Sorina Pintea, despre boala cumplită de care suferă: „Mă duceam într-un colț al casei și plângeam” / Cum se simte acum fostul ministru al Sănătății

 Dumba Gabriela
.

Sorina Pintea a povestit, cu ochii în lacrimi, despre boala cumplită de care suferă. O bună perioadă de timp, fostul ministru al Sănătății a ascuns foarte bine opiniei publice chinurile prin care a trecut luni bune, mai cu seamă că medicii nu reușeau să-și dea seama ce afecțiune determină simptome atât de îngrozitoare, respectiv pete pe piele, dureri mari de mâini și picioare.

NzgwJmg9NDQwJmhhc2g9NGNkNDRkMDJlNjZjMWFkM2E0ZjMwMGRkZTI4NzM3NDg.thumb_NzgwJmg9NDQwJmhhc2g9NGNkNDRkMDJlNjZjMWFkM2E0ZjMwMGRkZTI4NzM3NDg.thumb_

 „Mi-au apărut niște pete identice pe față. Am consultat un dermatolog care mi-a spus că am o simplă dermatită. Nu mă deranjau, era o chestiune estetică. De fapt, mi-a apărut întâi pe frunte o pată neagră. Dar am crezut că am o vânătaie. Am folosit unguente. Eram puțin obosită și am  început să slăbesc. Au început să mă doară picioarele, mâinile, dar am pus totul pe seama oboselii.

Am mers în vacanță. Petele s-au accentuat, starea de oboseală s-a accentuat, deși am stat cu familia șase zile în Turcia. Au început dureri pe partea stângă, dar am pus-o pe seama unei spondiloze. Mi-au apărut apoi pete și pe mâini, la degete și la unghii. Erau pete care mă și dureau. Al doilea dermatolog mi-a spus că am o eczemă la mâini și pe față altceva. Mi s-au recomandat alte unguente', a povestit Pintea în emisiunea 'Sinteza zilei' de la Antena 3.

„N-am reușit să mă îmbrac singură, a fost cumplit'

Apoi, fostul ministru al Sănătății a consultat un alt medic: 'M-am dus la al treilea dermatolog. Mi-a dat alt unguent. Nimeni nu m-a întrebat sau poate nici eu n-am știu să leg aceste pete de o boală autoimună. Starea de oboseală s-a accentuat, am pus-o pe seama faptului că munceam foarte mult. Aveam petele de patru luni. Într-o dimineață m-am trezit cu mâinile strânse în pumni, am reușit după jumătate de oră să-mi desfac mâinile.'

„Doctorul mi-a spus că este o dermatomiozită'

„Mi-am făcut programare, m-am dus la medic și mi-a spus: Aveți o miozită, luați un antiinflamator și faceți setul acesta de analize. Luni, 4 noiembrie, Guvernul Orban a fost votat în Parlament deci eram ocupată, trebuia să-mi adun lucrurile din birou, trebuia să mă pregătesc de plecare, așa că am amânat din nou, pentru dimineața zilei de 5 noiembrie. Înainte să predau ministrului Costache Ministerul, am fost să-mi recoltez analize și mi-am văzut de treburile zilnice.

După ce au venit analizele și le-am trimis doameni doctor, mi-a spus că este o dermatomiozită, că 80% dintre pacienți ascund un neoplasm și că ar fi bine să-mi fac un Computer Tomograf, la care eu am fost foarte calmă și am întrebat ce fel de Computer Tomograf? Mi-a răspuns: Păi…la tot corpul', a adăugat ministrul.

„Nu am voie să-mi abandonez copiii!'

„Am făcut și am dormit liniștită pentru că nu se vedea nimic, în afară de o mică afectare pulmonară, pentru că ulterior am citit că dermatomiozita, complicațiile grave sunt la plămâni, inimă și esofag. A urmat o noapte albă în care mi-am reanalizat prioritățile, dar primul lucru la care m-am gândit a fost că nu am voie să-mi abandonez copiii, cei trei copii. Unul dintre ei a fost deja abandonat de o mamă și eu nu puteam să o abandonez, și eu', a mai spus.

