La prima vedere, Gabriel Cojocaru pare un adolescent ca oricare altul, cu problemele şi bucuriile vârstei de 15 ani. Privind de mai aproape însă, descoperim un tânăr care a atins această normalitate cu sprijinul bunicilor şi al pasiunii nestrămutate pentru muzică. Mai exact, pentru clarinet. În continuare, povestea noului bursier al campaniei Jurnal de Fapte Bune.
de Tudor Chiriac
Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată lui Gabriel de către bunici, cei care îl cresc cu dragoste şi dedicare nestrămutată încă de la vârsta de un an. După ce a deprins tainele pianului, a fost o vreme tentat de vioară, dar până la urmă a ales clarinetul, cândva în clasa a V-a. Un profesor îndrumător le spusese bunicilor că băiatului i s-ar potrivit cel mai bine un instrument de suflat. Nu au stat pe gânduri, decizie de care se bucură şi acum, pentru că, între timp, Gabriel a terminat pe podiumul a zecile de concursuri de clarinet la care a luat parte – ceea ce l-a impulsionat să viseze că, într-o zi, va umple de aplauze marile săli de concerte ale lumii.
„Ce ştiu sigur este că voi da la Conservator, apoi, măcar câţiva ani, sper să lucrez într-o filarmonică, una de prim rang, cum este cea din Viena. Apoi, aş vreau să devin profesor, să mă întorc şi să predau aici, unde am învăţat şi eu’, îşi înşiră Gabriel planul ca şi cum ar fi note pe un portativ imaginar în faţa ochilor.
Profesorul său, pe care bunicul îl consideră deja membru al familiei, crede că băiatul are tot ce trebuie pentru a-şi urma fidel planurile.
„Este un adolescent extraordinar de cuminte, muncitor şi care dă dovadă de un talent şi o perseverenţă ieşite din comun. Este un copil care nu văd să aibă limite’, spune Costel Druţu, profesorul prin mâna căruia au trecut zeci de tineri cu pasiune pentru muzică, toţi premianţi, bursieri şi apoi angajaţi la mari filarmonici.