Survivor România 2023. Așteptarea a luat sfârșit pentru telespectatorii PRO TV! Începând cu data de 9 ianuarie, pe micul ecran a revenit unul dintre cele mai îndrăgite show-uri din România: Survivor, sezonul 4. Aici veți găsi toate informațiile despre emisiune, dar și cele mai noi update-uri legate de desfășurarea sa. Iată tot ce trebuie să știi despre ea!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Update 24 mai. Marți, pe 23 mai, la PRO TV a fost difuzată semifinală Survivor România 2023. În această ediție, concurenții au aflat cine sunt marii finaliști ce se vor lupta în marea finală de miercuri, 24 mai. Alexandra Ciomag a fost eliminată, astfel că ultima „bătălie' se dă între Dan Ursa, Carmen Grebenișan și Andrei Krișan.
„Sunt foarte mândră și fericită că am ajuns până în finală. Nu m-aș fi așteptat niciodată. Vă doresc mult succes și fie ca cel mai bun să câștige…', a spus Alexandra Ciomag, înainte de a părăsi Survivor.
Mai apoi, Alexandra Ciomag și-a continuat discursul astfel: „Pentru mine a fost cea mai frumoasă experiență. Țin minte că în camp am avut curaj să-mi spun punctul de vedete și am spus așa cum cred și cum simt eu. La primele trasee, aveam niște emoții enorme, dar m-au făcut să mă abționez și mai tare. Doar în consiliu, am aceleași emoții ca la început'.
Update 23 mai. În ediția de luni, 22 mai, telespectatorii și-au luat „la revedere' de la o altă concurentă. Alexandra Porkolab a fost eliminată din competiție, adunând cele mai puține voturi la votul general. Aceasta a plecat din junglă chiar înainte de semifinală. Cel care a stat fără griji la consiliu a fost Andrei Krișan, care a câștigat proba zilei și totodată colanul de imunitate.
Update 18 mai. În timpul duelului cu Andrei Krisan, de la jocului pentru comunicare, Stefania suferă o accidentare, atunci când sare de pe platforma în apă. Aceasta se lovește la genunchi și este cărată în brațe la mal de către Andrei și Dan Ursa, unde primește îngrijirea medicului.
Totodată, ea este cea care părăsește competiția…
Înainte ca Daniel Pavel să-i stingă flacăra, cu ochii în lacrimi, Ștefania a declarat: 'Nu-mi vine să cred că visul meu se termină aici. Mă doare foarte tare pentru că simțeam că pot mai mult de atât. Nu-mi pare rău de absolut nimic, de nimic din ceea ce am făcut aici. Așa trebuie să fie, ceva mai bun mă așteaptă acasă. Mă doare și simt că ceva încă rămâne în Survivor. Nu-mi vine să cred. Survivor este experiența vieții mele. Sunt mândră de mine'.
Au mai rămas doar cinci concurenți: Carmen Grebenișan, Alexandra Porkolab, Andrei Krișan, Alexandra Ciomag și Dan Ursa. Dintre aceștia, doar unul va ridica trofeul deasupra capului, săptămâna viitoare!
Update 17 mai. După o luptă strânsă pentru imunitate, concurenții rămași în competiție s-au adunat la consiliul de nominalizare. În ediția de marți seară, 16 mai, Alexandra Porkolab a anunțat că va folosi simbolul imunității ascunse pentru a se salva, în cazul în care este nominalizată de către colegii de trib.
După ce Daniel Pavel a citit toate biletele din urnă, Andrei Krișan și Alexandra Ciomag s-au ales cu un număr egal de voturi. Conform regulilor jocului, purtătorul colanului de imunitate trebuie să propună încă o persoană. Astfel, Dan Ursa a nominalizat-o pe Ștefania Stănilă, scrie PRO TV.
Update 16 mai. Luni, 15 mai, concurenții s-au întâlnit din nou pe teren, iar miza a fost o excursie în Columbia. Andrei Krișan a reușit să câștige Jocul pentru Recompensă de și le-a ales pe Carmen și Ștefania pentru o excursie în Columbia.
„Dacă până acum mi se părea normal să le ia Krișan pe fete că se simte bine, că nu știu ce.. Acum mă așteptam să mă aleagă. Unu la mână că eu nu am avut niciun conflict cu el și doi la mână ca să nu mai fie atât de previzibil', a spus Dan.
„Eu nu mă așteptam!', a spus Alexandra Ciomag, argumentându-și răspunsul.
„Nu-mi vine să cred că s-a întâmplat chestia asta! Am fost super entuziasmat', a spus Andrei Krișan.
După ce s-au pregătit, cei trei au ieșit la masă, acolo unde au primit o mulțime de preparate gustoase, cocktail-uri și s-au bucurat de o priveliște absolut superbă!
„Sunt super recunoscătoare că am ajuns la această recompensă și că m-a ales Krișan, pentru că toate meritele sunt ale lui', a spus Ștefania.
Update 11 mai. Miercuri, 10 mai, Andreea Moromete a fost eliminată de la Survivor România 2023. Totodată, Alexandra Porkalab a primit simbolul imunității ascunse de la Andreea Moromete, notează protv.ro. Aceasta a fost luată complet prin surprindere de alegerea fostei Războinice.
„Sunt șocată. Dacă de obicei am cuvintele la mine, de data asta Andreea a reușit să mă lase fără. Nu mă așteptam nici să ajungă la mine ăsta, ea îl merita din plin', a spus Alexandra Porkolab la Survivor 2023.
Update 10 mai. În ediția de pe 9 mai Survivor România, difuzată la PRO TV, concurenții tribului Taino au făcut noi noiminalizări pentru eliminare. Ștefania Stănilă a fost nominalizarea grupului, iar Andrei Krișan, cel care câștigat jocul de imunitate, a ales să o voteze pe Andreea Moromete. Acesta și-a motivat decizia astfel:
„În primul rând, nu mai simt așa mare blestemul asupra colanului. Se vede clar că există două tabere în tribul Taino. Nominalizarea mea din această seară este strict strategică, nominalizarea mea este Andreea Moromete'.
Așadar, Andreea Moromete și Ștefania Stănilă sunt propuse pentru eliminare la Survivor 2023 și riscă să plece acasă.
Update 9 mai. Luni, 8 mai, la Survivor România a avut loc un nou joc pentru recompenă. Acesta a fost câștigat de Andrei Krișan. Drept premiu, concurentul a obținut o excursie în orașul Las Terrenas, la bordul unei decapotabile roșii. În plus, el a putut alege alți doi participanți care să-l însoțească în aventură.
Update 4 mai. În ediția de miercuri, 3 mai 2023, la Survivor România s-a desfășurat un nou joc de comunicare. Câștigător a fost Andrei Krișan, lucru pentru care s-a bucurat enorm.
„Dacă săptămâna trecută nici nu pot să-mi dau seama dacă a fost o încărcare sau o descărcare emoțională, săptămâna asta mi-am luat inima în dinți și am zis că dau tot ce am mai bun. Mi-am dorit din tot sufletul comunicare, îmi lipsesc mult cei de acasă.. Tot ce pot să zic acum e: CE BINE!', a spus Andrei Krișan, la Survivor 2023.
În aceeași ediție, Robert Moscalu a fost eliminat de la Survivor România 2023, după duelul cu Ștefania Stănilă. Înainte de a părăsit jungla, el și-a exprimat regretul, dorindu-și să mai rămână în concurs.
„Îmi doream să rămân în concurs. Vreau să le mulțumesc celor care m-au susținut, oamenilor de lângă mine cu care am conviețuit 4 luni, dumneavoastră… E uimitor ce am trăit, m-am dezvoltat pe toate planurile posibile.. O să îmi fie dor de Survivor România', a mărturisit Robert Moscalu.
Update 3 mai. Marți, 2 mai 2023, cei 8 concurenți rămași la Survivor România s-au întrecut pe traseu pentru un joc nou de imunitate. La final, cel care l-a câștigat a fost Andrei Krișan, obținând astfel colanul de imunitate.
