Roxana Hulpe este însărcinată. Prezentatoarea TV ne-a dezvăluit în VIVA! de noiembrie sexul bebelușului și când va naște. Acum îmi dau seama că nu am întrebat-o pe Roxana Hulpe cum ar fi relatat știrea potrivit căreia este însărcinată… Carismatica prezentatoare de la PRO TV a fost chiar și ea luată prin surprindere de cele două mari evenimente din viața sa – sarcina și căsătoria – despre care a ales să povestească în exclusivitate, pentru VIVA!, în muuult mai multe rânduri decât într-o simplă știre.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Roxana, uitându-ne la fotografii, nu putem spune decât Felicităăăăăăări! Ce faci, cum te simți?
Mulțuuumesc! Mă minunez continuu, iar uimirea asta se citește pe fața mea de mai bine de jumătate de an. Am 32 de ani, sunt pe cale să devin mamă și port zilnic cu mine două inimi. Sunt recunoscătoare și fericită. Știam că viața mă iubește, simțeam asta, dar acum Dumnezeu m-a prins în brațele Lui cu totul. Asta simt. Simt că s-a întâmplat cea mai mare dintre minuni: să dau viață. Sunt cu adevărat fericită și recunoscătoare pentru tot ceea ce trăiesc. E minunat să te simți liniștit și împăcat cu tot parcursul vieții de până acum, fără regrete, Universul a simțit asta și iată că mi-a oferit cel mai frumos semn că sunt pe calea cea bună: un bebe, când credeam că nu va fi deloc ușor.
Citește și: Roxana Hulpe și Bogdan Rădulescu s-au căsătorit civil.Unde s-a ținut petrecerea: „Am totul’
Citește și: Cine este Roxana Hulpe, prezentatoarea Știrilor PRO TV de weekend.A vrut să plece la Prima TV
Roxana Hulpe este însărcinată
Sunt tare bine, înconjurată de iubire din toate părțile: de la familie până la prieteni, colegi și telespectatori, e minunat cum o veste ca asta adună oamenii. Fizic, ca orice organism care trece printr-o schimbare atât de mare, uneori îmi e tare rău, dar chiar se uită aceste momente, pentru că bucuria anihilează orice stare negativă. Nu e un mit. (zâmbește) Mă bucur de fiecare zi, de fiecare mișcare pe care o simt în interiorul meu, mă bucur de viața asta minunată ce crește în mine.
Ai ales să-ți ascunzi sarcina muuuulte luni! Așadar… ești în al doilea trimestru deja, nu?
Sunt în săptămâna 25/26, în trimestrul 2, timpul se scurge atât de repede, iar emoțiile cresc, pentru că mă pregătesc de cea mai importantă dintre întâlnirile de până acum. Sper să fie punctual bebele, să nu ajungă nici mai devreme, nici mai târziu, data fiind finalul lunii ianuarie, începutul lunii februarie. Am preferat ca primele 6 luni să ne bucurăm în familie de această veste uriașă, noi între noi doar, dar acum am simțit să ne bucurăm cu voi toți de această veste.
Prezentatoarea TV a dezvăluit sexul bebelușului și când va naște
Am vrut să duc suspansul mai departe, dar… întreb de acum: ce sex are copilul? Băiețel sau fetiță?
Toată viața am auzit asta: tu ești mamă de băiat! Așa că la prima morfologie am mers convinsă că este băiat. Eram cu mama în cabinetul doamnei doctor și mă întreabă: „Vreți să știți sexul bebelușului?. Am spus: „Da, normal, dar să nu afle mama și, foarte sigură pe mine, am zis: „Oricum știu că e băiat. Doamna doctor zâmbea, părea că am citit în stele.
În final, după ce a părăsit mama cabinetul, mi-a spus că e fetiță. Faptul că era totul bine cu sarcina, cu bebele, și că era și fetiță a făcut ca acea zi să fie cea mai frumoasă de până atunci. În sinea mea, mereu mi-am spus că îmi doresc o fetiță. (zâmbește)
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE NOIEMBRIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Facebook, Ștefan Banu, PR