Reacțiile vedetelor după maneaua cântată de Babasha la concertul Coldplay. Florin Ristei: „Nu-ți place, nu aplauzi, dar nu huidui, frate!” / Ana Morodan: „Nu asculți manele, dar te comporți ca un cocalar, oricum”

 Ifrim Georgiana
.

Seara trecută, zeci de mii de fani au luat cu asalt Arena Națională din București. Formația Coldplay a susținut un concert în premieră la noi în țară, în cadrul turneului „Music Of The Spheres World Tour'. Manelistul Babasha a fost invitat să cânte în deschidere și a fost huiduit de un stadion întreg. Controversatul moment a stârnit ample reacții.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!

Miercuri, 12 iunie, formația Coldplay a ajuns pentru prima dată în România. Concertul mult așteptat s-a desfășurat în fața a peste 50.000 de spectatori, iar în cursul zilei de azi este programat cel de-al doilea concert, tot la Arena Națională. În deschiderea show-ului de aseară, Chris Martin l-a invitat pe scenă pe Babasha, un interpret de manele, și au cântat o piesă în duet. Momentul i-a revoltat pe spectatori și s-a stârnit un val de huiduieli.

bunaaabunaaa

Citește și: Cântărețul Babasha, prima reacție după ce a fost huiduit la concertul trupei Coldplay: „Nu mă așteptam în viața mea să fie chiar atât de rău. Străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază”

Citește și: Cine este Babasha, artistul care a cântat cu trupa Coldplay. A fost huiduit de publicul din București

Citește și: Sharon Stone, imagini de colecție cu cei trei fii ai săi, adoptați după 9 sarcini pierdute. Roan, băiatul ei cel mare, a împlinit 24 de ani

Citește și: Maya, fiica Antoniei, spectacol inedit pe scenă, alături de trupa de dans. Artista a filmat-o și i-a adus un buchet uriaș de flori: „Atât de mândră'

Reacțiile vedetelor după maneaua cântată la concertul Coldplay

Momentul a stârnit reacții împărțite în rândul fanilor și s-au format două tabere distincte. Unii au apreciat faptul că formația Coldplay a adus pe scenă un artist autohton, iar alții au întâmpinat momentul cu fluierături și huiduieli. Impresarii celor de Coldplay l-au contactat pe artist și i-au propus să cânte pe scena Arenei Naționale.

Oana Matache, care s-a aflat seara trecută la concertul trupei Coldplay, a reacționat după momentul controversat de pe scenă. Ea s-a arătat dezamăgită de faptul că atenția s-a mutat pe interpretarea lui Babasha și nu pe aspectele care au oferit, de fapt, unicitate show-ului.

„Îmi pare rău că nu se va vorbi despre organizarea impecabilă. Îmi pare rău că au pălit momentele cu Chris care vorbește românește și cântă cu fanii adevărați. Îmi pare rău că am aflat cum sună live Babasha. Nu era în programul meu. Îmi pare rău că presa străină o să scrie că englezii au fost huiduiți la București, în loc să scrie că au fost SOLD OUT. Îmi pare rău că dăm calitatea pe viral și subiecte de scandal', a scris Oana Matache.

Anamaria Morodan, cunoscută drept Contesa Digitală, a condamnat reacția publicului: „Puteați să faceți liniște, să plecați, dar nu să huiduiți. V-ați gândit o secundă ce ați creat în sufletul omului ăluia? Să vă fie rușine. Ipocriți cu pretenții. „Io n-ascult manele'…dar te comporți ca un cocalar oricum, stay chill!'.

'Sunt siderat cum ai noștri au putut să huiduie un artist la început de carieră, cântând alături de Coldplay un pic, 30 de secunde manele. Băi, învățați să fiți uniți, să fiți forță, că altfel ne calcă toți în picioare. Felicitări, Babasha, că ai fost alături de Coldplay!', a transmis și Costi Ioniță, pe TikTok.

Adrian Despot, mesaj pentru Babasha: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie”

„Cea mai bună pe care am auzit-o e că «au venit Coldplay și, în zi de sărbătoare, în loc să prezinte părinților soția noastră, au prezentat amanta!» Live & learn, corporate earthlings, care este cu adevărat valoarea trendului yt și, în general, a mult doritelor cifre pe care le produce un artist de moment în digital, singură unitate de măsură pe care o aveți la îndemână.

Cât despre Babasha, bravo, dude! Să cânți cum ai făcut-o, în față unui stadion care te huiduie, it’s so rock’n roll încât n-are cum să nu fie bine. Ba chiar te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie', a transmis și Adi Despot.

Oana Roman: „Băiatul ăla nu avea nicio vină”

Simt nevoia să mă implic și eu în toată nebunia asta. Este foarte ok să nu ne placă un lucru, dar e foarte important cum recționăm, a huidui pe cineva nu este soluția. Știu că poate voi fi blamată, dar asta e părerea mea. Faptul că atâția oameni au simțit nevoia să huiduie un om nu este dovadă de inteligență emoțională, de inteligență din niciun fel.

Poți să pleci, să ieși din sală, dar de ce să huidui? Plus că băiatul ăla nu avea nicio vină, nimeni nu ar fi refuzat în locul lui să fie pe scenă în acea seară și e și el copilul cuiva, are și el un suflet. Nu a greșit cu nimic și totuși a fost judecat.

Suntem un popor înapoiat, care huiduie un om, doar pentru că nu-i place acel om. Oamenii de acolo se presupune să sunt evoluați, intelectuali și au venit să asculte muzica Coldplay, păi de ce huiduiți? Cam asta e părerea mea, știu că voi fi judecată, blamată. Sunt mulți artiști români care invită să cânte pe scenă cu ei cântăreți de manele, pe care nu-i huiduie nimeni. Atât putem', a spus Oana Roman pe rețelele sociale.

Mara Bănică: „Noi avem maneliști mai maneliști decât manelistul invitat'

Și Mara Bănică a comentat momentul controversat din timpul concertului Coldplay. Jurnalista crede că organizatorii au greșit prin faptul că nu au adus pe scenă un interpret de manele mai cunoscut.

„Am o revelatie nocturna, ca m-a pocnit asa o insomnie provocata de baietii de la colplei' care n-au facut corect ce au facut, pentru ca noi avem manelisti mai manelisti decat manelistul invitat, incat mi-am dat seama de urmatorul lucru: fac de vreo 15 ani voluntariat in diverse locuri, n-am povestit niciodata despre asta, stiu doar prietenii apropiati.

In general fac lucruri doar pentru copii, sunt punctul meu sensibil. Chestia asta mie imi place, ma bucura, imi umple goluri, imi da o forta fantastica.

De la ajutat copii si de la vot n-am lipsit nici cand eram in caruciorul cu rotile, ca am stat vreo 6 luni, dar si asta e o chestie pe care n am povestit-o.

Ba baiatule, am refuzat acum 4 ani candidatura la postul de deputat de Giurgiu. Ce treaba am eu cu Giurgiu? Anul asta, acelasi partid voia sa ma tranteasca intr-o comuna limitrofa ca am aflat ca aveti radacini acolo si oricum, dumneavoastra in mediul rural n-aveti egal'. Adica m-au facut si taranca, cum ar veni.

Singura functie pe care as accepta o cu ochii inchisi e de presedinte la Asf (merge si vice) ca acolo iei 30 de mii pe luna (euro), mergi de la 9-17 (luni-vineri) si din cate am inteles e lejer', a scris Mara Bănică în mediul online.

Răzvan Simion: „Dacă vrei să faci chestiuni din astea, pune la festival”

Și matinalul de la Antena 1 a ținut să-și spună părerea tranșantă, după momentul controversat de la concert.

„E o chestiune sensibilă, care ar trebui discutată. Poți să faci asta într-un festival unde sunt mai multe scene și unde știi că te întâlnești cu diverși artiști, dar nu acolo unde plătești bani pentru un artist. Dacă te duci la Ateneu și îți intră Salam, poate nu te simți bine, dar dacă ai plătit bani și ai ales nișa cu banii tăi, lasă-mă să ascult ce ai promis. Dacă vrei să faci chestiuni din astea, pune la festival. Asta e părerea mea! Eu am venit și am plătit bani ca să scap de chestia aia, tu de ce mi-o dai cu forța?', a transmis Răzvan Simion.

Ștefan Lungu: „Un băiat de 22 de ani a cântat în fața unui stadion plin de ură'

Ștefan Lungu a participat la concertul trupei Coldplay și a scris câteva impresii pe contul său de Instagram. S-a bucurat de show-ul de la Arena Națională și spune că nu a fost scandalizat de momentul lui Babasha.

„Coldplay. Am auzit în ultimii ani poate chiar 10… oare când o să vină la noi…. Şi au venit. Şi au făcut show. Cel mai tare văzut de mine până acum. Din prima clipă până la ultima secundǎ. Douǎ ore de stare de bine. Umili şi RECUNOSCĂTORI!

O formație atât de mare… are principii solide. Au propria viziune, au propriile valori. Am auzit o tonă de oameni. Au!!! Manele la Coldplay. Dap. Aceştia sunt ei. Reali. Manelele sunt parte din România. Că unii le rupem la petreceri, dar nu le vrem la Coldplay. Este altceva. Şi eu am rămas uşor inert. Nu am huiduit, nu mi-am vărsat ura. Am ascultat un băiat de 22 de ani care în fața unui stadion plin de ură a cântat. Da. Nu suntem pregătiți pentru Coldplay. Sincer, mǎ aşteptam la huidueli şi când a apărut cu steagul LGBT sau când a vorbit de Palestina. Peste ani vom realiza. Ce a însemnat Coldplay', a scris Ștefan Lungu pe rețelele de socializare.