În aceeași ediție, Daniel Pavel, prezentatorul Survivor, a anunțat primul concurent propus către eliminare: Ștefania Stănilă. Aceasta a primit 5 voturi din partea colegilor din junglă. Ulterior, Andrei Krișan l-a propus pe Robert Moscalu. Așadar, Ștefania Stănilă și Robert au fost propuși pentru eliminare, la Survivor 2023, și riscă să plece acasă.
Update 2 mai. În ediția de pe 1 mai 2023, Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii Survivor România, a anunțat noi reguli pentru Jocul de Recompensă. Astfel, de acum, cei 8 membri ai tribului Taino rămași în concurs vor trece la o nouă etapă, poate cea mai dură de până acum.
„O luptă-i viața, deci te luptă! (…) Astăzi sunteți, o dată în plus, la individual. Azi aflați în acest moment că echipele, așa cum au fost ele până acum, nu mai există', a dezvălui Daniel Pavel.
Anunțul lui Daniel Pavel i-a luat prin surprindere pe concurenți, iar Dan Ursa a exclamat: „M-a dat un pic peste cap, mi-a dat calculele peste cap.”
Update 27 aprilie. Ediția de miercuri, 26 aprilie, le-a adus concurenților Survivor România 2023 un nou joc de imunitate. Confruntarea decisivă a fost cea dintre Carmen Grebenișan și Alexandra Ciomag. Cea din urmă a reușit să câștige, aducând astfel victoria în echipa lui Robert.
În aceeași ediție, Bianca Patrichi a fost eliminată de la Survivor. Înainte să părăsească jungla, aceasta a ținut să precizeze că se bucură pentru Andrei Krișan, că a fost susținut de public.
„Nu am niciun regret. Am arătat tot ce am mai bun. Mă bucur pentru Krișan că rămâne, pentru că mi se părea nedrept. Cu colegele mele o să mă văd imediat cum se termină acest show. O să le susțin cât pot de mult, de acasă, din fața televizorului', a declarat Bianca Patrichi, după ce a aflat că pleacă acasă.
Update 26 aprilie. Marți, pe 25 aprilie, la Survivor România 2023 a avut loc jocul pentru Imunitate. Astfel, cei 9 membri ai tribului Taino au intrat din nou pe traseu. În urma jocului, doi participanți sunt acum în pericol de eliminare.
Nominalizarea colectivă din partea tribului Taino a fost Bianca Patrichi. Și Andrei Krișan este în pericol de eliminare, după ce a fost nominalizat de Robert Moscalu, cel cu care a avut un conflict în ediția anterioară.
Update 25 aprilie. Concurenții Survivor România 2023 au început în forță săptămâna. Luni seară, în ediția de pe 24 aprilie 2023, a avut loc Jocul pentru Recompensă. În urma acestuia, Alexandra Porkolab și Andrei Krișan au câștigat titlurile de căpitani. Printre alte premii, câștigătorii Jocului pentru Recompensă s-au delectat și cu o cină la înălțime.
Update 19 aprilie. În ediția difuzată pe 19 aprilie, la Pro TV, Alin Chirilă a fost eliminat de la Survivor România 2023. După anunțul lui Daniel Pavel, fostul concurent a făcut și câteva declarații, înainte să părăsească jungla.
„Da, domnul Dan. Să vă spun sincer am simțit-o. Am avut un sentiment care mi-a prezis oarecum acest moment. Exact înainte de jocul de imunitate câștigat de Robert, cu o zi înainte, am visat toată această schemă și așa s-a și întâmplat. Am zis că nu e real, dar exact așa s-a întâmplat.
Sentimentele pe care le-am trăit aici pe parcursul celor trei luni jumătate mi s-au dovedit a fi intense și reale. (…) Sunt împăcat cu gândul, cu toate că aș fi vrut să merg în continuare, dar nu cu orice risc. Vreau să le spun colegilor care au rămas că viața lor continuă și după Survivor și, dacă au fost caractere aici, trebuie să fie și după. Ei să își asume tot ce scot pe gură, orice cuvânt, injurii, cuvinte grele, să le asume.
Eu am făcut tot ce am simțit să dau bine pentru mine. Persoana cea mai importantă sunt eu. M-am distrat la Survivor, totul e intens, am luat uneori totul în glumă, apoi în serios, am trăit momentele așa cum mi-am dorit. (…)
Eu voi rămâne exact așa cum sunt, cum am fost și acasă așa am fost și aici, pentru că sunt unic. Regret că am ajuns așa de departe la cearta cu Robert, probabil că trebuia să o aplanez. (…) Îmi pare rău dacă am supărat pe cineva, nu a fost din suflet, nu a fost cu răutate, a fost o reacție de moment, sub presiunea jocului, foamei, poate am greșit față de mai multe persoane de aici, îmi cer scuze, eu am fost într-o competiție aici, nu am nimic personal cu ei', a zis Alin Chirilă, la Survivor 2023.
Update 18 aprilie. După ce a câștigat jocul final în fața lui Alin, Robert Moscalu a obținut, în premieră, totemul Imunității și a oferit o declarație încărcată de motivație și dorință: 'Am reglat temperatura și i-am lăsat pe toți rece'.
Carmen a devenit propunerea echipei pentru vot, în timp ce Alin a fost propus de Robert care a folosit cuvinte dure pentru a-l caracteriza: 'falsitate, caracter întunecat, nu este o victimă'.
'Mă simt emoționată și temătoare. Victoria e importantă, dar nu cu orice preț. Am fost sinceră și nu m-am schimbat', a spus Carmen. În timp ce Alin a scos la iveală și o serie de probleme de sănătate: 'Sunt cel mai asumat. Sunt supărat pe sănătatea mea care-mi joacă feste. O să las la decizia publicului'
Update 17 aprilie. Moment cu totul neașteptat la ediția din 17 aprilie, Survivor România 2023. Ionuț Iftimoaie a spus „adio” competiției, deși nu era grav accidentat și nici nu fusese votat spre eliminare. Faimosul a decis să părăsească jungla dominicană și a ajuns acasă cu două zile înainte de Paște. Daniel Pavel a explicat, în cadrul ediției din 17 aprilie, motivul pentru care Ionuț Iftimoaie a decis să plece acasă.
„Am de făcut un anunț extrem de important. În această seară, pentru unul dintre voi va fi ultimul consiliu tribal. Ați auzit bine, unul dintre voi părăsește competiția. Și nu o face nici pe motive medicale, nici pe încălcarea regulamentului. Motivele sunt de natură personală. Lucruri de o importanță extremă, de natură personală. Asta înseamnă… acasă! Este vorba despre Ionuț Iftimoaie', e anunțul rostit de Daniel Pavel la „Survivor România' 2023.
Update 13 aprilie. Ediția de miercuri, 12 aprilie, a fost una încărcată pentru Kamara și Dan Ursa. După ce au fost propuși spre eliminare, Daniel Pavel le-a dezvăluit cine va pleca acasă, în urma votului telespectatorilor. Cel care a părăsit competiția din Republica Dominicană a fost Kamara. Înainte de a pleca din junglă, acesta a făcut câteva declarații, cu lacrimi în ochi.
„Domnule Dan, sunt împărțit în momentul de față pentru că, oarecum, nu am reușit să îmi îndeplinesc misiunea de tată, dar pe cea de bărbat am reușit să o îndeplinesc! Orice ar fi, l-am făcut mândru pe băiatul meu și știe că nu sunt omul care să plece de lângă el fără a fi pentru el.
Mi-a spus să fiu puternic, să am grijă să nu mă îmbolnăvesc, iar el a promis că va rămâne un Leon! Te felicit, Dane, că rămâi. Nu sunt supărat pe nimeni, nici măcar pe Ionuț și îi mulțumesc că mi-a dat puterea să nu fiu supărat pe el', a spus Kamara la Survivor România 2023.
