Răsturnare de situație: Aurelian Preda nu ar fi murit de cancer. Medicul său de la Viena a făcut dezvăluiri cutremurătoare

.

Aurelian Preda a murit în toamna lui 2016, la doar 46 de ani. Oficial, se știe că artistul de muzică populară s-a stins din cauza cancerului cu care a luptat mulți ani, însă medicul de la Viena care l-a îngrijit în ultimele luni de viață ar fi spus familiei că alta ar fi cauza morții lui Aurelian Preda și anume o eroare medicală.

Potrivit lui George, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Aurelian Preda și confidentul artistului, în ultimele clipe de viață, a povestit într-o emisiune de televiziune ce a declarat familiei medicul din Viena al cântărețului de muzică populară.


‘Cu o zi înainte el nu a putut să mânănce mult, a mâncat doar o supă de usturoi. Doar atât a putut să mănânce. Am mers prin oraș să-i cumpere Anameriei diverse cadouri. Am mers la acea pensiune și ne-a zis că nu mai poate să iasă în oraș cu noi, că simte că trebuie să stea în pat, că trebuie să meargă și la clinică.

A doua zi urma să mergem la clinică, doar că între timp, în acea seară, ne-a sunat profesorul-doctor și a zis: veniți de urgență la clinică pentru că prietenul vostru este în comă! A fost luat de Salvare de la pensiune, nici măcar nu era transportabil, era pe aparate. La pesniune i s-a făcut rău, bănuiesc că s-a târât până la recepție, noi nu am fost acolo când l-a luat Salvarea.


Era cu o zi înainte să meargă la biopsie, noi am fost șocați pentru că a fost pe picioare, conștient, noi am vorbit.

A doua zi ne-am dus la clinică, era conștient, foarte normal la cap, puteai să vorbești cu el, doar că avea o vorbire foarte îngreunată. Totul s-a întâmplat în câteva ore. Avea un stent, dar nu la inimă ci la pancreas. El a avut pancreatită. Acel stent a fost montat aici, la noi, în România. Nu vreau să dau vina pe nimeni – stentul a fost din plastic dar trebuia să fie din metal. Ne-a explicat profesorul de acolo, a vorbit cu familia Anei și eu am fost acolo, de față. Ne-a zis că probabil dacă acest stent era din metal ar fi trăit mulți ani’, a povestit George la o emisiune de televiziune.

Atunci când a aflat că septicemie, Aurelian Preda ar fi realizat că nu mai are mult de trăit și și-a scris testamentul. Prietenul său, Nicușor Iordan, spune că a fost martor la momentul în care artistul a solicitat prezența unui notar pentru a pune la punct testamentul.


‘Aurelian mi-a zis: ‘M-au nenorocit cei de la București. Am făcut septicemie’. Evident, atunci m-am cutremurat pentru că știu și eu ce înseamnă lucrul ăsta. Eu, să-l îmbărbătez, zic: ‘stai liniștit, peste câte ai trecut tu… treci și peste asta’. Și el atunci a dat din cap și a spus ceva de genul că până aici a fost. Mai mult decât atât, am chemat și un notar să facă testamentul’, a povestit Nicușor Iordan în documentarul ‘Testament’ difuzat la Etno TV.