Ilinca Vandici a fost surprinsă după ce a văzut ultimul videoclip postat de Irina Columbeanu. Adolescenta a pozat ca un model, afișându-se cu o geantă Hermes Birkin, ale cărei preț ajunge la impresionanta sumă de 30.000 de euro. Imaginile au fost discutate în emisiunea „Follow Us' de la Kanal D2.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Irina Columbeanu are o pasiune evidentă pentru modă și își etalează stilul personal pe rețelele de socializare. Ultimul videoclip publicat de aceasta, în care se afișează o geantă de zeci de mii de euro, a stârnit reacții puternice din partea urmăritorilor. Cei mai mulți au remarcat cât de bine seamănă cu mama ei, Monica Gabor, de la care a moștenit trăsăturile delicate și eleganța.
Reacția Ilincăi Vandici când a văzut-o pe Irina Columbeanu cu geantă de 30.000 de euro
Imaginile cu Irina Columbeanu au fost comentate și în emisiunea „Follow Us', de la Kanal D2. Ilinca Vandici a fost surprinsă să o vadă pe tânăra cu o geantă de 30.000 de euro, mai ales că o cunoaște personal și a rămas cu o impresie foarte bună despre ea. A presupus că accesoriul a fost împrumutat din colecția Monicăi Gabor, având în vedere stilul sofisticat al acesteia. Totuși, dimensiunea genții pare să-i fi atras atenția în mod special.
Ilinca: Mare mi-a fost surprinderea. Ține-ți voi minte și tu, dragă colegă, momentul în care am vorbit despre Ilinca Columbeanu? Irinuca… Și am stat aici la pupitru, la măsuța noastră. Am apreciat-o…, am zis „Uite, ce model pentru tineri', cum e ea, serioasă și articulată.
Teo: Ți-am zis că a venit la mine acasă.
Ilinca: Da. Ți-a plăcut, ai zis că era respectuoasă, liniștită și la locul ei și așa mai departe. Ce vedem pe Instagram?
Teo: Ce vedem? Frumoasă e, înaltă e, la picioare seamănă cu mami.
Ilinca: Are o geantă… mai mare decât ea. Costă 30.000 de euro sau în jur de 30.000 de euro.
Teo: Dar nu este a ei.
Ilinca: Dar nu conteză.
Teo: Poate e a mamei.
Ilinca: Cu siguranță.
Teo: Și de ce te oftici?
Ilinca: De ce mă oftic? Doamne ferește. De ce ai senzația că mă oftic?
Teo: Ai aerul ăla ofticat.
Ilinca: Nu o vedeam pe Irinuca cu genți de 30.000 de euro.
Teo: Dar dacă sunt ale lui mami…
Ilinca: Eu înțeleg că sunt ale lui mami. Nu asta e problema
Teo: Dar ce face geanta asta de costă 30.000 de euro.
Ilinca: Te mănâncă. Este o dimensiune maximă de la un brand foarte cunoscut și practic încapi cu totul în ea, deci te poate mânca, mai ales pe Irinuca. Ok, picioarele sunt lungi, dar în rest ea e subțirică.
Teo: Vezi că ești ofticată. Vrei și tu o geantă ca aia.
Ilinca: Am zis eu vreodată ca vreau așa ceva? Niciodată în viață. Exclus. Nu doresc. Nu îmi place aia. Mie îmi plac alea mai micuțe și care nu costă atât. Nu are sens. De ce să ne agităm?
Irina Columbeanu a moștenit pasiunea pentru modă de la mama ei
Recent, Irina și-a luat fanii prin surprindere după ce a postat ca un fotomodel cu state vechi, într-o ținută superbă. Tânăra a îmbrăcat un sacou elegant, până în talie, la care a acesorizat o fustă scurtă, care-i scotea în evidență picioarele suple și lungi, și o superbă geantă Birkin, pe care fanii au remarcat-o imediat. În prezentarea imaginilor, Irina a dezvăluit că outfitul i-a fost inspirat de mama ei, iar comentariile apreciative au început să curgă, cei mai mulți internauți remarcând asemănarea incredibilă dintre Irina și Monica.
Așadar, se pare că fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu se inspiră de la mama sa, în privința ținutelor. Pe lângă vestimentația elegantă, ce le-a atras atenția internauților a fost geanta pe care Irina Columbeanu o poartă în poze, mai exact un Hermes Birkin 40, geantă al cărei preț ajunge la impresionanta sumă de 30.000 de euro.
Sursa foto: Facebook & Captură Video