Update 12 aprilie. Marți, 11 aprilie, la PRO TV, concurenții de la Survivor România 2023 s-au luptat la jocul pentru imunitate. Câștigătorul, cel care s-a ales cu mult râvnitul colan pentru imunitate, a fost Alin Chirilă. Imediat după, participanții din junglă au mers la consiliu, pentru a propune un nume spre eliminare.
Astfel, în urma strategiei concurenților Survivor, Kamara a fost nominalizat spre eliminare, la consiliu. Alin Chirilă, cel care a câștigat imunitatea, l-a numit pe Dan Ursa. Așadar, Kamara și Dan Ursa sunt acum în pericol de eliminare.
Update 11 aprilie. Luni, pe 10 aprilie, concurenții de la Survivor România 2023 au avut parte de noi surprize, anunțate bineînțeles de prezentatorul Daniel Pavel. Jocul de Recompensă și Quiz Game au fost primele provocări ale săptămânii pentru tribul Taino. Jocul de Recompensă a fost câștigat de membrii echipei lui Alin Chirilă, iar cel de Quiz de Ștefania Stănilă.
Însă apele au rămas la fel de tulburi la Survivor. Andreea Moromete a izbucnit, după ce și-a pierdut răbdarea, în urma unei discuții: „Mi-e silă de oameni. Nu suport falsitatea'.
Update 6 aprilie. Remus Boroiu a fost eliminat de la Survivor România 2023, în ediția difuzată miercuri, 5 aprilie, la PRO TV. Carmen Grebenișan și Remus Boroiu fuseseră propuși spre eliminare, astfel că fostul concurent se aștepta oarecum, în proporție de 50%, să plece acasă. Acesta le-a transmis un mesaj colegilor săi înainte să părăsească jungla Dominicană.
„Totul e bine. E bine așa. (…) Colegii mei, chiar dacă am avut păreri despre ei, asta nu înseamnă că au fost oameni răi. Aceste condiții ne forțează la maxim în anumite direcții. (…)
Vreau să le dau multă încredere și putere, chiar dacă eu plec. (…)Îmi doream foarte mult să stau aici până la final', a spus Remus Boroiu, după ce Daniel Pavel a dat verdictul.
Update 5 aprilie. Marți, 4 aprilie 2023, concurenții de la Survivor România 2023 s-au luptat pe traseu pentru a câștiga imunitatea personală. Conform regulilor jocului, purtătorul colanului nu poate fi nominalizat la consiliu. Totodată, prezentatorul show-ului, Daniel Pavel, le-a adus la cunoștință participanților noile reguli. Astfel, membrii tribului Taino au avut de extras câte o bilă dintr-un sac, iar cei care s-au ales cu culori asemănătoare s-au duelat pe traseu.
Tot marți, 4 aprilie, concurenții Survivor au discutat despre rezultatele obținute, după primul joc în calitate de membri ai tribului Taino. Astfel, Andreea Moromete a fost lăudată, după ce s-a desurcat mult mai bine pe traseu decât Alina Chirilă, în timpul jocului precedent.
Concurentele de la Survivor 2023 și-au dat întâlnire pe plajă și au vorbit despre jocul în care Andreea Moromete l-a învins pe Alin Chirilă:
„Aveam boală pe el, după ultimul conflict pe care l-am avut cu el în care mi-a demonstrat că e un șarpe adevărat. Mă bucur că i-am dat un pic la temelie și pe traseu', a spus Andreea Moromete despre Alin Chirilă.
„Ne-am șocat, pentru că Alin clar e un tanc și toată lumea vorbește că e făcut în laborator, că e o mașinărie, că nu-l învinge nimeni. În momentul în care am văzut că ea l-a învins, am zis wow!', și-a exprimat uimirea Carmen Grebenișan:
Update 4 aprilie. În ediția de pe 3 aprilie, la Survivor România 2023 s-a desfășurat jocul pentru Recompensă. De asemenea, tot atunci a început prima etapă a individualelor. Certurile nu au lipsit între concurenți, presiunea spunându-și cuvântul asupra participanților.
Astfel, după ce Kamara s-a afirmat în fața lui Ionuț Iftimoaie, în urma victoriei de pe traseu, Dan Ursa, Alin Chirilă și Remus Boroiu au fost protagoniștii unor discuții aprise.
'Vi și insinuezi ceva după care îți dai seama că faci niște acuzații', a spus Remus Boroiu la Survivor România 2023.
'Dacă el sau grupul meu mă judecă pe mine că ți-am dat de mâncare, atunci îmi asum', a adăugat Alin Chirilă.
Între timp, Dan Ursa a încercat să lămurească cu Alin Chirilă niște lucruri referitoare la hrană. 'Atitudinea lui și modul în care a vorbit a fost super agresiv astăzi. Mie nu mi-a venit să cred că el e Dan Ursa'. La final, Alin Chirilă a bătut palma cu Dan Ursa: „Acum suntem la individuale', i-a transmis fostul Războinic.
Dan Ursa a vrut să aibă ultimul cuvânt: „Caracterul meu nu o să mi-l schimbe nimeni'.
Și între Kamara și Alexandra Ciomag a avut loc un scandal la Survivor România 2023. În vreme ce echipa Ștefaniei s-a delectat cu o baie alături de delfini, în echipa formată de Kamara au avut loc unele discuții în contradictoriu. El și Alexandra Ciomag s-au certat și și-au aruncat cuvinte grele.
'Aveam pretenții de la tine, având în vedere că ești matur', i-a spus Alexandra Ciomag lui Kamara, care nu a rămas fără replică: „Și eu aveam pretenții de la tine că ai 20 de ani. Vorbești impertinent pentru vârsta ta. (…) Ești cea mai mare mincinoasă. Să îți dea Dumnezeu după sufletul tău. Ești mai mică decât fiica mea'.
Update 30 martie. Ediția difuzată miercuri, pe 29 martie, le-a adus o adevărată surpriză concurenților Survivor România 2023. Antonia și Alex Velea au susținut un concert în jungla Dominicană, special pentru participanții show-ului de la PRO TV. La finalul spectacolului, prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel, a făcut un anunț important. Acesta a dezvăluit că începând de acum nu vor mai exista două triburi, cel al Războinicilor și cel al Faimoșilor, ci doar unul singur: Tribul Taino.
Totodată, de acum, fiecare concurent va lupta pentru el în competiție și nu pentru echipa lui. Astfel, de săptămâna viitoare, la Survivor România 2023 încep individualele.
În aceeași ediție, Zanni, Elena Chiriac, Oana Ciocan și Alex Delea au plecat acasă, după o săptămână petrecută în Republica Dominicană.
Update 29 martie. În ediția de pe 28 martie, de la Pro TV, la Survivor România 2023 a avut loc o dublă eliminare. Ada Dumitru și Mihai Zmărăndescu au fost eliminați de la Survivor 2023. Astfel, echipa Faimoșilor a pierdut doi coechipieri. Ada Dumitru a părăsit jungla din motive medicale.
„Mulțumesc oamenilor aceștia pentru tot ceea ce am trăit împreună', a spus Ada Dumitru când a aflat că pleacă de la Survivor.
Cel de-al doilea concurent care și-a auzit numele din partea lui Daniel Pavel a fost Mihai Zmărăndescu. După e a aflat că va pleca acasă, acesta le-a transmis un mesaj colegilor săi, unul destul de dur pe alocuri.
„A fost o experiență frumoasă. Survivor România este un mod de viață. Am dat dovadă de suficientă maturitate (…) aici am observat că mulți aleargă după marele premiu, dar or să realizeze că este cea mai importantă coloana vertebrală', a spus Mihai Zmărăndescu la Survivor România 2023.
Update 28 martie. Războinicii au fost marii norocoși ai ediției difuzate luni, pe 27 martie. Războinicii de la Survivor România 2023 au câștigat atât Jocul de comunicare, cât și pe cel de recompensă.
În ediția de luni, 27 martie, echipele de la Survivor România 2023 au avut parte de întăriri. Miercurea trecută, Zanni și Alex Delea, foștii câștigători ai concursului, au revenit în show. Aceștia au fost însoțiți și de Elena Chiriac, finalistă Survivor, dar și de Oana Ciocan, semifinalistă.
