Și la Casa Regală se muncește! Prințul William se pregătește să se angajeze la Serviciul pentru Situații de Urgență al Marii Britanii

 Oana Pantazi
.

În Marea Britanie și prinții muncesc! Recent, Prințul William a anunțat că are de gând să se pregătească pentru un job extrem de important, a cărui necesitate noi abia acum începem să o conștientizăm… Iată despre ce este vorba!

Membrii familiei regale britanice au o mulțime de îndatoriri… în afară de cea de a da bine în vizitele oficiale, iar asta presupune patronajul a diverse instituții sociale sau culturale, dar Prințul William – care a fost chiar și pilot pe ambulanța aeriană – se numără printre cei care își doresc să se implice activ în viața comunității. Recent, Ducele de Cambridge a anunțat că are intenția de a se pregăti pentru rolul de consilier, ca să poată sprijini persoanele care lucrează în serviciile de urgență.

Pe scurt, Prințul William s-a decis să înceapă pregătirea pentru a se specializa pe postul de consilier pentru serviciul 999, unde se trimit SMS-urile în situații de urgență, serviciu echivalent cu 112 în România. Dar nu numai civilii primesc beneficiază de suport, membrii serviciilor britanice de urgență vor putea primi ajutor și consiliere tastând textul BLUELIGHT la un număr de telefon dedicat, unde vor putea intra în legătură cu un voluntar specializat.

Ajutor pentru cei care ajută!

Prințul William a făcut anunțul chiar de Ziua 999, ziua Serviciilor britanice de urgență, iar Palatul Kensington a postat o fotografie înduioșătoare cu Harry, William și mama lor, Prințesa Diana, într-o mașină de pompieri, realizată în 1988. „Ca societate, le datorăm binele nostru, și chiar și viețile noastre, bărbaților și femeilor de la serviciile de urgență, care muncesc neobosit pentru a ne proteja în cele mai dificile circumstanțe. Este normal să recunoaștem rolul vital pe care aceștia îl joacă și să le fim recunoscători pentru bravura și dedicarea celor care au făcut sacrificiul suprem pentru comunitățile lor”, a spus Prințul William, declarând că își propune să se implice în serviciul de ajutorare a celor din serviciile de urgență, care, mulți dintre ei – pompieri sau paramedici -, au fost răniți la rândul lor în misiunile de salvare.

 

Prinții William și Harry, alături de mama lor, Prințesa Diana, în 1988.Prinții William și Harry, alături de mama lor, Prințesa Diana, în 1988.

Foto: Hepta, Instagram

 

 

 

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton