Este șocul anului în Statele Unite! Revista americană Globe anunță că Michelle şi Barack Obama au divorțat după 27 de ani.
Ceea ce a început ca un zvon pare să capete tot mai multă forţă, având în vedere că, potrivit publicaţiei americane, fostul preşedinte al SUA a decis să petreacă din ce în ce mai puţin timp în companiei soţiei şi a celor două fiice ale sale: Malia, de 21 de ani, şi Sasha, de 18 ani, preferând să călătorească în jurul lumii din motive profesionale şi lăsând educaţia tinerelor în grija exclusivă a mamei lor.
Potrivit publicațiilor străine, fosta primă doamnă a SUA ar fi indignată că soţul ei nu şi-ar fi respectat promisiunea de a o lăsa pe ea la conducere. Acestea ar fi principalele motive pentru care cei doi soţi ar fi decis să plece fiecare pe drumuri separate.
Nu este prima oară când se speculează asupra unei posibile crize într-unul dintre cele mai îndrăgite cupluri americane. Zvonuri alimentate şi de comentariile lui Michelle Obama, potrivit căreia căsnicia este grea şi că, în momentul în care cariera soţului a început să urce, au trecut printr-o uşoară criză şi au fost nevoiţi să facă terapie de cuplu, citează Agerpres.
La aceste zvonuri s-au adăugat şi afirmaţiile unor reviste şi ziare americane care asigurau că ce doi soţi dorm în camere separate, că nu mai există relaţii între ei şi că Barack ar fi de părere că Michelle este o persoană rece, egoistă şi distantă.
Deocamdată niciunul dintre soţi nu a dorit să facă declaraţii pe această temă, astfel încât trebuie aşteptat pentru a vedea dacă este vorba de un nou „fake news’ sau dacă zvonurile devin realitate, citează ziarul spaniol ABC.