Update 23 martie. Miercuri, 22 martie 2023, un concurent a părăsit emisiunea Survivor România. Ada, Ionuț Iftimoaie, Kamara și Mihai Zmărăndescu, din echipa Faimoșilor, și Robert Moscalu, Andrei Krișan și Lucianna Vagneti de la Războinici au fost săptămâna aceasta în pericol de eliminare.
După voturile telespectatorilor, cea care a fost cel mai puțin susținută a fost Lucianna Vagneti din echipa Războinicilor.
„Sunt foarte bucuroasă pentru că am trăit momentul până aici. Am văzut că Survivor nu este numai despre joc, ci și despre strategie, despre cum să te porți cu niște persoane despre care habar nu ai cine sunt. Mi-am dat seama pe parcurs că eu nu sunt atât de tare pe cât trebuie să fie o persoană pentru Survivor. Se spune că aici vii singur și pleci singur. Eu nu simt așa. Am ajuns singură și nu simt că plec singură. Sunt niște persoane care au intrat în sufletul meu și le las aici', a spus Lucianna Vagneti.
Update 22 martie. Marți, 21 martie 2023, Războinicii au pierdut „Jocul pentru Imunitate' și au fost nevoiți să facă nominalizări. Lucianna Vagneti, Andrei Krișan și Robert Moscalu au fost propuși spre eliminare.
Totodată, de la echipa Faimoșilor sunt în pericol de eliminare Mihai Zmărăndescu, Kamara, Ada Dumitru și Ionuț Iftimoaie.
Update 21 martie. Luni, 20 martie 2023, la Survivor România a avut loc primul joc de imunitate al săptămânii. Scorul final a ajuns la 7 la 2, în favoarea Războinicilor. Așadar, Faimoșii au fost nevoiți să facă nominalizări. Ada Dumitru și Kamara au primit câte trei voturi din partea colegilor de echipă.
De asemenea, după ce Remus și Bianca au câștigat jocul pentru Imunitate Personală, au primit colanul de imunitate și au fost nevoiți să facă și ei nominalizări. Bianca l-a numit pe Mihai Zmărăndescu să plece acasă, iar Remus pe Ionuț Iftimoaie. În prezent, patru Faimoși sunt în pericol de a părăsi competiția de la PRO TV.
Update 16 martie. Faimoșii au pierdut încă un om din echipă, miercuri, 15 martie. DOC a fost eliminat de la Survivor România 2023 și a părăsit Republica Dominicană. La aflarea verdictului, acesta a susținut că-și dorea să ajungă acasă, la familie, pentru că se simțea foarte obosit.
„De vreo două săptămâni am obosit foarte rău și îmi doresc să ajung acasă, la fata mea și la soția mea. și nu numai. Mă simt ușurat că acest drum a luat sfârșit. Vă mulțumesc din suflet și dumneavoastră și Războinicilor pentru parcursul ăsta, a fost minunat.
Am descoperit o grămadă de chestii despre mine și nu numai. Sunt extrem de liniștit că treaba asta s-a terminat așa. Credeți-mă că tumultul sufletesc era destul de unbearable (n.r. insuportabil) în ultimele două săptămâni. Nu mai știam să fac față', a adăugat DOC, la Survivor.
Update 15 martie. În ediția de pe 14 martie, Faimoșii și Războinicii s-au luptat pentru a doua imunitate a săptămânii. Războinicii au pierdut jocul de imunitate, astfel că au fost nevoiți să lupte pentru imunitatea personală. Ulterior, aceștia au făcut nominalizări de consiliu și i-au propus pe Lucianna Vagneti, Robert Moscalu și Alin Chirilă spre eliminare. Astfel, acum, 3 Faimoși și 3 Războinici sunt în pericol de a pleca acasă.
În aceeași ediție, la Survivor România 2023 a avut loc o scenă șocantă. Ada Dumitru și Doc s-au bătut și și-au adresat cuvinte dure.
Update 14 martie. Ieri, 13 martie, o nouă ediție Survivor România 2023 a fost difuzată la PRO TV. Concurenții s-au luptat pentru un nou joc de imunitate și, deși meciul a fost strâns, în final, acesta a fost câștigat de Războinici.
Astfel, Faimoșii au fost nevoiți să facă nominalizări. Aceștia l-au votat pe Ionuț Iftimoaie. Ștefania Stănilă și Mihai Zmărăndescu au câștigat colanele de imunitate personală, așa că și ei au trebuit să nominalizeze. Ștefania Stănilă l-a nominalizat către eliminare pe DOC, iar Mihai Zmărăndescu pe Ada Dumitru. DOC și Ada Dumitru au fost propuși spre eliminare și săptămâna trecută, însă au reușit să rămână în concurs. Rămâne de văzut dacă vor avea noroc și de data aceasta.
Update 9 martie. Miercuri, 8 martie, o nouă Faimoasă a părăsit competiția Survivor România 2023. Crina Abrudan a fost eliminată din concurs, după ce a strâns cele mai puține voturi din partea publicului.
„Nu am niciun regret, nici că am venit, nici că plec. Am venit aici strict pentru mine, nu am venit ca s demonstrez ceva cuiva. Am venit pentru mine, pentru că urmăream formatul de mult și mi-am dorit să ajung aici și am ajuns', a spus Crina Abrudan în emisiune.
Update 8 martie. Încă un Faimos de la Survivor România 2023 este pe punctul de a pleca acasă. În ediția difuzată marți, 7 martie, Faimoșii au participat la un al doilea Consiliu de nominalizare și au fost nevoiți să voteze. Nominalizarea de grup a fost Carmen Grebenișan. Astfel, în prezent, 4 Faimoși sunt în pericol de eliminare, ținând cont și de cei din Consiliul trecut. Riscă să plece acasă Crina, DOC, Ada și Carmen.
Update 7 martie. În ediția de luni, 6 martie, Războinicii au câștigat primul joc de imunitate al săptămânii, la Survivor România 2023, cu un scor de 10 la 9. Alexandra Porkolab și Dan Ursa au adus punctul pentru echipa albastră, astfel că pentru ei consilul a fost unul liniștit.
Nu putem spune, însă, același lucru și despre Faimoși, care au fost nevoiți să facă nominalizări. Astfel, Faimoșii au votat-o să plece acasă pe Crina Abrudan. Ștefania Stănilă l-a nominalizat pe DOC, iar Ionuț Iftimoaie pe Ada Dumitru. În prezent, toți trei sunt în pericol de eliminare.
Update 2 martie. Războinicii de la Survivor România 2023 au câștigat jocul de comunicare în ediția difuzată miercuri, 1 martie la PRO TV. În timp ce în tabăra albastră au curs lacrimi de bucurie, după ce concurenții au primit mesaje de la cei dragi, în cea roșie spiritele s-au încins, din nou. În timpul consiliului de eliminare, în care Alina Radi a aflat că a fost eliminată, DOC s-a certat cu Remus Boroiu și Kamara. Cel dintâi a susținut că e atacat indirect de coechipierii lui, iar aceștia nu au întârziat să-i dea replica.
'Ce să fac domnu Dan? La jumătate nu am reușit să aduc un punct și mi-am expirat frustrarea, argumentând către ei doi. Evident, că domne ce s-a stricat vibe-ul tribului, ai încercat tu să faci. Și ăsta e adevărul, am încercat prea mult, trebuie să îi las pe ei să încerce și să dea fail', a spus DOC la Survivor România 2023.
'Ar fi bine să ne mai lași și pe noi să aducem puncte că ai tot adus în ultima vreme, am văzut', i-a răspuns Remus Boroiu lui DOC.
'M-am obișnuit cu acest personal, nu te lasă să spui nimic. Încă nu a înțeles că emisiunea nu se cheamă DOC, ci Survivor. Noi am stabilit niște alegeri încă de la intrarea în camp, și când a fost vorba să le facă s-au diluat. Și de fiecare dată noi trebuie să acceptăm ce zice DOC, ca să evităm orice ceartă înainte de joc. El tot timpul alege și la prima tură, și a doua și a treia, chiar nu aduce puncte. Te-a bătut Ursa', adăugt și Kamara la adresa lui DOC. Cei doi s-au mai certat și în trecut, fiind chiar la un pas de bătaie.
