Ștefan Augustin Doinaș și Irinel Liciu, poveste de dragoste cu sfârșit tragic: "O prea mare iubire ucide" / Au trecut 21 de ani de la moartea poetului

 Dumba Gabriela
.

Deși au trecut 21 de ani de la moartea lui Ștefan Augustin Doinaș, a rămas în memoria tuturor extraordinara poveste de dragoste pe care poetul a trăit-o cu Irinel Liciu. Desprinsă parcă din filmele de Hollywood, dar nu cele cu final fericit, iubirea dintre poetul Ștefan Augustin Doinaș și balerina Irinel Liciu s-a sfârșit tragic.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Ștefan Augustin Doinaș a fost unul dintre cei mai importanți poeți români din perioadei comuniste, viața sa fiind marcată de controverse politice. Totuși, povestea de dragoste pe care a trăit-o cu soția sa, Irinel Liciu, a rămas pe veci întipărită în amintirile oamenilor.

hqdefault-2hqdefault-2

Cum s-au cunoscut Ștefan Augustin Doinaș și Irinel Liciu

Ştefan Augustin Doinaş și Irinel Liciu s-au cunoscut în 1950, în Bucureşti, când el era un poet necunoscut, originar din Arad, iar ea era vedeta Bucureştiului, balerină la Operă. Irinel Liciu avea studii făcute la Moscova și Leningrad.

Ștefan Augustin Doinaș și-a întâlnit sufletul pereche pe vremea când stătea în gazdă la un balerin. O perioadă bună a privit-o pe scena Operei pe grațioasa balerină şi a făcut o obsesie pentru ea. Pe bună dreptate, ea era considerată Femeia fatală a Bucureştiului'. Dar, la scurt timp s-a îndrăgostit iremediabil de talentatul poet, reamintește fanatik.ro.

La începutul anului 1957, Doinaş era condamnat la închisoare politică pentru că nu a denunțat un coleg de la revista 'Teatru, care vorbea despre extinderea revoluției maghiare și în România. Doinaș a fost eliberat în februarie 1958. La vremea respectivă se spunea că eliberarea sa ar fi avut legătură cu Irinel Liciu, prietenă cu fiicele lui Gheorghiu Dej.

Stelian Tănase, cu binecunoscutul stil eseistic din care transpare sinceritatea și autenticitatea emoției vii, notează într-o fișă de roman pentru „Partida de vânatoare',  apărut în 2018, la Editura Vremea, despre amintirile care îl leagă de Ștefan Augustin Doinaș:

Știam ceva despre povestea de dragoste trăită alături de Irinel Liciu, balerină cunoscută. O dată i-am zărit împreună. În anii 90, ea venise să-l ia de la Senat, să meargă într-o vizită. Știam că erau împreună din anii 50, de fapt, de o viață. Impresionant, într-o lume plină de superficialitate în sentimente și în care poveștile de iubire se destramă atât de repede. Asta se întîmplă pentru că fiecare se iubește pe sine, nu pe celălalt. Cuplul lor a rezistat decenii. A durat până la moarte„.

Citește și: După divorțul de Deea, Dinu Maxer dezvăluie de ce s-a despărțit, de fapt, de Nicoleta Luciu: „Acesta este motivul pentru care relația mea cu Nicoleta s-a încheiat'

Citește și: Ce diagnostic a primit Vlăduța Lupău din partea medicilor de la Paris: „Nu vor să mă opereze, deși eu insist, pentru că nu aș putea trăi așa’

Ștefan Augustin Doinaș și Irinel Liciu au fost împreună 42 de ani

Ștefan Augustin Doinaș și Irinel Liciu s-au iubit timp de 42 de ani. Ea îl adora, iar el o iubea enorm, însă nu suficient încât să-și astâmpăre slăbiciunea pentru femei. Irinel Liciu a fost de multe ori în pragul de a-l părăsi, dar dragostea uriașă pe care i-o purta a împiedicat-o.

Ștefan Augustin Doinaș știa cum să o împace. Îi scria soției sale o poezie să o îmbuneze iar ea uita de greșelile lui.

„Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Am trăit pe spinarea ei.

Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga ‘domnul Irinel, a declarat regretatul poet într-un interviu.

Irinel Liciu l-a urmat, în moarte, pe iubitul ei soț, Ștefan Augustin Doinaș

Pe data de 25 mai 2002, poetul Ștefan Augustin Doinaș de 80 de ani a murit pe masa de operație, în urma unui infarct. Acesta se lupta de ani buni cu o boală cruntă.

O zi mai târziu, soția sa, care avea 74 de ani a realizat că viața nu mai are rost fără el. S-a îmbrăcat frumos, s-a machiat și s-a așezat la biroul lui Ștefan Augustin Doinaș.

A scris câteva cuvinte pe o foaie de hârtie, care au rămas în memoria tuturor. 'Domnul meu și Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaș, dulcele meu, o prea mare iubire ucide'.

Apoi, Irinel Liciu a luat un pumn de somnifere și a plecat să îi fie alături celui care i-a fost alături aproape jumătate de veac.

Poeta Constanța Buzea povestea la acel moment: I-am văzut, pentru prima oară, pe Irinel Liciu şi pe Ştefan Augustin Doinaș, împreună mergând pe Edgar Quinet, acum aproape 40 de ani. Se ţineau de braţ, ca o singură fiinţă, tăcuţi trecând printre studenţii care se aflau în acel moment la intrarea de la Filologie. Eram studentă în primul an, şi m-a umplut de uimire şi încântare apariţia perechii (celebre) atât de aproape de mine, înaintând pe trotuarul atât de îngust. Am recunoscut-o pe ea, apoi m-am interesat în jur cine era bărbatul tandru care o însoţea pe celebra balerină, şi o purta cu sine evident fericit.

Atunci nu mi s-a dat un răspuns, colegii, nu ştiau, ca şi mine, pe ce lume ne aflăm. Am dedus mai târziu, când mi-am venit lent în fire, citind şi auzind despre biografia poetului. Fapt este că i-am văzut pe stradă în chiar anul în care lui Doinaş, după o detenţie de un an de zile (1958), închis pe temeiuri politice, i se permitea, în 1963, să-şi reia, după şase ani de interdicţie, activitatea publicistică…

Erau tineri şi ei, şi senzaţia că iubirea lor îi făcea suav indestructibili, pentru totdeauna, aşa cum se ţineau strâns de braţ şi înaintând într-o cadenţă parcă de dans nepământean, nemaispunându-şi cuvinte până, depăşind grupul nostru gălăgios, şi-au reluat conversaţia întreruptă sau au continuat să tacă… Domnul meu, şi Dumnezeul meu, odihneşte-i în pace, căci mult s-au iubit, şi iartă-i ei greşeala de a nu te fi putut urma pe Tine, în dreptele Tale porunci…'

Și Stelian Tănase a notat câteva rânduri despre finalul tragic al poveștii de dragoste dintre Ștefan Augustin Doinaș și Irinel Liciu:

Cam la zece ani de cînd îi întâlnisem în Piața Palatului, Ștefan Augustin Doinaș a murit. Abia împlinise 80 de ani, era 25 mai 2002. S-a întîmplat la spitalul Fundeni. Fusese operat de cancer de dr. Irinel Popescu, dar inima lui nu a rezistat. Doctorul a sunat-o pe Irinel Liciu, i-a dat trista veste, a invitat-o la spital să își vadă soțul și pentru îndeplinirea unor formalități. Ceea ce s-a și întîmplat. Apoi Irinel Liciu s-a întors acasă, a scris o scrisoare de adio și a luat somnifere. Nu s-a mai trezit niciodată. Așa se sfârșea o mare și extrem de rară poveste de dragoste„.

Cei doi soți au fost decoraţi post-mortem. Doinaș, cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Mare Cruce, și Irinel, cu Ordinul Naţional Serviciul Credincioşilor. Au fost coborâți împreună în mormântul de la Bellu.

După impresionanta poveste de dragoste și moarte împărtășită de ei, pentru prima dată în istorie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a făcut o excepție canonică. Acesta a dat dezlegare ca Irinel Liciu să fie înmormântată creştineşte, în pământ sfințit, chiar dacă și-a pus capăt zilelor.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton