Casa Regală a României a anunțat că Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de „Principe al României” și calificativul de „Alteță Regală”. Mai mult, Nicolae a fost exclus și de la linia de succesiune. Ambele hotărâri au intrat în vigoare.
‘În calitate de Șef al Casei și Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți.
Păstrând aceeași afecțiune nepotului său, Regele Mihai nădăjduiește că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-și servi idealurile și de a folosi calitățile cu care Dumnezeu l-a înzestrat.
Alteța Sa Regală Principesa Elena, mama lui Nicolae, a primit înștiințarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele’, se arată în comunicatul remis de Casa Regală a României.
În urmă cu trei ani, principele Nicolae a oferit un interviu exclusiv revistei Viva, în care vorbea despre preocupările sale și despre nonconformismul care îl caracterizează.
‘Obisnuiesc sa profit de timpul liber si sa ma relaxez. Imi plac sporturile extreme, dar sunt constient care sunt limitele impuse de pozitia mea. In ceea ce priveste masinile, cred ca voi avea mereu timp sa ma ocup de aceasta pasiune asa cum face si Regele. Condusul imi da un sentiment de libertate si relaxare si chiar mi s-a spus in Marea Britanie ca sunt mai relaxat si ca zambesc mereu atunci cand conduc. Asa cum toti prietenii mei stiu, am o mare pasiune pentru calatorii si pentru aventura, dar realizez ca acum lucrurile vor sta diferit. Nu voi mai putea sa plec atat de usor intr-un weekend sau sa calatoresc pentru o saptamana de ici-colo. Acum toate aceste vizite trebuie sa fie mult mai atent planificate. Imi doresc ca in urmatorii ani sa reusesc sa vizitez Antarctica si America de Sud. Ideal ar fi sa imi stabilesc aceste calatorii in apropierea Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia, unde sper sa pot sustine Echipa Nationala a Romaniei’, spunea Nicolae.
FOTO: Marius Baragan pt Viva