O româncă a devenit virală pe TikTok după ce a dezvăluit că are 9 nume. Laila, așa cum se prezintă pe TikTok, are în buletin 9 nume, iar clipul în care a dezvăluit acest lucru a fost apreciat cu peste 170.000 de like-uri și a reușit să facă 2.000.000 de vizualizări, în doar 5 zile.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Laila nu este cunoscută de la TV, dar pe TikTok este o adevărată vedetă, iar motivul care i-a adus celebritatea în online este chiar numele ei. Tânăra a dezvăluit că are nouă nume, depășindu-l în acest sens pe Matteo, care ne-a uimit atunci când a declarat că are, în total, șase nume.
Laila, celebră pe TikTok după ce a dezvăluit că are 9 nume
O tânără din România a șocat pe toată lumea, asta după ce a mărturisit că poartă 9 nume.
Laila Hussam Wajih Sadic Abdel Hafed Fz’a Maria Ilinca sunt cele nouă nume ale tinerei. Urmăritorii au rămas șocați atunci când au aflat tânăra are 9 nume, iar ceilalți s-au amuzat de acest lucru în secțiunea de comentarii.
@lailaforyou Răspunde lui @Iuliana Elena ♬ Funny Song - Cavendish Music
Chiar dacă pentru mulți dintre fanii săi este dificil de reținut toate aceste nume, Laila spune că pentru ea este floare la ureche și chiar a postat mai multe videoclipuri atunci când își spune cele nouă nume chiar și în fața publicului.
Clipul a devenit rapid viral și a reușit să strângă în doar cinci zile, 2.000.000 de vizualizări, iar urmăritorii au fost cei care i-au apreciat videoclipul cu peste 170.000 de like-uri într-un timp destul de scurt.
Și Matteo are 6 prenume!
Deși publicul din România îl știe drept Matteo, pe artist îl cheamă cu totul altfel în buletin. Are nici mai mult nici mai puțin de șase prenume, plus numele de familie, care este Vasiliu.
Numele său din buletin este Vasiliu Matei Anton Eugen Aurel Ioan Florentin.
Din princina acestui lucru, solistul a jurat că, atunci când va avea un copil, nu-l va împovora cu atâtea prenume. Dovadă că, atunci când s-a născut fiica lui, a căutat cel mai scurt nume posibil: Mia.
„Eu am avut blestemul pe umeri și încă îl am, de a avea un nume foarte lung. De 35 de ani am blestemul numelui. Elena a vrut să-i punem cel puțin două nume, dar i-am zis că nici să nu aud. Mia, atât.
Dacă există din două sunete cred că îl puneam pe ăla. Nici nume de sfânt nu am vrut să-i pun. Bine, în jurul datei în care s-a născut, era doar Sfântul Eugen, deci nu', a mărturisit Matteo.