Adela Popescu și Andreea Esca au savurat concertul celor de la Coldplay și nu au condamnat faptul că s-a interpretat o manea. Vedeta PRO TV a scris: „M-am reparat. Mulțumesc!'. Și Ramona Păun s-a bucurat spectacol: „A fost paradis!'.

Deea Codrea: „Le-am dat cu toleranța în cap!'

Deea Codrea, fostă concurentă la Bravo, ai stil!, este de părere că formația Coldplay a transmis un mesaj puternic și de incluziune sociale prin duetul dintre Chris Martin și Babasha.

„Valorile brandului Coldplay: incluziune, toleranță, egalitate! Le-am dat cu toleranța în cap! Nu se face! Nu la noi….noi avem doar manele în trending, dar nu le ascultă nimeni, au ajuns ele așa cumva acolo. Nu asta e muzica cea mai ascultată din România, v-ați făcut research-ul prost! Și ne simțim și cam jigniți! Bine, bine pe asumare noi! Bun venit Coldplay, că noi v-am primit bine!', a scris Deea Condrea.

Mirela Retegan: „Iertați-mă, eu simt și gândesc ca o mamă”

Iertați-mă, eu simt și gândesc ca o mamă. M-a durut sufletul să văd, pe o scenă, un copil în care zeci de mii de adulți aruncau cu negativitate. Fiecare huiduiala e o piatră care lovește direct în suflet. Cei mai mulți adulti, prezenți aseară pe stadion , rup conferințele de dezvoltare personală și mănâncă pe paine podcasturi și cărți care să le aducă pace, armonie și acceptare. Aseară m-a durut sufletul. Acolo pe scenă era copilul unei mame. Și în public erau adulți intelectuali și oameni evoluați care știu că nu putem alege ce simțim dar putem alege cum reacționăm.

Cei mai mulți adulti, prezenți aseară pe stadion , rup conferințele de dezvoltare personală și mănâncă pe paine podcasturi și cărți care să le aducă pace, armonie și acceptare. Aseară m-a durut sufletul. Acolo pe scenă era copilul unei mame. Și în public erau adulți intelectuali și oameni evoluați care știu că nu putem alege ce simțim dar putem alege cum reacționăm.

Noi suntem modelele copiilor noștri! Purtați-vă cu copiii celorlalți așa cum ați vrea să se poarte lumea cu copilul vostru. Oricând copilul nostru poate să fie într-o situație în care oamenii să aleagă dacă să dea cu pietre în el sau să îl lase în pace.

Nu-mi plac manelele, știu toți oamenii din jurul meu. Am suferit îngrozitor când Aramsamsam – probabil cel mai iubit cântec, în acest moment, al copiilor din toată lumea, a fost manelizat și asociat cu expresii și imagini care nu au voie să fie în aceeași filmare cu copiii.

Nu am fost la Coldplay. I-am văzut la Paris acum câțiva ani. E fabulos, e magic tot ce pot ei să facă. Și pe cat de magici pot să fie ei, pe atât de grotești putem să fim noi. Mă bucur ca nu am fost pe stadion. Cred ca pentru oamenii care gândesc și din această perspectivă, a fost greu de dus acest moment.

Nu mai vorbesc despre Chris Martin. Omul acela și a rupt bucăți din suflet două ore, sǎ se dăruiască pe el, nu merita asta. Nu-ți bate joc de copilul nimănui, că și el are o mamă pe care o doare . Asta am auzit de la bunica și asta fac„, a transmis Mirela Retegan pe rețelele de socializare.

Florin Ristei: „Nu-ți place, nu aplauzi'

Florin Ristei crede că a fost nepotrivit modul în care publicului a reacționat la momentul lui Babasha.

„El de ce a fost într-un context nepotrivit? L-a invitat omul să cânte, foarte bine! Nu-ți place, nu aplauzi, dar nu huidui, frate! Îi înțeleg și pe ăia care au huiduit, înțeleg polarizarea asta și îndârjirea împotriva unei tabere', a precizat cântărețul.

De aceeași părere este și Costi Ioniță: „Sunt siderat cum ai noștri au putut să huiduie un artist la început de carieră, cântând alături de Coldplay un pic, 30 de secunde manele. Băi, învățați să fiți uniți, să fiți forță, că altfel ne calcă toți în picioare. Felicitări, Babasha, că ai fost alături de Coldplay!', a spus Costi Ioniță, pe TikTok.

Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei'

Și sociologul Gelu Duminică a reacționat după ce artistul Babasha a fost huiduit la Arena Națională.

„O manea cântată de un tip care a performat acompaniat de solistul Coldplay a fost huiduită de un întreg stadion timp de câteva minute.  Bineînțeles, după eveniment cei care au huiduit se duc să mănânce o saorma cu de toate și să bea o bere la Hanul Drumețului. Bre, asta e România în toată splendoarea ei!', a scris acesta pe rețelele de socializare.

Sursa foto: Libertatea & Captură Video

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton