Soția lui Daniel Pavel își criogenează buchetul de mireasă, după nuntă. Ana Maria, partenera de viață a prezentatorului emisiunii „Survivor România', a luat această decizie din dorința de a păstra pentru totdeauna florile din ziua cea mare. Iată ce nume va avea aceasta în buletin după căsătorie și ce s-a întâmplat în ziua în care au spus marele „DA'!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Daniel Pavel și proaspăta lui soție, Ana Maria, s-au căsătorit civil și religios weekend-ul trecut, mai exact pe data de 8 iunie. Au avut parte de o nuntă desprinsă parcă din basme, la care au fost invitați 400 de invitați, iar mireasa a făcut furori, schimbând trei rochii de mireasă. De asemenea, ea a avut și un buchet superb de flori, alcătuit din bujori roz.
Soția lui Daniel Pavel își criogenează buchetul de mireasă, după nuntă
După ce a rostit cel mai hotărât „DA’, pe malul lacului Snagov, Ana Maria, soția lui Daniel Pavel, spunea ce va face cu buchetul de mireasă. Aceasta dezvăluia că doamnele și domnișoarele prezente la nuntă se vor „bate’ pe un alt buchet, asemănător cu al ei, pentru că vrea să-l păstreze, criogenându-l. Asta înseamnă că-l va îngheța.
„Vreau să-l criogenez și să-l păstrez. Va fi altul cam la fel, dar puțin mai mic, ca să poată să-l prindă fetele’, a spus Ana Maria, soția lui Daniel Pavel, pentru Cancan.
Ce nume va avea Ana Maria în buletin după căsătorie
După căsătorie, Ana Maria Pop a renunțat la numele ei de domnișoară, iar acum îi poartă numele de familie celebrului ei soț, Daniel Pavel.
„Doamne, a fost cea mai mare emoție, după ce că am plâns intrând pe culoarul acela, către aripi. Când a fost să semnez, tremuram, mă ținea Daniel de mână și până la urmă am scris Pavel, normal, cu mare mândrie și cu gândul de a duce mai departe energia noastră împreună.
E ciudat că mi s-a tăiat buletinul. Trebuie să-mi fac buletin mâine’, mai declara Ana Maria în ziua nunții.
De asemenea, soția lui Daniel Pavel l-a dat de gol și a dezvăluit că, la fel ca ea, și el a plâns de fericire în ziua nunții.
„Domnul Dan a zis un DA foarte hotărât, dar înainte a plâns, ca mine, de altfel’, mai dezvăluea aceasta.
De ce nu pleacă încă în luna de miere
Daniel Pavel a dezvăluit public de ce el și soția lui, Ana Maria, nu pleacă încă în luna de miere. Prezentatorul TV a mărturisit că s-au concentrat la emisiunea „Survivor România, pe care el a prezentat-o și la nuntă, iar vacanța au lăsat-o în plan secundar.
„Planurile după eveniment sunt, pe lângă niște apariții la noi, în PRO, să povestim un pic, mergem la Cluj, unde avem tot cu Pro TV un eveniment, Sports Events, și urmează să prezint acolo ceva.
După care, în sfârșit, o să ne gândim, după un sezon și o nuntă, unde mergem. Băiatul meu vine în iulie în București și vreau să îl văd, nu l-am văzut de câteva luni. Dar miresei i-am promis o lună de miere și, credeți-ne, nu știu unde mergem, dar de luni încolo am zis că ne uităm pe oferte’, a dezvăluit el, pentru Unica.
Deși el și soția lui nu s-au hotărât încă asupra unei destinații, Daniel Pavel susține că și-ar dori să ajungă în America, unde a mai fost în trecut, în calitate de ofițer de marină.
„Am vrea să vedem America! Eu, ca ofițer de marină, îmbrăcat ca ofițer de marină, am fost cu vapoarele mele, în vremea mea veche, când eram mai tânăr, și am ajuns pe la Miami, pe la New York. Dar, în fine, cum ajunge un om care vede și se întoarce la navă? Și aș vrea să-i ofer, pentru că ea a fost în cariera ei ca avocat acolo…. și îi place America și cred că asta va fi. O surpriză, dar nu știe încă’, a mai transmis vedeta PRO TV.
Sursă foto: Instagram