După decizia TAS în scandalul de dopaj, Simona Halep a revenit în România și a bifat prima apariție televizată, la Antena 3 CNN. Jucătoarea de tenis a avut o apariție elegantă, într-o rochie scurtă, și a vorbit despre revenirea ei pe teren. Cât costă ținuta pe care a purtat-o.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Simona Halep a câștigat procesul cu ITIA la TAS, iar pedeapsa i-a fost redusă de la 4 ani la 9 luni. Astfel, jucătoarea de tenis poate reveni pe teren și a confirmat că acceptă invitația organizatorilor de la Miami Open. Turneul este programat între 17 și 31 martie. Întoarsă în România, Halep a apărut în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3 CNN, bifând astfel prima apariție televizată după ce TAS i-a redus pedeapsa de suspendare.
Simona Halep, apariție elegantă la TV, după ce i s-a redus suspendarea. Cât costă ținuta
Aseară, în emisiunea lui Mihai Gâdea, Simona Halep a vorbit despre perioada grea prin care a trecut din cauza scandalului de dopaj. Jucătoarea de tenis a avut o apariție foarte elegantă și i s-a putut citi fericirea pe chip, mai ales că poate reveni pe teren, la aproape doi ani după ultimul meci jucat. Pentru prima apariție televizată după decizia TAS, Halep a optat pentru o rochie neagră, scurtă, cu mâneci lungi și câteva detalii albe. Articolul vestimentar e creat de casa de modă Valentino și costă aproximativ 2.300 de euro.
Sportiva a purtat pantofi cu toc, marca Christian Dior, în valoare de peste 1.000 de euro. Rareori o vedem machiată, însă, de data aceasta, Halep a purtat un make-up cu eyeliner negru și ruj într-o nuanță naturală.
„O seara în care mi-am exprimat trăirile cu voce tare pentru prima dată. Și sper că prin emoția mea am putut să transmit mulțumirile mele tuturor celor care m-au susținut în această perioadă dificilă emoțional’, a scris Simona pe Instagram, în dreptul câtorva fotografii din platou.
Simona Halep a confirmat participarea la Miami Open
Tot în emisiunea lui Mihai Gâdea, jucătoarea de tenis a confirmat că va participa la turneul Miami Open, după ce TAS i-a redus suspendarea pentru dopaj.
„Foarte greu să încep să vorbesc despre acest subiect, dar la momentul acela aveam foarte mule gânduri. cuvântul mi-a ieșit fără să mă gândesc prea mult. Aşa m-am simțit în momentul acela pentru că ştiam că nu am făcut nimic greșit. Ştiam că am respectat tenisul întotdeauna. Niciodată nu mi-a trecut prin cap să fac aşa ceva. Nu mi-a sugerat nimeni sa fac aşa ceva niciodată, iar ce simt eu pentru tenis era prea departe ca să merg cu gândul să fac aşa ceva.(…)
Când a venit decizia de 4 ani a fost liniște totală , nu am avut ce să spunem şi eu am fost profund afectată în interior. Parca a venit un tunel în care nu am mai văzut nicio lumină. Am avut un moment când m-am gândit că se poate termina totul şi 4 ani a însemnat enorm pentru mine, dar cel mai dureroasă parte a fost că ştiind adevărul aveam senzația că nu o să pot să dovedesc că este un sistem care parcă nu vrea să ajungă la dreptate la adevăr.
Dar nu mi-am pierdut speranța. Mai ales că am primit toate mesajele de pe social media. Nu sunt prea activă dar am citit toate mesajele şi atunci am avut aşa un boost de energie şi am spus că o să dovedesc. Iar părinţii mei mi-au spus mereu că binele învinge întotdeauna aşa că am crezut în el’, a mărturisit ea, în emisiunea lui Mihai Gâdea, de la Antena 3 CNN.
Sursa foto: Facebook & Instagram