Sebastian Stan, actorul român care a dat lovitura la Hollywood, a fost crescut de mama sa încă de la vârsta de doi ani. În câteva ocazii, el a vorbit despre tatăl biologic, lăsând să se înțeleagă că au o legătură distantă și că influența maternă a fost cea mai importantă în formarea sa. Limba română a fost mereu un liant între el și părinți, ajutându-l să păstreze identitatea națională.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Sebastian Stan s-a născut în Constanța și a demonstrat, prin premiul obținut la Globurile de Aur, că talentul său nu are limite. A reușit să se impună la Hollywood și i se preconizează un viitor strălucit, proiectele sale viitoare fiind așteptate cu mult interes. La zece ani, actorul juca în primul său rol, iar astăzi își consolidează statutul de star internațional.
Citește și: Cum arată locul în care a copilărit Sebastian Stan. Apartamentul bunicilor săi se află într-un bloc de la periferia Constanței / Actorul a câștigat Globul de Aur și a spus pe scenă „România, te iubesc”
Sebastian Stan, singura declarație despre tatăl lui biologic
În urmă cu nouă ani, Sebastian Stan era protagonistul unui reportaj realizat de Pro TV. Vizitat în New York, orașul care îi devenise casă, actorul acorda un interviu exclusiv în limba română, în care povestea despre legătura profundă pe care o simte față de țara natală. L-a menționat atunci și pe tatăl său biologic, cu care comunica rar, având în vedere situația familială.
„Mai vorbesc cu mama și mai vorbesc cu tata o dată pe săptămână. Mama, în mod special', declara actorul.
Stabilit din 1990 pe tărâm american, Sebastian Stan recunoștea că simte o dorință arzătoare să se întoarcă în România, pentru a se reconecta cu originile sale.
„Acum mă interesez tot mai mult de România, vreau să mă întorc', a adăugat acesta.
Sebastian Stan, cu ochii pe producțiile românești
Actorul mărturisea că, în ciuda succesului obținut la Hollywood, nu s-a lăsat complet absorbit de strălucirea acestei lumi. Rămâne conectat la cinematografia românească, urmărind cu interes filmele din țară și având o mare apreciere pentru regizorii care continuă să transforme arta filmului în România.
„Cristi Puiu, Mungiu; la Mungiu am fost cu mama', a spus actorul.
A continuat prin a spune ce emoții îi trezesc filmele românești.
„Văzând ultimul film al lui Mungiu, am înțeles și cum a fost cu mama și cum s-a chinuit ea cu un copil, să ia un ban în casă, să aducă de mâncare', a adăugat el.
De ce nu vizitează des orașul natal
Sebastian Stan a revenit în Constanța, orașul său natal, și a simțit o emoție profundă văzând locurile în care a copilărit. „M-am dus la plajă… era vară… am petrecut ziua mea acolo, în august, a fost nemaipomenit'.
Decesul bunicii materne a fost o lovitură dureroasă pentru Sebastian Stan, iar de atunci, actorul a evitat să se întoarcă în orașul natal. De fiecare dată când ar merge la cimitir, ar retrăi acea suferință.
„Acolo era și mamaia, dar mamaia a murit și pentru mine e puțin mai trist, ar însemna să merg la cimitir, să retrăiesc… dar voi veni.'
Stabilit de mai bine de trei decenii în America, Sebastian Stan rămâne conectat cu țara natală și prin intermediul gastronomiei. De sărbători, mama sa pregătește cu drag preparate tradiționale românești, aducând în casa lor gusturile și mirosurile care îi amintesc de copilărie.
„Și acum de sărbători, facem sarmale, și salată de boeuf, asta e așa ceva de neconceput', spune Sebastian.
Sursa foto: Hepta & Instagram