Silviu Prigoană va fi înmormântat, deși își dorea să fie incinerat. Potrivit Spynews.ro, familia regretatului om de afaceri, mai exact unul dintre băieții lui cei mari, ar fi apelat la Gabriela Lucuțar, alias Regina Întunericului, pentru funeralii. În timpul vieții, afaceristul spunea într-un interviu că nu și-ar dori să fie îngropat, dar se pare că apropiații săi nu vor ține cont de dorința lui.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Silviu Prigoană a murit marți, 12 noiembrie 2024, la vârsta de 60 de ani, în timp ce se afla într-un restaurant. Vestea a șocat pe toată lumea, mai ales pe apropiații săi, care acum trec prin clipe grele. Se pare că familia regretatului om de afaceri a laut deja o decizie în ceea ce privește trupul neînsuflețit al acestuia și îl vor înmormânta.
Silviu Prigoană va fi înmormântat, deși își dorea să fie incinerat
La un moment dat, în timpul vieții, Silviu Prigoană spunea într-un interviu ce vrea să se întâmple după moartea sa. Regretatul om de afaceri mărturisea că nu-și dorește să fie înmormântat, ci preferă să fie incinerat.
„Acum fac anunțul public și că vreau să fiu incinerat. De ce aleg asta? Simplu! Nu sunt de acord cu circoteca și nu sunt colivar’, declara Silviu Prigoană, mai demult, într-un interviu.
În ciuda afirmațiilor de atunci făcute de Silviu Prigoană, se pare că familia sa nu-i va respecta ultima dorință. Sursa citată mai sus scrie că afaceristul va fi înmormântat zilele următoare. Se pare că Gabriela Lucuțar, alias Regina Întunericului, se va ocupa de funeralii. Ea a organizat, de-a lungul timpului, înmormântări și parastase și pentru alte celebrități din România, cum ar fi Mioara Roman. Gabriela Lucuțar ar fi precizat însă că nu are voie să dezvăluie nimic, pentru că are un contract de confidențialitate pe care l-ar fi semnat cu fiul regretatului om de afaceri.
Adriana Bahmuțeanu, fosta soție a lui Silviu Prigoană: „Teoria mea este că ei vor să-l înmormânteze în secret’
Seara trecută, la scurt timp după ce s-a aflat că Silviu Prigoană a murit, Adriana Bahmuțeanu spunea în emisiunea „Un Show Păcătos’ că ea crede, dacă fostul soț va fi înmormântat, ar putea fi înhumat în secret, iar oamenii care l-au iubit și l-au respectat nu ar avea posibilitatea să ia parte la funeralii.
„Teoria mea este că ei vor să-l înmormânteze în secret și îl țin și pe copii în casă ca să participe la înmormântare. La fel cum a fost și cu socrul meu, Dumnezeu să-l ierte. Știți cum era el, nu își dorea ceva fastuos, el nu credea în Dumnezeu, era ateu. Acum, medico-legal vorbind se poate face asta. Copiii majori pot lua această decizie. Eu nu mai pot face nimic, nu mai suntem căsătoriți de zece ani și nu am putere de decizie. Ei vor decide ce se va întâmpla’, a spus Adriana Bahmuțeanu.
Cauza morții lui Silviu Prigoană
Între timp, a fost stabilită și cauza morții lui Silviu Prigoană. Aafceristul se afla ieri în restaurantul unei pensiuni din localitatea Șimon, județul Brașov. La un moment dat, i s-a făcut rău iar angajații localului au chemat Ambulanța. Medicii au încercat să-l resusciteze, dar n-au mai putut să-l salveze.
Surse medicale au declarat, deocamdată neoficial, că în urma efectuării necropsiei, cauza morții omului de afaceri Silviu Prigoană este cardiacă.
„Expertiza medicală s-a finalizat. Nu mai sunt două ipoteze cu privire la decesul lui Silviu Prigoană. Cauza morții este acum certă. Potrivit expertizei medicale, Silviu Prigoană a suferit un atac de cord, date fiind și antecendentele medicale. Deci nu s-a înecat cu mâncare, așa cum s-a presupus inițial’, transmite Digi24.
Sursă foto: Arhivă Viva!, Captură video