„Se face o terapie-șoc…'

„Am început corticoterapia, puls corticoterapia, se face o terapie șoc, asta am aflat și eu ulterior. Primele două săptămâni la Baia Mare, mi-am luat concediu de odihnă și abia apoi concediu medical, pentru că a fost nevoie, dar veneam la birou. Paradoxal era că biroul meu era la etajul întâi, există niște scări. Nu puteam să le urc. Acasă mă îmbrăca soțul meu, nu puteam să urc, să cobor scări, era ciudat și mă așezam în fața scărilor și ziceam: Acum eu trebuie să ajung la birou la etajul întâi. Nu mă întrebați cum ajungeam, dar ajungeam. După prima cură de puls cortico terapie, analizele nu arătau foarte bine, semn că nu răspundeam foarte bine la tratament și atunci s-a trecut la terapia de linia a doua, imunoglobuline. Blestemul sau paradoxul…', dezvăluite Sorina Pintea.

„Boala a intrat în remisie'

„Am luptat să avem imunoglobuline în țară pentru că întotdeauna am empatizat cu pacienții și am simțit că trebuie să fac ceva și uite că nu am greșit. Am ajuns să am nevoie de această terapie. Mi-a fost administrată și chiar după prima cură deja analizele mele arătau mult, mult mai bine. În data de 3 februarie, când am ales să vorbesc despre boală, am primit rezultatele ultimelor analize care arătau că boala a intrat în remisie, deci totul este în limite normale. Mare, foarte mare bucurie!', a mărturisit ea.

„M-a durut foarte tare. Hai, hai mama, hai ridică-te!'

„Bolile autoimune au în spate o chestiune genetică, care nu există la mine, un neoplasm care nu există, o boală infecțioasă care nu există, stresul care a existat. Acum, privind în urmă la ultimele trei luni, parcă nu am fost eu, parcă nu mi s-a întâmplat mie, pentru că mă simt din ce în ce mai bine, normal că pot să vorbesc așa, dar cred că asta e cel mai greu de acceptat. Nu accepți că și se întâmplă ție, nu e vorba despre tine, ție nu și se poate întâmpla, dar ți se poate. Am încercat să-mi feresc cât mai mult familia de suferințele prin care am trecut.

Copiii au aflat când am venit acasă. Nu le-am spus chiar imediat. Le-am spus că nu mă simt bine, că sunt obosită. Cel mai greu a fost pentru mine să nu mă pot juca cu fetița mea de trei ani și jumătate care nu înțelegea de ce mama nu se joacă cu ea, de ce nu ne jucăm de-a alergatul prin casă. I-am explicat că mama are o problemă și în momentul în care, într-o seară a văzut că sunt pansată la o mână, îmi făcusem o biopsie musculară, a spus: în momentul în care o să luăm pansamentul, o să te poți juca cu mine? Atunci m-a marcat. M-a durut foarte tare, pentru că nu puteam să-i explic de ce nu pot. Și-mi spunea: Hai, hai mama, hai ridică-te!', povestea ministrul cu lacrimi în ochi.

„Mă duceam într-un colț al casei și plângeam'

„Mă trezeam noaptea să iau medicamentele și mă duceam într-un colț al casei și plângeam pentru că soțul meu e foarte vigilent și se trezea la fiecare mișcare. A fost și el puțin sperial la început și încercam să nu transmit povara. Copiii când veneau la mine zâmbeam, ne amuzam. Ei erau obișnuiți să glumească cu mine și o făceau în continuare, dar și ei plângeau pe ascuns pentru că am aflat ulterior.

E ciudat, dar nicio clipă nu m-am gândit că nu o să fiu bine, nicio clipă. M-am gândit că va dura puțin mai mult tratamentul. Atunci când mi s-a spus că s-ar putea să ascund un neoplasm am spus: Ok, asta este, se tratează, ce bine că o să-l descopăr în fază incipientă', a completat Sorina Pintea.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton