11 ani de HaHaHa Production au fost sărbătoriți cu peste trei ore de muzică live, cu sute de persoane alături, cu amintiri și îmbrățișări, în cea mai extinsă familie, cu toți artiștii și prietenii din istoria companiei, dar și cu cei mai mari producători muzicali internaționali, aflați acum la finalul sesiunii muzicale #MusicJourney din România.
Feli, Liviu Teodorescu, Corina, Alex Velea, Adda, Nicole Cherry, Ruby, Anda Adam, Jo, Cabron, Whats Up, Sore, Dorian, Seredinschi, Speak, Raluk, Damian Drăghici sunt doar o parte dintre cei care au urcat pe scenă și au cântat live, alături de Smiley, de band-ul lui și de toți invitații prezenți cele mai cunoscute piese din istoria lor alături de HaHaHa Production.
Tot Smiley a fost cel care a dat tonul petrecerii, el a cântat una dintre cele mai cunoscute și premiate piese, Acasă. După aproape trei ore de muzică live, Smiley a valsat cu Feli, a stat cu Damian Drăghici În stație la Lizeanu' și a aprins scânteia cu Dorian, în timp ce artiștii HaHaHa Production au urcat pe scenă cu 11 torturi în corul de Mulți ani trăiască' al prietenilor prezenți.
Când ajung în momente din astea festive, realizez cât timp a trecut și că, de fapt, am lucrat cu aproape toți artiștii din România. HaHaHa Production este un vis al meu pe care l-am început doar cu o dorința uriașă de a face muzică, sperând mereu să ajungă la cât mai mulți oameni. Atât!', povestește emoționat Smiley care acum 11 ani a pornit acest drum cu o mâna de prieteni și o mare dragoste față de muzică.
Alături de Smiley la petrecerea să au venit înarmați cu multă poftă de distracție și dans printre alții și Andreea Esca alături de soțul sau, Alexandre Eram, Pavel Bartoș, Gina Pistol, Marius Moga, Iulian Moga, Iulia Vântur, Adrian Sârbu, Cristina Iacob, George Pistereanu, Lino Golden, Tequila, Raluca și Walter Zenga, foști și actuali concurenți de la Vocea României sau Românii au talent, oameni de radio și televiziune și cei mai mulți dintre artiștii noi sau vechi ai HaHaHa Production.
11 ani înseamnă în primul rând prietenii multe câștigate, unele pierdute, muncă multă și ore nedormite, dar mai ales, sute de piese scrise și compuse de noi. Sunt fericit că am avut curajul să pornesc la drum doar cu un vis și câțiva prieteni. Sunt și mai fericit că muzică noastră e cerută și ascultată de atâția oameni. După un deceniu de HaHaHa Production sunt convins că așteptările vor fi și mai mari de la noi', mărturisește Smiley.
11 ani de HaHaHa Production înseamnă și peste 700 de piese compuse, 110 artiști pentru care s-a scris și compus muzică și nenumărate premii adjudecate. HaHaHa Production este un pionier și în online-ul românesc, primul canal pe Youtube și primul cont de Facebook, iar canalele artiștilor adună azi peste 1 milliard de vizualizări, cu aproape 3 milioane de subscribers. Dintre cele mai importante premii oferite de industria muzicală, peste 25 de premii au fost câștigate de Smiley de-a lungul anilor.