Una dintre persoanele care o urmăresc pe Delia pe Instagram a fost curioasă să știe cine este medicul care i-a corectat artistei buzele, pentru că „au ieșit super frumos', iar cântăreața i-a oferit un răspuns neașteptat. Replica Deliei nu a rămas fără ecou, iar restul fanilor au reacționat imediat.
Delia continuă să infirme concluziile unor profesioniști în domeniul esteticii, care i-au analizat chipul, și susține că nu are nici o intervenție la nivelul buzelor. Deși nu a acceptat niciodată să vorbească despre operațiile estetice pe care le-a făcut de-a lungul timpului, cele mai evidente dintre ele fiind cele de mărire a sânilor și la nas, și reacționează imediat atunci când se discută în spațiul public despre schimbările sale fizice.
„La ce doctor ai apelat pentru corectarea buzelor? Au ieșit super frumos. Și așa ți-au rămas în continuare!', i-a scris Deliei pe Instagram una dintre persoanele care o urmăresc.
Răspunsul Deliei a stârnit amuzamentul fanilor: „Mamă, asta sună ca și când am avut buză de iepure și m-am operat… N-am corectat nimic, ca să-ți răspund. Iar lucrurile astea sunt intime, sunt ca mersul la ginecolog. Nu se discută pe Instagram. Să mă apuc acum să spun unde mi-am făcut plombele sau unde mă epilez și cu ce…'.
În timp ce unii s-au amuzat, alți fani au reacționat imediat: „Delia, te întreabă pentru că suntem obișnuiți să vedem că fiecare persoană publică ne arată până și ce absorbante folosește. Faptul că ți-ai injectat buzele sau nu este deja un fleac.'
Altcineva i-a oferit o replică dură: „Delia, dacă te plăteau să le faci reclamă sigur nu mai erau intime lucrurile astea. Cred că ai fi putut să-i răspunzi altfel fetei, că doar nu ți-a dat în cap. Ba din contră, te admira!'.