Update 1 martie. Un nou joc de imunitate a avut loc la Survivor România 2023, marți, 28 februarie. Faimoșii au fost cei care au câștigat, motiv pentru care Războinicii au fost nevoiți să facă o nouă nominalizare. Aceștia au propus-o spre eliminare pe Lucianna Vagneti, primind patru voturi. Ea este în pericol de a pleca acasă alături de Alexandra Porkolab, Alina Radi și Alexandra Ciomag.
În timpul jocului pentru imuniate, Alina Radi a fost la un pas de înec. Războinica nu a mai putut ieși din apă, moment în care coechipierii ei s-au alarmat: „A leșinat! Săriți!'. Din fericire, băieții au reușit să o scoată repede din apă, însă concurenta a avut nevoie de intervenția medicilor. Aceasta a fost luată cu targa de pe teren, pentru a fi îngrijită de doctori.
Update 28 februarie. Săptămâna a început în forță pentru concurenții de la Survivor România 2023, mai exact cu o luptă pentru imunitate. Faimoșii și Războinicii s-au întrecut din nou pe traseu, iar victoria a fost obținută de echipa roșie. Astfel, cei din echipa albastră au fost nevoiți să facă nominalizări. Alina Radi, Alexandra Porkolab și Alexandra Ciombag au fost propuse spre eliminare și sunt acum în pericol să plece acasă.
Tot în ediția de luni, 27 februarie, doi concurenți au fost pedepsiți. Alin Chirilă și Andreea Moromete au încălcat regulamentul, după ce s-au depărtat foarte mult de tabără Războinicilor. Acest lucru a provocat panică între coechipieri și nu numai. După ce au apărut, prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel, i-a anunțat că, din cauza greșelii lor, vor trebui să suporte unele consecințe. Aceștia au avut un handicap pentru jocul de imunitate.
„Consecința este următoarea: astăzi, la joc, veți juca, însă obiectele de aruncat pentru proba de final vor fi mai puține pentru voi. Și asta înseamnă ceva în economia, în dinamica probei de final. Și va trebui să jucați și cu asta în atingerea obiectivului zilei', le-a spus Daniel Pavel.
Update 23 februarie. Războinicii au pierdut un om din echipă, în ediția de miercuri, 22 februarie. Eduard Gogulescu a fost eliminat de la Survivor România 2023. Parcursul său în competiție nu a fost prea lung, numărându-se printre cei mai noi concurenți intrați în concurs. Acesta a plecat acasă, după ce a primit cele mai puține voturi din partea publicului.
„Nu pot să spun că nu mă așteptam', Eduard Gogulescu, după ce a aflat verdictul de la Daniel Pavel.
În aceeași ediție Survivor 2023 s-a ținut și jocul de recompensă, ce a constat în mesaje vocale de la prietenii de acasă, joc câștigat de Războinici. Dacă tabăra albastră a avut motive de bucurie, în cea roșie, a Faimoșilor, pare că apele sunt din ce în ce mai tulburi. DOC și Kamara au continuat să se certe, după ce au fost la un pas de bătaie.
DOC și Kamara au continuat să-și adreseze cuvinte dure. Cel dintâi l-a numit pe colegul său „element'. În plus, a susținut că nu mai poate conviețui cu el. Totodată, le-a cerut telespectatorilor să voteze ca unul dintre ei să fie eliminat. De cealaltă parte, Kamara l-a numit pe coechipierul său „plagiator' și a susținut că-l consideră un om rău. Ba mai mult, l-a acuzat că strică energia echipei.
Update 22 februarie. Noi tensiuni la Survivor România 2023. Doc și Bianca Patrichi sunt acuzați de ceilali colegi că au o relație prea apropiată. În urmă cu câteva ediții, artistul ar fi fost surprins în timp ce o pupă pe concurentă, imediat după ce obține victoria în fața Biancăi Porkolab. Totuși, apropierea dintre aceștia este văzută ca o strategie de manipulare de către ceilalți Faimoși.
„Bianca este tot timpul pupată de Doc, tot timpul, tot timpul. Și fizic și moral și cum vrei tu', a spus Remus Boroiu despre Doc și Bianca Patrichi, la Survivor România 2023.
Ștefania de la Survivor 2023 e însă de părere că aceasta nu ar fi decât o strategie de manipulare a lui DOC: „A fost o conexiune de la început. Ajung să cred că este influențată de Doc'.
De asemenea, în ediția de marți seară s-a desfășurat și al doilea joc pentru imunitate al săptămânii la Survivor România 2023. Acesta a fost câștigat de Războinici. Famimoșii l-au votat spre eliminare pe Ionuț Iftimoaie. Câștigătorii colanelor de imunitate au fost Remus și Ada. Remus Boroiu l-a propus spre eliminare pe Doc, iar Ada pe Kamara.
Așadar, în această săptămâmă, 3 Războinici și 3 Faimoși au fost propuși spre eliminare. Aceștia sunt: Robert Moscalu, Eduard Gogulescu, Alexandra Ciomag, Ionuț Iftimoaie, Doc și Kamara.
Update 21 februarie. În ediția de luni, 20 februarie, la Survivor România 2023, 3 noi Războinici au fost propuși către eliminare. Este vorba despre Robert Moscalu, Alexandra Ciomag și Eduard Gogulescu. Nominalizarea generală a fost Robert, iar ceilalți doi participanți au fost nominalizați de purtătorii de colan.
De altfel, apele pare că nu s-au liniștit deloc la Survivor România 2023. Mihai Zmărăndescu și Robert Moscalu de la Războinici au fost în scandal. Fiul lui Cătălin Zmărăndescu a făcut gesturi obscene și i-a adresat cuvinte dure adversalului său. Totul s-a petrecut după o luptă mixtă dintre fete și băieți. Faimosul l-a acuzat pe Războinic că „este tare doar pe bancă'.
„Hai mă că ești tare doar pe bancă! Ești tare și aici? Nu te pune cap în cap cu mine acum! Ești tare aici, ah? Am ceva în ochi? (n.r îi arăta un semn obscen). Ești leșinat! Te-am luat pierdut din lateral', i-a spus Mihai Zmărăndescu lui Robert Moscalu, la Survivor 2023.
Update 15 februarie. Codruța Began a fost eliminată de la Survivor România 2023. În total, 6 concurenți au fost nominalizați pentru eliminare în această săptămână. Participanții au fost nevoiți să facă nominalizări, după ce fiecare echipă a pierdut câte un joc de imunitate: trei din tabăra Faimoșilor Ada, Kamara și Bianca Patrichi și trei din echipa Războinicilor: Codruța Began, Alexandra Ciomag și Alexandra Porkolab. Codruța Began a primit cele mai puține voturi din partea telespectatorilor, astfel că a plecat acasă.
„Vreau să cred că plec cu fruntea sus, că am trăit cea mai tare experiență a vieții mele. Sunt onorată că am avut ocazia să lupt împotriva Faimoșilor, am o admirație aparte față de cei care au reușit să facă ceva cu viața lor. Dar cel mai tare mă încarcă sentimentul că am făcut parte din cea mai frumoasă și cea mai tare echipă de Războinici.
Regret că am fost subiectul unor discuții și certuri, dar astea sunt greu de evitat. Ce vreau să subliniez este că plec împăcată. Chiar dacă am avut parte de discuții și certuri, am făcut pace cu toți, a spus Codruța Began, cu lacrimi în ochi, la Survivor.
Update 14 februarie. Aseară, pe 14 februarie, la Survivor România 2023 s-a desfășurat al doilea joc pentru imunitate al săptămânii. Războinicii câștigat imunitatea, obținând un scor de 10-5. În ciuda victoriei, conflictele nu au lipsit din tabăra Războinicilor. Codruța Began, concurenta care a fost nominalizată a patra oară pentru eliminare cu o seară înainte, a fost acuzată de coechipierii ei de manipulare, minciună și falsitate.
