Rapperul american Sean Combs, cunoscut în lumea muzicii drept „Puff Daddy', este acuzat de viol și abuzuri fizice, într-un dosar intentat de fosta lui parteneră, Cassie Ventura. La 5 ani de la încheierea relației, cântăreața susține că producătorul muzical a supus-o unui ciclul de „abuz, violență și trafic sexual', acuzații care i-au adus astăzi, 17 noiembrie, în fața unui tribunal federal.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Casandra Ventura, cunoscută sub numele de scenă Cassie, a dechis un proces pe numele fostului ei iubit, Sean Combs, susținând că a fost victima violului și abuzurilor fizice timp de 10 ani. Potrivit acesteia, episoadele de violență și manipulare ar fi debutat încă de la începutul relației, în 2005, când avea vârsta de 19 ani. Abia în 2018, Cassie a încheiat relația abuzivă cu fondatorul casei de discuri Bad Boy Records, după ani întregi în care a fost agresată fizic și violată.
Rapperul american Puff Daddy este acuzat de viol și abuzuri fizice, într-un dosar deschis de fosta lui iubită
În plângerea depusă la tribunalul districtual federal din Manhattan și văzută joi de New York Times, Casandra Ventura îl acuză pe rapperul Puff Daddy că a agresat-o fizic și a constrâns-o să întrețină relații sexuale cu escorte masculine, în timp ce el filma întâlnirile. Cântăreața susține că a fost victima unei relații abuzive, desfășurată pe parcursul a 10 ani, timp în care Sean Combs i-ar fi controlat fiecare aspect al vieții și ar fi constrâns-o să consume droguri.
„După ani de tăcere și întuneric, sunt în sfârșit pregătită să îmi spun povestea și să vorbesc în numele meu și în beneficiul altor femei care se confruntă cu violența și abuzul în relațiile lor’, a spus Cassie Ventura, prin intermediul unui comunicat de presă.
Ce spune avocatul rapperului Puff Daddy
Ben Brafman, unul dintre avocații rapperului american, a negat cu vehemență acuzațiile de viol și abuzuri fizice, în procesul intentat de Casandra Ventura. Potrivit acestuia, cântăreața l-ar fi șantajat pe fostul ei iubit să-i ofere suma de 30 de milioane de dolari, pentru a nu publica „o carte defăimătoare’ despre relația lor. Declarațiile se contrazic cu cele ale avocatei artistei, care a susținut că Sean Combs ar fi fost cel care i-a oferit, de fapt, o sumă astronomică de bani, în schimbul tăcerii.
„Domnul Combs neagă cu vehemență aceste acuzații ofensatoare și scandaloase. În ultimele șase luni, clientul meu a fost supus cererii insistente, din partea doamnei Ventura, a unei sume în valoare de 30 de milioane de dolari, totul sub amenințarea că, dacă nu primește acești bani, va scrie o carte defăimătoare despre relația lor. Cererea a fost respinsă și catalogată de clientul meu, fără echivoc, ca fiind un șantaj flagrant. În ciuda retragerii amenințării inițiale, doamna Ventura a recurs acum la depunerea unui proces plin de minciuni nefondate și scandaloase, cu scopul de a păta reputația domnului Combs și de a-și apropia avantaje ilicite’, a declarat avocat.
Sursa foto: Instagram