Reacţia lui Klaus Iohannis când a aflat că Viorica Dăncilă, contracandidata sa la prezidenţiale, nu a ştiut cum se calculează aria cercului a stârnit controverse. Întrebat acelaşi lucru, în cadrul întâlnirii sale paralele cu jurnaliştii, actualul preşedinte a râs copios, fără a oferi, însă, răspunsul cerut de cei prezenţi la Biblioteca Centrală Universitară.
Întrebarea adresată de un jurnalist șefei PSD a venit după ce aceasta a spus că a fost profesoară și că a dat meditații gratuite la matematică. Răspunsul dat de Dăncilă a fost, iniţial, 'raza la pătrat' pentru ca mai apoi să se corecteze şi să spună 'pi (π) înmulțit cu raza la pătrat', acesta din urmă fiind şi răspunsul corect.
Jurnalistul Ion M. Ioniță i-a spus lui Klaus Iohannis, în cursul dezbaterii paralele de la Biblioteca Centrală Universitară, despre răspunsul greșit al Vioricăi Dăncilă cu privire la aria cercului, moment în care președintele a izbucnit în râs, fără să spună altceva.
Absolvent de fizică nucleară, președintele a fost profesor de fizică în Sibiu și a spus în trecut că a dat meditații. Cu toate acestea, Iohannis nu a oferit celor prezenţi în sală răspunsul la întrebarea privind aria cercului, dând de înţeles că îl cunoaşte, dar nu simte nevoia să-l verbalizeze şi a trecut rapid la alt subiect.
Gestul a fost aspru taxat ulterior de Mircea Badea, realizatorul emisiunii 'În Gura Presei', de la Antena 3: „N-a răspuns la întrebare. L-a întrebat ăla hăhăind de raza cercului şi a spus că el nefiind profesor de fizică, n-are cum să ştie. Da nu mai bine spuneai PI R pătrat şi aia era? Asta cu sunt profesor de fizică nu e răspuns. E harneală. Cât e? Deci nu a răspuns. Iohannis nu a răspuns. Dăncilă a răspuns prost, dar a răspuns. A greşit, aia e, dar a răspuns. Iohannis nu a răspuns, am înţeles că e profesor de fizică, dar nu a răspuns.
Întrebarea ăluia a fost şi mai penibilă. L-a întrebat cum se calculează. Eu ştiu şi cum se calculează, că la matematică în viaţa asta sunt peste Dăncilă şi Iohannis la un loc. Şi m-am amuzat, mi se pare amuzant. Şi pe mine, care am fost la un nivel matematic peste ei doi la un loc, după două ore jumate de vorbit, fiind praf, s-ar putea să fi dat un răspuns greşit'.