Săptămâna trecută, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase' a găzduit un eveniment în amintirea celebrului maestru coregraf Cornel Patrichi. Nume mari ale scenei românești și-au făcut apariția, printre care și văduva acestuia, Cornelia Patrichi, și Sida Spătaru, soția regretatului Dan Spătaru. Distinse și elegante, fostele prim-balerine s-au reîntâlnit într-o atmosferă încărcată de nostalgie.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
Pe 26 septembrie, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase' a găzduit evenimentul „Cornel Patrichi – Regele Dansului', în amintirea maestrului coregraf. Cu acest prilej, sala de balet a fost denumită oficial cu numele regretatului Cornel Patrichi, care și-a legat cariera de această instituție emblematică a culturii românești.
Sida Spătaru și Cornelia Patrichi, apariție rară în public, la un eveniment dedicat lui Cornel Patrichi
Evenimentul „Cornel Patrichi – Regele Dansului' a fost realizat de Vasile Muraru şi Valentina Fătu, având-o ca moderator pe binecunoscuta realizatoare de la TVR, Marina Almășan. Cornelia Patrichi, văduva regretatului coregraf, și-a văzut îndeplinit marele vis, astfel că, de acum înainte, sala de balet a instituției poartă numele celui pe care l-a iubit patru decenii.
Stabilită în Italia de cinci ani, văduva regretatului Cornel Patrichi a venit în România pentru a fi martoră la acest eveniment deosebit, onorând memoria și contribuția artistică a soțului său în lumea dansului. La 73 de ani, Cornelia Patrichi a oferit o lecție de eleganță și rafinament. Printre invitații speciali s-au numărat și Stela Enache, Maria Nagy, Mihaela Zibileanu, Sida Spătaru, George Enache, Petrişor Luca, Octavian Ursulescu.
Cu doar câteva zile în urmă, Cornelia Patrichi și Sidonia (Sida) Spătaru, văduva regretatului Dan Spătaru, au vizitat expoziția de costume de teatru și obiecte personale care au aparținut unor mari artiști ai Teatrului de Revistă.
„Ce de amintiri și povești'
Pe pagina de Facebook a Teatrului de Revistă au apărut și câteva fotografii de la evenimentul dedicat lui Cornel Patrichi.
„Ce bucurie! Ce feerie! Ce de amintiri şi poveşti! Şi mai ales, câtă emoţie! Şi toate acestea le-am trăit din nou, împreună cu oameni frumoşi, cu apropiaţii Teatrului Tănase care ne-au fost alături cu ocazia evenimentului prin care sala de balet se numeşte de ieri (n.r. din 26 septembrie), Sala de balet „Cornel Patrichi' a Teatrului de Revistă.
La evenimentul CORNEL PATRICHI – REGELE DANSULUI , realizat de Vasile Muraru și Valentina Fătu, în amintirea maestrului coregraf CORNEL PATRICHI, au ţinut să fie prezenţi artişti, foste balerine, jurnalişti, voluntari, prieteni şi colaboratori ai teatrului. Sala de balet a fost arhiplină, iar în Pasajul Colosseum din Calea Victoriei, toţi trecătorii s-au oprit, pentru a fi părtaşi, chiar şi pentru o clipă, la marea noastră sărbătoare.
Amfitrioni au fost Vasile Muraru şi Valentina Fătu şi binecunoscuta realizatoare TVR, Marina Almășan, iar invitaţi speciali, Cornelia Patrichi, Stela Enache, Maria Nagy, Michaela Zibileanu, Sida Spătaru, George Enache, Petrișor Luca, prezentatorul Octavian Ursulescu și regizorul Ioan Cărmăzan, președintele UARF.
Ne-au fost alături tinerii şi inimoşii voluntari ai Teatrului Tănase, dar şi fostele balerine „din trupa lui Cornel Patrichi', care au dansat şi pe scenele Sălii Savoy, Victoriei 164 şi la grădina Boema – Doina Tudor (fostă Stavarus), Vali Tănase, Mariana Gall (fostă Meşteşug), Maria Bokor (fostă Mitrache), actorii Radu Gheorghe şi Vasile Filipescu, Sergiu Cioiu, Aurel Moga sau Elena Dacian, fostă balerină, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti…', a anunțat Teatrul de Revistă „Constantin Tănase', pe pagina oficială de Facebook.
Cornel Patrichi a murit la 72 de ani, măcinat de cancer
Cornel Patrichi, unul dintre cei mai mari coregrafi din România, a încetat din viață pe 5 aprilie 2016, după ce se luptase cu cancerul pulmonar. Timp de peste 40 de ani, Cornel Patrichi a fost căsătorit cu Cornelia, o fostă balerină de succes. Din mariajul lor a rezultat un fiu, Alexandru Radu.
Valoros balerin şi coregraf, maestru de balet şi actor, Cornel Patrichi a fost prim – balerin şi coregraf al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase', unde a debutat, la începutul anilor 60, în spectacolul „Ca la Revistă'. Avea să strălucească pe scenele Sălii Savoy şi a Boemei ca balerin sau coregraf. Supranumit „Regele Dansului' s-a spus că este creatorul varieté-ului, fiind cel care a dus coregrafia de televiziune la rang de artă.
Sursa foto: Facebook