Sorina Pintea, aflată în arest preventiv, va fi transportată la spital. Fostului ministru al Sănătății i s-a făcut rău

.

Sorina Pintea a fost arestată preventiv pentru fapte de corupție. După ce s-a simțit rău, fostul ministru al Sănătații a solicitat să fie transportat la spital.

Sorina Pintea este acuzată că ar fi luat mită sumele de 10.000 de euro și 12.000 de lei. Fostului membru al Executivului i s-a facut rău duminică în arestul poliției, la fața locului deplasându-se imediat o ambulanță. Cadrele medicale i-au administrat o perfuzie, însă nu a fost nevoie de internare.


După acest incident, însă, avocații Sorinei Pintea au făcut o cerere pentru a fi transportată la spital, potrivit spynews.ro.

Citește și: Liviu Dragnea, operat de urgență.Avocat: „A fost un accident destul de urât. Starea lui este…'

Cererea a fost aprobată, iar fostul ministru al Sănătății urmează să fie transferat din arest la spital. ‘Medicul din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă nr 1 a recomandat ca o persoană privată de libertate, în baza unui mandat de arestare preventivă, să fie internată într-un spital din București, din rețeaua publică, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Pe parcursul internării, paza va fi asigurată de Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă’, arată Poliția Capitalei într-un comunicat, potrivit libertatea.ro.


Boala de care suferă Sorina Pintea

Sorina Pintea a povestit recent despre boala cumplită de care suferă, o afecțiune care determină simptome precum pete pe piele, dureri mari de mâini și picioare.

Citește și: Sorina Pintea, despre boala cumplită de care suferă:„Mă duceam într-un colț al casei și plângeam’ / Cum se simte acum fostul ministru al Sănătății

„Mi-au apărut niște pete identice pe față. Am consultat un dermatolog care mi-a spus că am o simplă dermatită. Nu mă deranjau, era o chestiune estetică. De fapt, mi-a apărut întâi pe frunte o pată neagră. Dar am crezut că am o vânătaie. Am folosit unguente. Eram puțin obosită și am  început să slăbesc. Au început să mă doară picioarele, mâinile, dar am pus totul pe seama oboselii.


Am mers în vacanță. Petele s-au accentuat, starea de oboseală s-a accentuat, deși am stat cu familia șase zile în Turcia. Au început dureri pe partea stângă, dar am pus-o pe seama unei spondiloze. Mi-au apărut apoi pete și pe mâini, la degete și la unghii. Erau pete care mă și dureau. Al doilea dermatolog mi-a spus că am o eczemă la mâini și pe față altceva. Mi s-au recomandat alte unguente', a declarat Sorina Pintea la Antena 3.


Sursa foto: Hepta

Citește și: Cine este şi cu ce se ocupă fiul lui Ludovic Orban: „L-am crescut foarte liber!’ În clasa a şaptea, tânărul a fost implicat într-un mare scandal la şcoală