Anul 2020 a adus și vești bune. Cel puțin așa a fost cazul pentru Andrada Bârsăuan, artista de muzică populară. Ea este însărcinată în șapte luni și urmează să devină mamă pentru prima oară. Se pare că vedeta și soțul ei vor avea o fetiță.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Andrada s-a căsătorit cu soțul ei, Lazăr, în anul 2019. Cei doi formează un cuplu de patru ani și și-au dorit întotdeauna să devină părinți tineri. Artista se declară o femeie norocoasă, căci partenerul ei de viață i-a fost întotdeauna alături.
‘A fost o bucurie așteptată aș putea spune. Un copil e o binecuvântare în orice familie, ne-am dorit dintotdeauna să fim părinți tineri. Când am aflat eram amândoi acasă, cred că eu am avut emoții mult mai mari, am trecut de la bucurie la plâns.
Dar sunt binecuvântată să-l am alături pe Lazăr, mi-a fost alături în aceste luni, zi și noapte, am avut zile grele, în care m-am simțit foarte rău, s-a focusat asupra mea încât să nu simt că sunt singură în această postură’, a spus frumoasa artistă pentru Spynews.
Andrada Bârsăuan este însărcinată, pentru prima oară
Inițial, Andrada și Lazăr au crezut că o să aibă un băiat. Însă, după câteva săptămâni, medicul i-a anunțat că vor avea o fetiță. Chiar dacă soțul artistei a fost ușor dezamăgit inițial, acum abia așteaptă să își țină bebelușa în brațe. Cântăreața este în culmea fericirii, deoarece și-a dorit întotdeauna să aibă o fetiță.
‘Noi credeam că o să avem băiat. A fost o surpriză când am aflat la 15 săptămâni. Nu știu dacă ne-am dorit ceva mai mult, poate Lazăr, ca tată, s-ar fi bucurat să fie băiețel, dar acum abia așteaptă să o cunoască! Eu cred că dintotdeauna am visat să am o fetiță care să-mi fie urmașă’, a spus Andrada Bârsăuan.
Citește și: Culiță Sterp a aflat la Survivor ce sex are copilul său: „Cel mai frumos cadou’
Citește și: Daniel Pavel, prezentatorul Survivor, are un fiu de 16 ani: „Știe 3 limbi străine și face liceul în Austria’/ EXCLUSIV
Artista de muzică populară a anunțat când urmează să nască
Andrada și soțul ei nu au stat locului o clipă de când au aflat că vor deveni părinți. Au pregătit deja camera fetiței și fac o mulțime de cumpărături pentru ca totul să fie perfect atunci când vine pe lume bebelușa.
‘Am pregătit deja camera bebelinei, am cam cumpărat tot ce e necesar, în fiecare săptămână avem câte o comandă. Acum tot ce comand, întâi mă gândesc la ea și pe urmă la noi. Acum o înțeleg pe mama, când mereu mă punea pe primul loc’, a mai declarat frumoasa artistă.
Andrada nu vrea să stea mult timp acasă
În luna aprilie urmează să vină pe lume fetița celor doi artiști. Însă, chiar dacă este pentru prima dată când devine mamă, cântăreața de muzică populară nu vrea să stea mult timp acasă, după naștere.
‘Termenul este în prima parte a lunii aprilie, noi estimăm 7-15 aprilie, însă cum vrea pitica și cum vrea Dumnezeu! Îmi doresc să nasc natural, dacă totul decurge conform planului. Eu am să revin pe scenă din luna mai 2021. Ne lipsește enorm viața de scenă, ne lipsește publicul’, a spus Andrada Bărsăuan pentru sursa citată anterior.