„Nici nu vreau să stau lângă tine. Ți-ai bătut joc de mine astăzi cum nu a făcut-o nimeni în 40 de ani. Eu nu-ți permit să-ți bați joc de mine, să mă faci pe mine marionetă. Ce-ai zis, că fraierul… ursul păcălit de vulpe. Vulpe ca tine n-am văzut în 40 de ani. Ești vulpea vulpilor, care crede că scandalul o scoate în evidență. Te hrănești cu scandal, i-a spus Dan Ursa Codruței Began, la Survivor România 2023.
Alexandra Porkolab a fost și ea afectată, plângând chiar, după ce a fost nominalizată pentru eliminare cu o zi înainte. „Singurul lucru care m-a dezamăgit este că eu credeam în unitatea acestei echipe, care, atunci când a fost vorba de Alexandra Porkolab, n-a mai fost.
Și Faimoșii trec printr-o situație delicată. După ce au pierdut al doilea joc pentru imunitate al săptămânii, concurenții au trebuit să propună trei colegi către eliminare. De altfel, au ratat și recompensa jocului: porții de hot dog și cartofi prăjiți. În cadrul Consiliului, nominalizarea colectivă a fost Ada, Carmen l-a nominalizat pe Kamara, iar Remus pe Bianca Patrichi.
Update 13 februarie. Patru noi concurenți au intrat în competiția Survivor România 2023. Crina Abrudan și Mihai Zmărăndescu s-au alăturat echipei Faimoșilor, iar Alina Radu și Eduard Gogulescu fac acum parte din tabăra Războinicilor.
Update 9 februarie. Andrei Neagu a fost eliminat din competiția Survivor România 2023, difuzată la PRO TV. Războinicul a transmis un mesaj emoționant înainte să părăsească jungla Dominicană.
„Nu vreau tristețe pe fața nimănui. Sunteți oameni frumoși de la care am avut de învățat în fiecare zi', a spus Andrei Neagu, înainte de a părăsi Survivor.
Update 6 februarie. Începând cu data de 6 februarie, se schimbă regulile la Survivor România 2023, Faimoșii și Războinicii vor participa la două jocuri de imunitate pe săptămână!
„Miza este mare, tensiunea crește, iar jocul trece la următorul nivel, când cel mai tare reality show primește și mai multă adrenalină. De acum, ai și mai mult spectacol. De săptămâna viitoare, trebuie să arătați zi de zi că aveți ce trebuie ca să rămâneți în concurs, să vă adaptați imprevizibilului la fiecare pas și să luptați de două ori pentru imunitate.
Astfel, luni avem un joc de imunitate și un consiliu. Marți, din nou jocul de imunitate, urmat de un al doilea consiliu de nominalizare, iar miercuri vedem cine rămâne pe insulă și cine pleacă acasă', a anunțat Daniel Pavel la Survivor.
Update 2 februarie. Telespectatorii PRO TV au avut parte de o surpriză neașteptată în ediția difuzată pe 1 februarie 2023. Vica Blochina și Jorge au fost eliminați de la Survivor 2023. Vica Blochina a părăsit Survivor România în urma voturilor publicului, iar Jorge a fost accidentat, motiv pentru care a părăsit competiția din Republica Dominicană.
Update 26 ianuarie. Răzvan Danciu a fost eliminat de la Survivor 2023. Ca urmare a voturilor telespectatorilor, tânărul student este cel care a părăsit competiția. Fanii emisiunii au avut de ales dintre Codruța Began, Răzvan Danciu și Andrei Neagu.
Update 24 ianuarie. Carmen Grebenișan a avut nevoie de îngrijiri medicale la Survivor 2023, după ce i s-a făcut rău. Faimoasa Carmen Grebenișan a luptat pentru a aduce un punct prețios echipei sale împotriva Andreei Moromete din echipa Războinicilor. Grebenișan nu se afla în cea mai bună formă în momentul în care a ieșit pe traseu, iar la un moment dat puterile au părăsit-o și s-a prăbușit. Personalul medical a intervenit imediat, iar concluzia a fost că influencerița suferă de epuizare și nu mai intrat pe traseu.
„Mă simt mai bine, dar am o stare asemănătoare cu beția. Am simțit de azi-noapte că nu mi-e bine’, a spus concurenta la Survivor România, conform PRO TV.
Update 18 ianuarie. Sebastian Dobrincu a fost eliminat de la Survivor România 2023. Fostul concurent a părăsit competiția din cauza unei accidentări, după ce medicii l-au anunțat că are nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență și de recuperare. În aceeași ediție a fost eliminată și Maria Lungu.
Update 17 ianuarie. Maria Lungu de la Survivor 2023 a fost propusă spre eliminare, după ce și-a jignit toți colegii. În apărarea ei, Maria Lungu a susținut că nu le-a dorit niciodată răul colegilor ei și că nu ar schimba nimic la atitudinea ei. Alături de ea, spre eliminare au fost nominalizați și Codruța Began și Andrei Neagu.
„Nu aș schimba absolut nimic. Aș face la fel absolut tot. Cine are voința să mă înțeleagă, cine nu…Nu le-am dorit nicio secundă colegilor mei răul, acum să decidă ei și cei de acasă’, a spus Maria Lungu la Survivor 2023.
Update 16 ianuarie. Daria Chiper a fost eliminată de la Survivor 2023, în ediția difuzată luni, 16 ianuarie 2023. Fosta Războinică a izbucnit în lacrimi, dar a ținut să facă unele declarații.
„De la extaz la agonie… Cu siguranță a fost o experiență greu de egalat și n-as fi avut parte nicăieri de ce am avut parte aici. M-am bucurat să vă am alături', a susținut Daria Chiper, la Survivor 2023.
Update 15 ianuarie. Doi noi concurenți au intrat în competiția Survivor România 2023. Kamara este noul concurent de la Survivor 2023, din echipa Faimoșilor. Alexandra Ciomag este noua concurentă din echipa Războinicilor. Aceștia au fost trimiși deja în exil și au făcut primele declarații.
„Dacă aș ști deja ce urmează, n-ar mai avea farmec. E ca în viață. Sunt Kamara! Mă cunoașteți din trupa Alb Negru. Am venit la Survivor pentru băiatul meu, Leon, în primă instanță. Pentru mine mai puțin’, a susținut Kamara.
„Numele meu este Alexandra Georgiana Ciomag, am 20 de ani, cred că sunt mezina echipei. Am venit la Survivor ca să îmi depășesc limitele și să am parte de cea mai frumoasă experiență de viață și, de ce nu, să câștig’, a declarat Alexandra Ciomag.
Update 11 ianuarie. În ediția difuzată miercuri, 11 ianuarie, la Pro TV, Maria Constantin a fost eliminată de la Survivor România 2023.
„A fost o experiență wow pentru mine. Cred că am învățat câte ceva de la fiecare coleg de-al meu în parte. Sunt fericită că am avut parte de o astfel de o experiență. De asemenea, cred că mi-am demonstrat suficient de multe lucruri chiar și într-o săptămână. Ceea ce nu știu oamenii de acasă e că aici parcă timpul trece mult mai greu. Mă bucur că poate am fost de folos cu ceva. Asta este, mă duc acasă, la familie’, a declarat Maria Constantin, după eliminarea de la Survivor România 2023.
Update 10 ianuarie. În ediția de marți, 10 ianuarie, Gheboasă, DOC și Maria Constantin au fost nominalizați spre eliminare la Survivor România 2023. Faimoșii au pierdut în fața Războinicilor, astfel că au fost nevoiți să facă o nominalizare.
Update 9 ianuarie. Jorge și Răzvan au rămas în afara triburilor, în prima ediție Survivor 2023. Tot în primul episod, Vica Blochina de la Faimoși a făcut o mărturisire în lacrimi despre fiul ei, Edan, spunând că acesta nu mai vorbește cu ea.
