Reacţia Principelui Nicolae după moartea Regelui Mihai - Cât de şocat a fost

 Pirvu Cristina
.

Regele Mihai a murit, marți, la vârsta de 96 de ani. Nepotul său, fostul principe Nicolae a fost şocat de moartea bunicului său! Iată ce a spus acesta!

Reacția Principelui Nicolae după ce Regele Mihai a murit


Principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai I, nu a fost anunțat de niciun reprezentant al Casei Regale despre moartea bunicului său, a afirmat avocatul acestuia, Radu Enache. Acesta a mai precizat faptul că Nicolae va participa la funeraliile bunicului său.

„Acum 10 minute am vorbit cu Nicolae. El nu a fost anunţat de nimeni că bunicul lui a decedat. A aflat de la mine. Prima reacţie a rămas stupefiat că nu a fost anunţat de nimeni din familia regală: de mama lui, de Principesa Margareta. Va participa sigur la funeraliile bunicului său, chiar dacă nu va fi primit alături de familie, el va fi prezent alături de bunicul său”, a declarat avocatul Radu Enache la România TV.

Principele Nicolae, despre bunicul său

În anul 2012, când Principele Nicolae s-a mutat în România pentru a prelua o parte din atribuţiile regale, acesta ne-a acordat un interviu în exclusivitate. A scos la lumină chestiuni importante din viaţa bunicului său.

„Pentru bunicul meu a fost extrem de dificil să fie forțat să plece în exil. Majestatea Sa a trebuit să ducă o viață obișnuită, o viață care nu mai presupunea conducerea unei țări și dezbaterea problemelor politice zi de zi. Exilul a fost foarte dificil pentru întreagă Familie, dar toți am avut conștiința descendenților noștri, conștiința identității noastre, a titlurilor care nu doar ne leagă de țară, dar care ne și obliga.”, ne-a spus acesta.

Întrebat despre vizita din 1992, când toată Familia Regală a salutat un mili­on de români din balconul hotelului Intercontinental, acesta s-a entuziasmat. Ne-a spus dacă visează din nou să strângă o asemenea mulţime de oaemni.

„Este foarte dificil de răspuns. În societă­tea modernă este tot mai greu să strângi atât de mulți oameni la un loc. Sunt totuși în lume câteva personalități care ar mai putea aduna un număr atât de mare de oameni, iar un astfel de om este bunicul meu, Regele Mihai. Majestatea Sa este o legendă, un erou, un monarh iubit de poporul sau care îi apreciază eforturile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.”, a mai adăugat fostul Principe Nicolae.

 Regele Mihai i-a retras nepotului său, Nicolae, titlurile de Principe și Alteță

Pe 1 august 2015, Casa Regală anunța, printr-un comunicat, excluderea Principelui Nicolae din linia de succesiune. De asemenea, s-a decis retragerea titlului de 'Principe', care îi fusese atribuit lui Nicolae în anul 2010. Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune, după Mihai I şi Principesa Margareta.

Foto: Hepta

Citește și: Reacția Familiei Regale după moartea Regelui Mihai!

Imagini de colecție din tinerețea Regelui Mihai!

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton