Însă, nu am avut niciodată un turneu cap-coadă, ca să spun așa, cu Mirabela în țară. Iar acest final de an va aduce prima parte a turneului cu Mirabela.
Cum a fost anul 2024 pentru tine?
A fost un an prolific, din toate punctele de vedere. Pot să spun că nu am timp să mă odihnesc, pentru că sunt un om căruia nu îi place să stea. Ca să ai o carieră de succes, trebuie să muncești. Publicul te ține în picioare dacă-l hrănești mereu cu lucruri frumoase. Și pentru asta mă zbat.
Călătorești foarte mult. Dacă ar fi să alegi să te stabilești în altă parte, ce loc ai alege? În ce țară te-ai stabili?
Am văzut jumătate de planetă. Dar nu aș locui în altă parte decât în România, unde am libertatea de a fi cum îmi doresc eu. Toată lumea este frumoasă. Sunt atras în mod special de orașul Istanbul, pentru că este viu, romantic, vesel, la orice oră din zi și din noapte. La fel, iubesc foarte mult Croația. Pur și simplu sunt îndrăgostit de Coasta Dalmației. Sunt îndrăgostit și de Coasta de Azur. Dar tot acasă aș veni, pentru că acasă e cel mai bine.
Raoul: „Am sute de căni și de magneți'
Ți-ai cumpărat ceva din aceste vacanțe?
Nu cumpăr lucruri scumpe, dar iau suvenire. Colecționez de când mă știu magneți și căni. Am sute de căni și de magneți. Frigiderul e ticsit cu patru-cinci sute de magneți. Și, când deschid frigiderul, îl deschid încet, să nu cadă magneții. Mulți dintre ei sunt din ceramică și e păcat să se spargă.
Ai pierdut vreodată avionul? Ți s-au pierdut bagajele?
O singură dată cu o companie franceză. Nu mai zbor cu ea. Evit escala în Franța. Când zbor cu turcii, zbor sigur și ca împăratul!
Un mesaj pentru cititori!
Să vă fie de bine, să vă fie bine și să vă iubiți. E singurul lucru pe care nu vi-l ia nimeni, niciodată. Și vă aștept la turneu în toată România.
Foto: VIVA, Facebook.