‘Fiul meu nici nu mai vorbește cu mine. Mi-a spus că dacă vin aici nu o sa mai vorbim. În timpul probei, când am văzut că mai am de dărâmat un triunghi, m-am gândit că trebuie să aduc acest punct pentru fiul meu. Și am făcut-o. O să fie tare mândru de mine. O să-i demonstrez că mama lui este cea mai bună’, a spus Vica Blochina cu lacrimi în ochi.
Când începe Survivor România 2023
Survivor România 2023 debutează la PRO TV începând de luni, 9 ianuarie 2023. La fel ca în edițiile anterioare, și în sezonul 4 s-a păstrat același format. Două tabere adverse, Faimoșii și Războinicii, vor lupta cot la cot pentru marele premiu. În total, 24 de concurenți se întrec în concurs, 12 Faimoși și 12 Războinici. Aceștia vor sta timp de 6 luni în jungla din Republica Dominicană, fără acces la tehnologie și produse de igienă. În această perioadă, ei vor trebui să facă față probelor, dar și condițiilor grele de trai.
Cine prezintă Survivor România 2023
De asemenea, în sezonul 4 Survivor România a rămas același prezentator. Daniel Pavel este gazda show-ului de la PRO TV, ținându-i pe telespectatori la curent cu evoluția Faimoșilor și cea a Războinicilor. În primul sezon, emisiunea a fost moderată de Dan Cruceru. Daniel Pavel a ajuns la cârma show-ului în sezonul 2.
Citește și: Laura Giurcanu nu ar mai participa la Survivor:„Nu am ranchiună, dar e greu să…'
Citește și: Daniel Pavel, despre noul sezon al emisiunii Survivor de la Pro TV:'Va fi un show de ținut minte' / EXCLUSIV
Cine sunt concurenții de la Survivor România 2023
Cine sunt concurenții din echipa Războinicilor la Survivor România 2023
Alin Chirilă
Alin Chirilă de la Survivor 2023 e luptător de MMA. După mai mulți ani petrecuți în Anglia, el s-a întors în România. A fost extrem de dezamăgit de sistemul medical din Marea Britanie, după ce fiul lui ar fi fost la un pas să moară din cauza unor medici care i-ar fi dat diagnosticul greșit. Acum este și antrenor, are propria lui casă și are și mai multe afaceri.
Alexandra Porkolab
Alexandra Porkolab de la Survivor a devenit mamă în urmă cu câțiva ani, este devotată în totalitate fiicei sale, dar a reușit să își construiască și o carieră de succes. Aceasta lucrează ca Manager Marketing și Vânzări, dar este și Director Asociat pentru un laborator de analize medicale. Din postările de pe Instagram, pare însă că nu are un partener de viață în prezent.
Robert Moscalu
Robert Moscalu locuiește în Constanța. Războnicul de la Survivor 2023 este căsătorit cu Iup Armanda. Tânărul lucrează ca barman în două locații din Mamaia, deci are două job-uri, la fel de solicitante. Este pregătit să se confrunte cu orice provocare și este convins că va putea să depășească toate obstacolele care îi vor ieși în cale în jungla din Republica Dominicană.
Lucianna Vagneti
Lucianna Vagneti de la Survivor 2023 este antrenor personal și are o poveste de viață impresionantă. L-a cunoscut pe soțul ei, Constantin, dar apoi drumurile lor s-au despărțit. A fost însă atât de îndrăgostită de el, încât a decis să îl urmeze în România. Cu ajutorul soacrei, au format în cele din urmă o familie frumoasă, iar din relația lor au venit pe lume două fetițe minunate.
Darius Dan Ursa
Darius Dan Ursa de la Survivor 2023 lucrează ca director zonal de vânzări. Din pozele postate pe contul lui de Instagram, se observă că este pasionat de călătorii, de tir cu arcul, de sporturi de iarnă, de echitație, de scuba diving, dar și de zborul cu avioane de mici dimensiuni. A vizitat multe destinații exotice și a ajuns în Zanzibar, în Tanzania unde a stat cu tribul Massai, în Egipt, în Thailanda, în Turcia și în Bangkok.
Maria Lungu
Maria Lungu are 27 de ani și provine din Chișinău, Republica Moldova. În anul 2021, a participat la Puterea Dragostei, acolo unde a fost iubita lui Cristian Marinescu. Din păcate, însă, cuplul lor s-a destrămat la puțin timp de la terminarea emisiunii. În luna mai a anului trecut, se afla că se iubește cu Mircea Eremia, fratele cântăreței Alina Eremia, dar Mircea Eremia a dezvăluit la puțin timp, la televizor, că este iar un bărbat liber. Maria Lungu e de profesie designer vestimentar.
Andrei Krișan
Andrei Krișan este din Cluj-Napoca. Războinicul de la Survivor are o experiență de 7 ani în domeniul fitness-ului și bodybuilding. A fost și campion național de Karate Shotokan și Taekwondo, conform Cluj 24. Este antrenor personal la o sală de fitness și are și propria lui afacere în domeniul fitness-ului.
Daria Chiper
Daria Chiper este originară din București și are 21 de ani. Concurenta din echipa Războinicilor de la Survivor România 2023 este jucătoare de baschet. Pe lângă cariera sportivă, tânăra este și dansatoare de Hip Hop. Poartă numărul 13 pe tricou, dar consideră că acesta îi poartă noroc.
Răzvan Danciu
Răzvan Danciu de la Survivor România 2023 este un tânăr din satul Gălăuțaș-Pârău, dar care locuiește în București. Războinicul e student și învață la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Pe Instagram, într-o postare mai veche, a dezvăluit că are și un frate.
Andreea Moromete
Andreea Moromete a fost aleasă de public să participe la Survivor 2023. Tânăra în vârstă de 23 de ani este născută în Alexandria, dar locuiește în București în prezent. Aceasta a terminat Academia de Poliție. Adoră călătoriile, în mod special vacanțele în Spania, țara ei de suflet.
Andrei Neagu
Andrei Neagu de la Survivor ste originar din Constanța, dar locuiește în prezent în București. A urmat cursurile Colegiului Național de Arte „Regina Maria' din Constanța, iar acum este student la UAUIM (Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București). Acesta lucrează ca actor.
Codruța Began
Codruța Cipriana Began este din Cluj-Napoca, dar locuiește în prezent în orașul Constanța. Este căsătorită cu Radu Began, fost mare voleibalist, antrenor la echipa feminină de volei a CSM Constanța și antrenorul secund al naționalei feminine de volei a României. Cei doi au împreună un fiu, pe nume Erik, în vârstă de 18 ani. Croduța Began lucrează ca profesor educație fizică și sport.
Alina Radi
În vârstă de 34 de ani, Alina Radi este din Timișoara și este o cântăreață de muzică de petrecere. Noua concurentă de la Războinici este mamă unui băiețel, pe nume Dario. Când și-a cunoscut soțul, bărbatul era implicat într-o căsătorie, urmând un adevărat scandal. Acesta a mers împreună cu Alina Radi al televiziuni si a explicat situația. Relația lor nu a rezistat, iar Alina s-a iubit o vreme cu milionarul Nick Rădoi.
Eduard Gogulescu
Potrivit profilului său de Facebook, Eduard Gogulescu s-a născut pe data de 25 mai, deci este zodia Gemeni. În descriere, concurentul de la Survivor România 2023 precizează că trăiește în București. Eduard Gogulescu, noul concurent de la Survivor România 2023, are ochii căprui și părul brunet. Tânărul lucrează ca DJ.
Cine sunt vedetele din echipa Faimoșilor la Survivor România 2023
DOC
Vlad Costin Munteanu, cunoscut drept DOC, s-a născut în data de 29 decembrie 1980, la București. Artistul are 42 de ani și activează de mai bine de 25 de ani în industria muzicală de la noi. Este rapper, compozitor, dar și producător de înregistrări. Faimosul de la Survivor România 2023 colaborat, printre alții, și cu Smiley. Au lansat împreună super hitul „Pierdut buletin'.
Gheboasă
Gheboasă este numele de scenă al lui Gabriel, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Târgoviște, care a reușit să depășească obstacolele unui destin potrivnic, prin muncă și ambiție. Artistul de la Survivor 2023 a mărtursit că mama sa nu l-a vrut, astfel că el a ajuns într-un centru de plasament. În tot acest timp tatăl său era la închisoare, sub acuzație de furt.
Maria Constantin
Maria Constantin s-a născut în data de 12 martie 1987, la Bălcești, în județul Vâlcea, și e cântăreață. Faimoasa de la Survivor a trecut prin două divorțuri. Inițial, ea l-a cunoscut pe Ciprian Vasile Tapota și s-au îndrăgostit. În anul 2007, s-au căsătorit, iar apoi artista l-a adus pe lume pe fiul ei, Codrin. După doar câțiva ani, cei doi au divorțat. Ulterior, Maria Constantin s-a căsătorit cu Marcel Toader, dar relația lor s-a terminat cu o serie de scandaluri și replici dure, în anul 2017. Ea se iubește acum cu Robert Stoica.
Ionuț Iftimoaie
Ionuț Iftimoaie este un fost kickboxer român, iar numele lui din ring era Ivan Drago. A fost și campion al Italiei la kickboxing, campion K-1 Bassano în 2001 și 2002, campion Italy GP în 2002, cel mai bun luptător român în anii 2004, 2005 și 2006, dar a avut parte și de alte reușite în palmares, pe plan sportiv. Faimosul de la Survivor este căsătorit de 16 ani cu Maria și au împreună trei copii minunați.
Sebastian Dobrincu
Sebastian Dobrincu de la Survivor 2023 s-a născut pe data de 30 august 1998. În prezent, Faimosul din Republica Dominicană are 24 de ani. Iubita lui e cântăreața Ioana Ignat, alături de care a lansat o melodie. Acesta e unul dintre cei mai tineri și de succes antreprenori și artiști din țară. A bifat reușită după reușită încă din adolescență, iar în prezent e fondatorul Storyheap. E vorba despre o platformă care a devenit lider pe piața de digital marketing.
Remus Boroiu
Remus Boroiu s-a născut în Bucureşti, România, în anul 1988, și are 24 de ani. Faimosul de la Survivor ste antreprenor, iar acesta are și o mică afacere online, unde vinde articole sport, dar face și planuri de nutriție. De asemenea, el se descrie drept specialist în transformare corporală. În 2019, acesta a participat la emisiunea Ferma, de la Pro TV.
Jorge
Jorge este unul dintre cei mai carismatici artiști din România. Are o carieră de succes ca prezentator TV și cântăreț, a fost implicat în numeroase proiecte de televiziune și nu numai. În prezent, Jorge este căsătorit de aproape 10 ani cu Ramona Prodea. Îi cresc împreună pe Ilinca, fiica Ramonei dintr-o altă relație, și pe David, fiul care a venit pe lume din această căsnicie. George Papagheorghe mai are o fiică, pe nume Karina, din fosta căsnicie cu Alina Laufer.
Ștefania Stănilă
Ștefania Stănilă de la Survivor 2023 are 25 de ani. Faimoasa este o fostă gimnastă de performanță. A început să practice acest sport de când avea șase ani și a urmat cursurile școlii de gimnastică de la Deva. Ulterior, a făcut parte chiar din Lotul Național al României. Înainte să se retragă ca gimnastă, a fost colegă cu Sandra Izbașa și Larisa Iordache.
Bianca Patrichi
Bianca Patrichi e născută pe data de 2 iunie 1989. Blondina de la Survivor este nepoata regretatului coregraf Cornel Patrichi. Gina Patrichi i-a fost mătușă, însă cea dintâi a murit când blondina era foarte mică. Blondina a povestit că a ținut legătura cu văduva artistului, Cornelia Patrichi, iar, la un moment dat, chiar ar fi trebuit să colaboreze. În trecut, Bianca a fost ispită la Insula Iubirii și acum e coregrafă.
Ada Dumitru
Ada Dumitru are 25 de ani și este actriță. Mama ei este actrița Iulia Dumitru, iar tatăl ei vitreg este nimeni altul decât Bebe Cotimanis. Faimoasa de la Survivor lucrează la Teatrul Alexandru Davila din Pitești. A fost pregătită de Susan Batson, cea care a fost chiar profesoara de actorie a lui Nicole Kidman. În anul 2017, a terminat studiile la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale’, București.
Carmen Grebenișan
Carmen Grebenișan e creatoare de conținut și antreprenor. S-a născut la data de 21 iulie 1992, în Cluj-Napoca. Blondina a fost cerută în căsătorie în 2020 de iubitul ei, Alex Militaru. Un an mai târziu, cei doi și-au unit destinele, iar Carmen a devenit oficial, doamna Militaru. Nunta a avut loc la Primăria Sectorului 2 din Capitală. Carmen și Alex au fost cununați de bunii lor prieteni, Alina Ceușan și soțul acesteia, Raul Tișa. Carmen a participat și la Asia Express.
Vica Blochina
Vica Blochina s-a născut în data de 8 august 1975, în Klaipeda, Lituania. Are 47 de ani și locuiește în România mai bine de două decenii. S-a afirmat prima dată în țara noastră ca balerină în faimosul club Melody din București. A venit aici împreună cu o trupă de balet din Lituania și așa a ajuns să îl cunoască pe Victor Pițurcă. Cei doi au împreună un fiu, pe nume Edan.
Crina Abrudan
Crina Abrudan de la Survivor 2023 este căsătorită cu fostul fotbalist Gabi Popescu. Cei doi se iubesc cu foc din anul 2008, însă au luat decizia de a se căsători în anul 2017. Vreme de 15 ani, Crina a fost prezentatoare de știri sportive, iar apoi, timp de 4 ani a lucrat în zona de radio. Totuși, a sosit momentul să lase în urmă televiziunea și tot ceea ce însemna acest domeniu. Nu a ezitat și și-a deschis propria afacere. Acum, la 45 de ani se poate declara o femeie împlinită din multe puncte de vedere.
Mihai Zmărăndescu
Mihai Zmărăndescu are 23 de ani și este un tânăr luptător de MMA. Mihai este născut pe 6 februarie 1999 și are o înălțime de 1.85 centrimentri. Mihai este fiul lui Cătălin Zmărăndescu din căsnicia cu fosta lui soție, Cristina. Noul concurent de la Survivor a devenit tatic pentru prima oară, în urmă cu câteva săptămâni. Mihai are o soră mai mică, Alexandra, care a devenit mamă în urmă cu câteva luni.
Când este emisiunea Survivor România 2023
Emisiunea Survivor România 2023 poate fi văzută la PRO TV trei zile la rând: în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30. De asemenea, show-ul poate fi urmărit și pe VOYO.
Unde se desfășoară Survivor România 2023
La fel ca în sezoanele anterioare, Survivor România 2023 se filmează în jungla din Republica Dominicană. Cei 24 de concurenți vor locui pe o plajă protejată din Dominicană, loc în care nu au acces la tehnologie. În schimb, există niște generatoare imense folosite pentru alimentarea echipamentelor din regie. De asemenea, pentru filmări au fost înșirate zeci de metri de cabluri, băgate atent sub nisip. Camerele și restul echipamentelor necesare din regie sunt transportate cu barba în fiecare dimineață la punctul de filmare.
Care este premiul la Survivor România 2023
Cei 12 Faimoși și cei 12 Războinici de la Survivor România 2023 se luptă pentru o miză uriașă. Fiecare din cei 24 de concurenți speră ca în finală să pună mâna pe titlul Survivor, dar și pe marele premiu. Este vorba despre suma de 100.000 de euro.
Survivor România 2023 live
Persoanele interesate să știe tot ce se întâmplă la Survivor România 2023 pot găsi toate informațiile necesare, la zi, pe site-ul nostru Viva.ro. De asemenea, edițiile emisiunii pot fi vizionate online, pe YouTube sau pe VOYO.
Sursă foto: Instagram