Renault şi Dacia au aniversat 15 ani

 Florentina Liutic
.
Constantin Stroe, Mircea Drăghici, Christian Estève, Călin Popescu Tăriceanu,  Nicolas Maure (Dacia Renault)Constantin Stroe, Mircea Drăghici, Christian Estève, Călin Popescu Tăriceanu,  Nicolas Maure (Dacia Renault)

Peste 250 de invitaţi au participat la evenimentul aniversar Renault şi Dacia, de 15 ani în prime-time', care a avut loc la Centrul Tehnic Titu.

 

Evenimentul s-a desfăşurat sub forma unui jurnal TV, prezentat de Lucian Mândruţă şi Magda Vasiliu. În cadrul acestuia s-au menţionat punctele de maximă audienţă din momentul în care Renault a transformat Dacia, maşina apropiată de sufletul fiecărui român, într-un brand internaţional, până în prezent.

 

Jurnalul a avut şi invitaţi speciali în platou, care au contribuit la evoluţia companiei în cei 15 ani: Christian Estève şi Constantin Stroe, în calitate de foşti directori generali Dacia şi actori principali ai privatizării, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României, Mircea Drăghici, în poziţia de emisar al actualului prim-ministru al României şi Nicolas Maure, preşedintele-director general al Dacia, care a vorbit despre planurile companiei.

 

După o mică pauză în care au putut fi urmărite sporturi publicitare ale producătorului auto, cea de-a doua parte a evenimentului a constat într-un concert susţinut de artiştii din cadrul proiectului « Tinere Talente » al Fundaţiei Principesa Margareta a României, proiect sponsorizat de anul acesta de Dacia. De asemenea, invitaţii au putut vedea expuse, în timpul evenimentului, câteva dintre lucrările realizate de tinerii artişti plastici care fac parte din acelaşi program.

 

Foto: PR

 

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton